Pianistul, compozitorul și aranjorul Russell Ferrante și-a marcat ilustra prezență pe scena jazz-ului de peste 40 de ani. Colaborările lui cu Joni Mitchell, Lee Ritenour, Al Jarreau sau Bobby Mc Ferrin au rămas în catalogul de bază al muzicii americane, însă numele de care este cel mai strâns legat este Yellowjackets, grup pe care l-a înființat în 1977 împreună cu Robben Ford și Jimmy Haslip.

În 2020 este singurul membru original al grupului și debutează discografic sub nume propriu, ca lider de trio. Și după atâtea direcții alese, cu siguranța muzicianului inepuizabil, nu e de mirare că "Inflexion" este un album matur, complex și plin de nuanțe, expuse fără grabă, generos, în formula clasică în care pianul se bazează pe o secție rimtică flexibilă și bine legată. Un mediu perfect pentru a aborda intim propriile trăiri. Ferrante nu a simțit nevoia unei demonstrații înflăcărate de jazz în viteză, expus pe nerăsuflate în verva concurenței, nici nu cred că și-a dorit așa ceva vreodată. În schimb a preferat să împartă cu colegii de grup un oment de eleganță și profunzime în același limbaj al jazz-ului. Continuitatea este cuvântul potrivit pentru a descrie momentul captat pe acest album.

Pe baza ritmică asigurată de basistul Michael Valerio și de bateristul Steve Schaeffer, Russell Ferrante își ia spațiul necesar pentru a da claviaturilor dimensiunea exactă a emoțiilor, pentru a-și proiecta personalitatea mult apreciată de public într-un cadru diferit dar la fel de emblematic.