Pianistul Daniel Barenboim - albumul "Encores" - Music box, 23 mai 2022
Un album lansat
pe 6 mai, purtând semnătura lui Daniel Barenboim: Encores se intitulează acest disc unde putem asculta înregistrări
realizate de pianistul Daniel Barenboim în aprilie 2020. Este vorba despre o
selecție de piese scurte, cele mai multe dintre ele cântate dintre ele ca bis,
un repertoriu eminamente romantic și reflexiv, în acord cu timpurile pandemice
când a fost înregistrat.
Anul acesta, în
noiembrie, Daniel Barenboim va împlini 80 ani. Pentru această aniversare, casa
Deutsche Grammophon, cu care Barenboim a lucrat în ultimii 50 ani, a pregătit
trei lansări: prima – albumul Encores,
a doua – o reeditare a cântecelor fără cuvinte de Mendelssohn, înregistrate de
Barenboim în 1974, și în fine, integrala simfoniilor de Schumann cu Capela de
stat din Berlin, album ce urmează să apară în octombrie 2022.
Nu poți să nu fi
impresionat de pianistica lui Daniel Barenboim. Înregistrările de pe discul Encores au fost realizate în aprilie
2020, la sala Pierre Boulez din Berlin – în timpul când pandemia ne suspendase
viețile tuturor, iar șocul asupra lumii artistice a fost unul major. Singur,
într-o sală goală, doar cu fidelul său pian, Daniel Barenboim impresionează
prin sensibilitatea, prin tușeul și construcția interpretărilor sale. În alte
albume l-am simțit dur, tăios, chiar și într-un repertoriu care nu se potrivea
unei asemenea viziuni: aici, este un poet visător, cu armele unui mare pianist,
care ne amintește că oricât de grele ar fi timpurile, avem și căi de evadare
către o lume mai bună. Iar una dintre ele este să ascultăm muzică bună.
Un destin
excepțional – Daniel Barenboim, ce urmează să împlinească 80 ani, în noiembrie
2022. Născut în Argentina, a început studiul pianului la 5 ani și a susținut
primul concert la 7 ani și apoi, până la 15 ani, în marile centre muzicale
europene și americane. La 24 ani, își începe cariera de dirijor, în paralel cu
cea de pianist concertist. Director muzical al Orchestrei din Paris, al Orchestrei
Simfonice din Chicago, al Capelei de stat din Berlin, al Teatrului Scala din
Milano. Deținător a 6 premii Grammy. Inițiator al Academiei Barenboim Said din
Berlin și al West Eastern Divan Orchestra – proiecte care vorbesc despre pace
prin muzică și despre susținerea tinerilor muzicieni. Primul dirijor care a
cântat Wagner în Israel. Pianist, dirijor, profesor, activist – o personalitate
extraordinară pe care am avut privilegiul să o putem urmări și la București, în
cadrul festivalului internațional George Enescu.