Un disc apărut la finalul anului 2021, sub emblema Editurii Casa Radio - Lost in translations cu violonistul Răzvan Stoica, pianista Andreea Stoica și Kamerata Stradivarius, un ansamblu de coarde cu componență variabilă, înființat de Răzvan Stoica în urmă cu mai bine de un deceniu.

Înregistrările pe care le veți asculta au fost realizate la Sala Radio în ianuarie 2020, la inițiativa Radio România Muzical. Un titlu neobișnuit - Lost in translations, pentru un program ce reunește lucrări diferite - de Astor Piazzolla, dar și de compozitori români.

Am însoțit audiția acestui album cu un interviu cu violonistul Răzvan Stoica și pianista Andreea Stoica - doi muzicieni acum cunoscuți și apreciați în țara lor natală - unde au revenit după o lungă perioadă petrecută în Olanda. Răzvan Stoica, laureat în 2013 al concursului New Talent de la Bratislava, organizat sub egida Uniunii Europene de Radio, cântă pe o vioară Stradivarius obținută în urma unei competiții unde a avut aproape 200 de contracandidați.

Un album interpretat cu pasiune, revelând un repertoriu rar alăturat pe un disc - Piazzolla și lucrări de inspirație românească, vorbind despre uniune prin valori culturale.

Avem în față al doilea disc al fraților Răzvan Stoica și Andreea Stoica, de data aceasta și împreună cu Kamerata Stradivarius. Este al doilea disc pentru Editura Casa Radio, primul a apărut în 2013. Acum, iată, în 2022, la începutul lunii ianuarie, lansăm acest disc la care înregistrările au fost făcute în 2020 - Lost in Translations. De unde conceptul acestui disc?

Răzvan Stoica: Inițial, când am început să înregistrăm acest CD cu un repertoriu destul de divers... cele patru anotimpuri de Piazzolla și, apoi, piese românești... Inițial, n-ar avea nici o legătură dacă e să ne gândim logic, însă pe noi ne-a atras tocmai diferența asta de stiluri. Și-atunci, ne-am pierdut într-un fel în tranzițiile muzicale. Chiar stăteam într-o discuție cu producătorii de la Editura Casa Radio și ne-am gândit că acest titlu s-ar potrivi perfect, mai ales că e un repertoriu divers.

De fapt, ideea de la care a pornit discul a fost înregistrarea Anotimpurilor la Buenos Aires de Astor Piazzolla. Era și un omagiu adus lui Piazzolla. N-am mai apucat, de fapt, să facem marea aniversare anul trecut, în martie 2021, din cauza pandemiei. dar aceasta a fost și logica din spatele discului, una dintre ele. Voi aveți o relație specială cu muzica lui Piazzolla, cu tangoul, în general și aș vrea, fiecare dintre voi, să-mi povestiți cum vedeți muzica lui și stilul acesta de dincolo de ocean.

Andreea Stoica: Probabil că ne simțim mai apropiați tocmai din cauza emoțiilor pe care le transmite Astor Piazzolla și faptului că trece de la o extremă la alta, de la foarte vulcanic la pasional și, totuși, reținut în anumite momente. Și ne regăsim cumva în vibrația lui muzicală.

Ei, Piazzolla cântat la vioară?

Răzvan Stoica: Piazzolla cântat la vioară pentru mine are o însemnătate specială pentru că unul din primele concerte la care am luat parte în cadrul Festivalului Enescu... țin minte că aveam în jur de 9 ani, m-a dus tatăl meu la un concert și era chiar la Kremer cântând Piazzolla. Și mi s-a părut absolut fantastic să poți să realizezi asemenea efecte pe vioară, lucruri pe care nu le-am mai trăit până atunci, nu le-am mai ascultat absolut nicăieri. Trăind cu înregistrările lui David Oistrah, ale lui Heifetz, nu eram la curent cu stilul acesta argentinian de a cânta la vioară, foarte deschis, foarte spumos. Ulterior, am început să prind gustul lui Piazzolla, interpretărilor lui Kremer mai ales; de asta am și început primele proiecte cu Kamerata Stradivarius, chiar cu Piazzolla.

Foarte interesant! Voi cântați aici niște transcripții făcute, de fapt, pentru toate piesele. Să vorbim puțin și despre aceste transcripții.

