Urmează: 7.00
Allegro
Apoi: 9.55
Promo
Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.

Discurile anului 2021

Arhiva edițiilor: 2022 | 2021 | 2020 | 2019 | 2018 | 2017 | 2016 | 2015 | 2014 | 2013

David Helbock - albumul "The New Cool" - Jazzy hour, 14 decembrie 2021

Îmi doream de mult să vi-l prezint pe David Helbock, pianistul austriac al cărui teribil instinct muzical se îmbină remarcabil cu abilitatea de a comunica pe diferite nivleuri. Sunt mai multe laturi prin care el poate intriga mintea, poate încălzi inima sau poate atinge coarde sensibile. A înregistrat albume de pian solo, unul dintre ele cu muzica lui John Williams, a cântat în diverse formule de trio, și-a adăugat atingerea inspirată la mai multe producții valoroase, reușind să miște și gândul și trupul. Iată că în 2021, cu ocazia lansării albumului "The New Cool", avem ocazia să-l ascultăm împreună. Helbock își adună din nou resursele și abilitatea de a atrage atenția publicului printr-o nouă aventură, cu scriituri mai spațioase, preluate împreună cu chitaristul Arne Jansen și trompetistul Sebastian Studnitzky într-un repertoriu care lasă mai mult loc emoției.

Cei trei muzicieni formează un mediu în care melodiile se alternează în balans cu spațiul pe care fiecare instrument îl lasă celorlalți componenți. În timp ce în bună parte tendința albumului este spre liric și spațios, aria de expresie este confortabil de extinsă, cu multe trimiteri la jazz-ul cool. De altfel, David Helbock se arată inspirat de inovațiile lui Lennie Tristano, susținând aceeași idee că funcția principală a muzicianului de jazz este simțirea, transmițând-o și colegilor lui cu care a ajuns la acest mod convingător și natural de a face muzică și de a trăi.