Pianistul Boris Berman - albumul 'Brahms Variations' - CD Review, 28 octombrie 2022
În septembrie 2022 trecută a fost lansat un nou album al pianistului Boris Berman, un CD intitulat Brahms Variations, înregistrat în decembrie 2021 la Mânăstirea Iacobinilor din orașul francez Beaune. În acest spațiu impunător cu o istorie de peste 5 secole, Boris Berman a susținut un recital în luna octombrie pentru a-și prezenta amintitul album, pe care vi-l propun în premieră la Radio România Muzical. Boris Berman are o agendă încărcată în această perioadă, cu recitaluri în Franța, Belgia și Marea Britanie, turnee în cadrul cărora își promovează albumul Brahms, dar și un alt disc pe care urmează să îl lanseze în curând, dedicat pieselor create în ultimii 60 de ani de Valentin Silvestrov, un respectat compozitor ucrainean fugit din calea războiului.
Pianistul Boris Berman, născut la Moscova în 1948 și stabilit în Statele Unite ale Americii, este un muzician complet, apreciat în întreaga lume, ajuns acum la vârsta de 74 de ani. El a studiat la Conservatorul din Moscova cu Lev Oborin și în 1973, când cariera sa era în plină ascensiune în spațiul sovietic, a emigrat în Israel, ulterior stabilindu-se în Statele Unite ale Americii, la New Haven. A susținut concerte pe șase continente, împreună cu Orchestrele Concertgebouw, Gewandhaus, Philharmonia din Londra, Orchestrele simfonice din Houston, Detroit și cu multe alte ansambluri renumite. Iar în prezent este profesor, șef al catedrei de pian din cadrul Facultății de Muzică Yale, susține cursuri de măiestrie, continuându-și de asemenea cariera concertistică și proiectele discografice. Pianistul a lansat un număr impresionant de albume până acum - integrala pieselor pentru pian de Prokofiev și de Alfred Schnittke, sonatele de Scriabin și multe alte opusuri din zone stilistice diverse, de la muzica lui Mozart la cea contemporană.
Pentru cel mai recent disc al său, Boris Berman a ales variațiuni pentru pian de Johannes Brahms. Programul acestui este alcătuit în jurul pieselor op. 21, compuse de Brahms pe parcursul anilor 1850 și publicate în 1862, un ciclu care cuprinde două seturi contrastante de variațiuni - primul după o temă originală, lirică, dezvoltată contrapunctic, și al doilea după un cântec maghiar, foarte ritmat, care pune în valoare temperamentul și forța pianistului Boris Berman, abilitățile sale tehnice și dinamice.
Johannes Brahms - Temă cu variațiuni după Sextetul de coarde op. 18; Variațiuni op. 21 nr. 1 pe o temă originală și nr. 2 după un cântec ungar.
Album în premieră, lansat în 9 septembrie