Răzvan Stoica: Lăsând la o parte cele patru anotimpuri de Piazzolla pe care le-am refăcut pentru pian, vioară și orchestră de corzi, celelalte piese, respectiv piesele românești... am fost, într-un fel, n-aș spune forțat de împrejurări, dar ne-a plăcut nouă să venim cu o variantă un pic mai compactă a orchestrațiilor de la Balada de Ciprian Porumbescu sau a lui Enescu. Și încă o piesă pe care am descoperit-o de curând, a lui Ciprian Porumbescu, Reveria, o piesă necântată, o piesă pe care am descoperit-o fiind într-un juriu la un concurs național; un copil de clasa a VII-a a cântat această piesă și am fost complet atras, nu-mi venea să cred că există încă o piesă de Porumbescu cu un stil mai vienez, nu atât de românesc, un stil vienez romantic, foarte frumos scrisă, chiar în stilul lui Kreisler. Ulterior, am căutat partiturile - nu exista nici un aranjament - și ne-am decis să facem noi aranjamentul pentru orchestră de corzi, pentru pianh, aranjament terminat chiar cu patru zile înainte de a înregistra CD-ul. Îl terminasem undeva între două zboruri și de asta are o încărcătură... de fiecare dată când mă gândesc la Reverie îmi amintesc de multe călătorii.

Ascultând acest disc, toți cei care o vor face vor sesiza că avem o vioară solistă, dar, de fapt, avem și un pian solist. Pianul nu are o funcție acompaniatoare acolo, ci este o prezență solistică. Cum te-ai simțit tu în acest ambient al pieselor de pe CD?

Andreea Stoica: Cumva asta a fost și ideea noastră, de a transcrie toate aceste piese pentru amândoi și pentru colegii noștri din Kamerată, așa că sunt obișnuită în această postură și-mi place foarte mult. E ceva inedit, îți oferă în același timp și o oarecare libertate de a te integra înr-un grup chiar dacă tu ești solist.

Hai să vorbim puțin și despre Kamerată. Cine au fost cei care au realizat efectiv înregistrarea, deoarece Kamerata Stradivarius înseamnă două distribuții, nu?

Răzvan Stoica: Da, avem două distribuții. Avem distribuția olandeză cu care lucrăm de obicei într-o variantă un pic mai mare, de 14 muzicieni. Însă, de data asta, am lucrat cu muzicieni români, cu foști studenți de-ai mei, cu muzicieni deja consacrați în ceea ce înseamnă muzica de cameră, muzică orchestrală; unul dintre ei este chiar angajat în Orchestra de Cameră Radio, Ștefan Barbu, un violonist fantastic. Alți doi, studenți de-ai mei de la Conservatorul din București; un celist foare, foarte bun, Mihai Grigore - lucrăm cu el deja de 4 ani și îmi place că are acel stil nu doar solistic, dar știe să integreze atât de bine violoncelul în diferite stiluri muzicale, încât uneori am impresia că preia de la pian același timbru... și asta mi s-a părut fantastic să poată un celist să facă. Am lucrat cu doi basiști de această dată; doi contrabasiști de la Filarmonica din Ploiești și de la Filarmonica din Dresda, tot români, cu care am reușit să punem acest proiect exclusiv în momentul ăsta pentru România, însă ni s-au cerut deja 4 sau 5 turnee pe care vrem să le facem în 2022, 2023, în sezonul viitor.

Așadar, avem muzică românească sau de esență românească, pentru că avem și Bartok cu cele Șase dansuri populare românești, și apoi o călătorie la antipozi, duși în America de Sud de Astor Piazzolla. Poate e o idee bună de a sărbători astfel Ziua Culturii Naționale. În general, în România, orice înseamnă sărbătoare națională duce într-un festivism care taie elanul, dar, pe de altă parte, a celebra valorile cu care am crescut, care ne reprezintă, eu cred că e tot timpul o idee bună. Cum ați vedea voi, în contextul acesta, de Ziua Culturii Naționale, un mesaj către publicul vostru despre ce înseamnă munca pe care o faceți în contextul culturii românești?

Răzvan Stoica: Pentru noi, publicul din România - și aici cred că și Andreea este de acord - are un loc aparte. De când am revenit în țară și am reînceput concertele, simțim o energie pe care doar în România o simțim. Asta trebuie să recunoaștem. E o energie... nu știu... poate națională, poate ține de noi, că ne simțim noi mai bine în țară de fiecare dată când revenim sau că avem o energie mai acută, într-un fel, când ne urcăm pe scenă... dar avem un public fantastic în România. Sperăm ca în perioada următoare - nu mă refer numai la artiști sau la public - să revenim cu toții la niște valori, la valorile cu care am crescut, pe care le-am învățat în liceu, în școală, pe care le-am învățat în societate, să trecem de această perioadă un pic ciudată, cu tot felul de... nu le-aș spune răutăți, dar mici frustrări pe care cu toții le-am cunoscut în perioada asta pandemică. Am putea acum, odată cu celabrarea Zilei Culturii Naționale, să revenim un pic la valorile noastre spirituale.

