Un album lansat de casa ECM pe 4 iunie, ieșit din comun, și deja remarcat de critica internațională: concertele pentru pian și orchestră de Johannes Brahms, în interpretarea lui Andras Schiff, solist și dirijor al Orchestra of the age of enlightement.

Ceea ce te izbește de la început este sonoritatea pianului: un pian de concert Bluthner din 1859, recondiționat. Dacă pentru muzica barocă și clasică, interpretarea pe instrumente din epocă este deja ceva obișnuit, pentru muzica romanticului Brahms această abordare este încă insolită. Da, este adevărat, în vremea lui Brahms nu se foloseau piane Steinway, ci Bosendorfer și Bluthner, iar orchestra cu care Brahms și-a prezentat premierele simfoniilor sale nu era mai mare de 50 persoane, adică aproximativ jumătate din cât are astăzi o orchestră simfonică.

Aceasta conduce la o sonoritate cu care nu suntem obișnuiți, ceea ce relevă un Brahms altfel decât îl percepeam de obicei, adică grav, serios, masiv, impozant. Nu cred că toate experimentele recreării unei interpretări în spirit istoric sunt reușite: de fapt, e evident că un pian din 1859 sună mai prost decât unul din 2021, și da, e adevărat, numărul membrilor unei orchestre a trebuit să fie mărit, din moment ce orchestrele cântă astăzi în săli și de 10 ori mai mari decât în urmă cu 200 ani. Așa că nu aș miza de la început pe surpriza acestei noi sonorități cu care nu suntem obișnuiți ca fiind neapărat pozitivă. Însă, am remarcat și eu, ca și ceilalți comentatori internaționali, că interpretarea lui Schiff și a Orchestrei of the age of enlightement te fură; este plină de detalii, muzicienii colaborează minunat - nu e tocmai ușor de cântat un concert pentru pian și orchestră de Brahms fără dirijor. Avem transparență și lumină în aceste înregistrări în care este valorizat dialogul, nu antiteza dintre pian și orchestră.