Orchestra Filarmonica della Scala din Milano, dirijor Riccardo Chailly - albumul Musa italiana - Music box, 20 iunie 2022
Albumul Musa italiana a fost lansat de casa Decca pe 20 mai 2022,
sub semnătura dirijorului Riccardo Chailly și a Orchestrei Teatrului Scala din
Milano. Un disc ce reunește lucrări semnate de Mozart, Schubert și Mendelssohn,
având drept punct comun inspirația de sorginte italiană.
De exemplu, pe disc, cele trei uverturi ale unor opere de
Mozart care au avut premiera la Milano: Mitridate, re di Ponto, Ascanio in Alba
și Lucio Silla.
Discul a fost înregistrat în iunie 2021, în condițiile
impuse de pandemie, adică de distanțare fizică între muzicienii din orchestră.
A fost nevoie de prelungirea scenei peste locurile din sală, și astfel a fost
verificată încă o dată acustica excepțională a Teatrului Scala din Milano;
chiar în centrul sălii, acolo unde cânta, practic, orchestra, sunetul fiind
receptat cu o puritate ieșită din comun. Desigur, și captarea în sistem Dolby
Atmos, a contribuit mult la calitatea tehnică excepțională a discului pe care-l
ascultați astăzi.
Musa italiana –
lucrări inspirate de spiritul Italiei, interpretate de una dintre cele mai bune
orchestre italiene, în frunte cu dirijorul ei șef, Riccardo Chailly, directorul
Teatrului Scala din Milano – pe disc avem cele două uverturi în stil italian de
Franz Schubert, cu numere de catalog 590 și 591.
Evident, pe acest album regăsim cea mai cunoscută, poate,
lucrare inspirată de spiritul italian – Simfonia a IV-a de Felix Mendelssohn.
Compozitorul a scris această simfonie în 1833, răspunzând unei comenzi venite
din partea a ceea ce este astăzi Orchestra Filarmonicii Regale din Londra. În
1834, a revizuit în mare măsură partitura, în special ultimele 3 părți;
Simfonia a IV-a nu a fost tipărită în timpul vieții lui Mendelssohn, ci abia în
1851, când a fost preferată de editor versiunea din 1833, care și astăzi, în
opinia unor critici, păstrează mai bine caracterul proaspăt și inventivitatea
melodică, specifice lui Mendelssohn. Totuși, Riccardo Chailly și Orchestra Teatrului
Scala din Milano au optat ca pentru albumul Musa
italiana să înregistreze versiunea revizuită a Simfoniei a IV-a de
Mendelssohn, poate și pentru că ea a fost înregistrată mult mai rar. Tempourile
rapide și atenția pentru detaliu sunt o marcă Riccardo Chailly, calități pe
care le regăsim și în versiunea pentru această simfonie.