Există o mulțime de muzicieni foarte valoroși care au contribuit la producțiile unor nume faimoase, care și-au gravat adânc personalitatea pe discuri clasice, dar care au avut destul de rar, din diverse motive, ocazia de a lansa ceva sub nume propriu. Un bun exemplu este bateristul Joe Chambers, un multi-instrumentist de fapt, care între 1964 și 1971 a fost muzician de casă la Blue Note, apărând pe multe albume influente alături de Freddie Hubbard, Donald Byrd, Wayne Shorter sau McCoy Tyner. Când I s-a oferit posibilitatea unui disc solo, a refuzat din lipsă de timp. Abia în 1998 a lansat "Mirrors", un excelent proiect individual. Venerabilul muzician revine în 2021 cu un opus care îi reflectă anii de desăvârșire, dar nu sub forma unui podium de glorie personală, ci a unui omagiu adus celor care l-au inspirat. "Samba de Maracatu" sună ca un titlu de album de muzică braziliană, dar nu este, el reflectă mai degrabă ritmul născut în Pernambuco trecut prin diaspora vest-africană. Alături de basistul Steve Haine și de pianistul Brad Merritt, Chambers desfășoară o stare de ritm, își exprimă actuala formă muzicală prin câteva piese alese într-un repertoriu combinat, în așa fel încât să sublinieze influențele dar și calitățile de autor. Atenția merge spre atmosfera creată, spre proprția dintre pian și vibrafon și dialogul din cadrul secției ritmice. Joe Chambers a ajuns la nivelul la care poate evoca trecutul fără nostalgie, folosindu-l pentru a-și forma propria vizuine despre prezent cu eleganță și muzicalitate.