Pianistul Moritz Winkelmann - albumul de debut - CD Review, 2-3 martie 2022

În ultimii ani a devenit o practică pentru mulți muzicieni alăturarea, în programele lor, a unor capodopere semnate de mari compozitori din trecut, cu piese contemporane. Este ceea ce ne propune și pianistul german Moritz Winkelmann pe albumul său de debut, lansat în 4 februarie 2022 la casa de discuri Hänssler Classics. Muzicianul din Stuttgart a inclus pe acest CD ultimele trei sonate pentru pian din creația lui Ludwig van Beethoven și două scurte lucrări de Helmut Lachenmann, un ilustru compozitor german în vârstă de 86 de ani. Poate părea o combinație surprinzătoare această alăturare a repertoriului clasic cu cel contemporan, astfel încât interpretul Moritz Winkelmann explică faptul că pentru el este logic să aleagă pentru albumul său de debut creații ale celor doi compozitori care l-au acompaniat în evoluția sa, pe parcursul întregii cariere de până acum: "Atât Beethoven cât și Lachenmann au fost mereu consecvenți cu ei înșiși. Și-au urmat viziunile artistice și au fost capabili să scrie o muzică cu înțeles profund.", spune pianistul.

Moritz Winkelman este un apreciat interpret al muzicii lui Ludwig van Beethoven, posedă o tehnică pianistică fără cusur, un sunet clar și expresiv. Laureat în anul 2015 al prestigiosului Concurs Internațional Beethoven de la Bonn, pianistul german alege pentru recitalurile sale în mod frecvent sonatele acestui compozitor, pe care le-a admirat încă din copilărie. "Muzica lui Beethoven m-a atras într-un mod foarte puternic și asta nu se va schimba niciodată.", spune Moritz Winkelmann, care mărturisește că a ales să studieze cu legendarul pianist și profesor Leon Fleisher pentru că Beethoven a fost compozitorul central în repertoriul acestuia. Sonatele Titanului de la Bonn au o dificultate mare pentru interpreți, dar în același timp le oferă pianiștilor o energie extraordinară. Studiindu-le am ajuns mai aproape de mine însumi, ca muzician și ca persoană.", adaugă pianistul Moritz Winkelmann.

Moritz Winkelmann, care a studiat la instituții muzicale de prestigiu din Mannheim și Baltimore, este unul dintre cei mai apreciați pianiști tineri din Germania. A susținut concerte împreună orchestre prestigioase și turnee de recitaluri în Europa, Statele Unite ale Americii și Asia. A predat pianul la Conservatoarele din Stuttgart și Berna, iar în prezent este profesor la Universitatea de Muzică din Mannheim și director artistic al seriei de concerte "Klassik im Klösterle Weil der Stadt".


Larisa Clempuș