Există o teorie probată care spune că pianistul de jazz se exprimă cel mai clar într-o formulă de trio, atunci când e vorba de trecerea la exprimarea solistică la interacțiunea cu instrumente. Confirmarea vine de la câteva sute de albume excepționale în care pianul, basul și bateria ne prezintă forma flexibilă, echilibrată, perfectă pentru a ne oferi întreg spectrul de frecvențe și expresii. Evident, formula poate fi modificată păstrând particularitatea, atâta timp cât comunicarea dintre muzicieni este directă, spontană și omniprezentă. Un exemplu ideal este "Into the Night", albumul în concert înregistrate de pianistul Jan Lundgren alături de basistul Lars Danielsson și de saxofonistul Emile Parisien. Trio-ul menține o direcție constantă, în permanentă dezvoltare, cu muzicienii deschiși la inspirația fiecărei secunde. Acestea sunt calitățile pe care Lundgren le consideră potrivite în structura unui trio deschis, liber, subtil și bine legat. A arătat-o în formula clasică pe care o dezvoltă din 1995, în proiectul "Mare Nostrum" și pe acest superb album tratat ca nouă provocare și posibilitate de a extinde expresia jocului în trei. Emile Parisien a apărut în momentul în care bateristul din formula lui Lundgren nu a mai putut veni la un concert din cauza restricțiilor cauzate de pandemie. Cei trei s-au întâlnit cu o zi înainte de concert, au ales și repetat câteva piese potrivite și ne-au oferit încă o dovadă că unii artiști trebuie să se întâlnească la un moment dat, pentru a-și cumula calitățile în astfel de momente memorabile

Uneori, anii de prietenie și de drumuri comune prin lumea muzicală nu garantează oportunitatea unor colaborări intime, cu sens și remarcabile. Muzicienii profesioniști știu că balanța dintre a trăi din cântat și urmarea unui proiect de vis se înclină de obicei în direcția menținerii unui acoperiș deasupra capului. Cu toate astea, șansele de a ajunge la o producție comună și valoroasă apar frecvent și trebuie exploatate din plin. "Say It Quiet" este rezultatul colaborării dintre vechii prieteni, saxofonistul John Ellis, chitaristul Adam Levy și pianistul Glenn Patscha, susținuți ritmic de basistul Chris Morrisey și de bateristul Dan Rieser. Cei trei iluștri și foarte ocupați muzicieni s-au gândit că timpul dedicat unei întâlniri în care să cânte piese potrivite pentru abordările lor comune ar putea fi răsplătit cu un album de calitate. De fapt știau că va ieși bine, cunscându-și personalitățile compatibile și entuziasmul mărturisit în privința unui repertoriu comun. Întregul album e dominat de măiestria care reduce elementele la esențial înainte de a le transforma într-o voce comună, originală. Instrumentele de suflat, claviaturile și chitara se îmbină strâns, pe o pulsație ritmică discretă și perfect adaptată. Fiecare piesă e îmbogățită de puterea solistică a fiecărui instrument, cu fraze delicat plasate pe structura spațioasă. Jazz modern, memorabil prin frumusețe și unitate.