Pentru tine care sunt aceste valori, mai precis? De fapt, haideți să definim care sunt valorile în care am crescut noi toți, cei care am ajuns dincolo de 30 și ceva de ani, 40 și ceva de ani, în cazul meu. Sunt valori ale celor care au cunoscut poate și ceva din perioada comunistă. Cei care au sub 30 de ani astăzi nici măcar nu-și închipuie cum era atunci...

Andreea Stoica: ... Nu, nu-și pot imagina, într-adevăr!

...și, da, noi ne raportăm tot timpul la aceste valori pe care noi le-am găsit în copilărie și pe care copiii de peste 10 ani după noi nu le-au mai găsit așa, nu mai zic de cei de-acum.

Andreea Stoica: Cumva e normal, pentru că e schimbul acesta de generații. Nu e ceva anormal, doar că probabil că sunt niște lucruri deja împământenite la care chiar trebuie să revenim. Revenitul acela la origini contează în anumite momente și cred că acesta e momentul decisiv în care chiar ar trebui să ne întoarcem la valorile pe care le avem.

Și care sunt acestea?

Răzvan Stoica: Avem valori în cultura scriptică, avem valori din cultura muzicală. Am avut noroc cu acest Festival Enescu că am putut să le redescoperim. Avem, bineînțeles, pictori fantastici, pictori uitați, nepromovați. Într-un fel, piața de artă din lume în vede un pic necomerciali, dar tocmai pentru că nu sunt promovați sau nu li s-a dat oportunitatea de a explica sau de a-și aduce arta în lumina reflectoarelor. La fel cum, spre exemplu, eu obișnuit fiind să călătoresc mult, nu călătoream cu multe cărți, dar le aveam pe ipad; deschideam tableta și citeam câte o carte. Ei, de curând, am redescoperit cărțile reale, cele cu pagini, acel miros al unei cărți care, nu știu, e o experiență fantastică... lucruri cu care am crescut, dar pe care le-am luat natural și nu am depus mult efort pentru a avea acele cărți sau acele modalități de a te culturaliza sau de a-ți petrece timpul liber. Acum, având acces la internet ș.a.m.d., lucrurile acestea au câzut într-o uitare și cred că întoarcerea la origini înseamnă și întoarcerea la niște valori fizice cum este o carte.

Andreea Stoica: Cred că, mai degrabă, e vorba de o deschidere pe care ar trebui să o aibă fiecare dintre noi. De aici pleacă tot. În momentul în care ai deschidere spre orizonturi pe care până acum probabil că nu le-ai explorat foarte mult, atunci cred că lucrurile se pot schimba puțin, dacă ai desciderea asta, spre lucruri un pic noi care poate par desuete în anumite momente, dar de fapt nu sunt.

Așadar, voi priviți cu speranță către viitor acum sau, așa, cu incertitudine?

Andreea Stoica: Absolut! Cu toată deschiderea de care vorbam mai devreme...

Răzvan Stoica: ... și cu speranță, sunt convins! Am și observat, chiar și în societate și oamenii care vin la concert, publicul care ia parte la evenimente de cultură... sunt, într-adevăr, interesați în ei în a privi spre o deschidere mai mare în ceea ce înseamnă cultură. Și, încă o dată, nu mă refer numai la muzică, mă refer la tot ce înseamnă cultură. Și sper să și trecem de această perioadă pandemică și să putem să trăim momente frumoase și această deschidere de care vorbea și Andreea mai devreme să se întâmple.

Andreea Stoica: Poate că această perioadă nu a fost rea de la început până la final și ne-a deschis cumva ochii că ne lipsesc niște lucruri. În momentul în care nu ai ceva, îți dai seama de fapt ce-ți lipsește. Poate că ne duce cumva și spre direcția asta pozitivă.

Mulțumesc mult și succes în proiectele viitoare! Știu că e o perioadă în care planurile, practic, nu se prea pot face; tot timpul suntem luați prin surprindere de cum se mai schimbă virusul acesta și ce se mai închide pe unde se închide. Dar, vorba voastră, trebuie să privim cu speranță spre viitor!