Contratenorul Samuel Mariño - albumul "Sopranista" - Music box, 29 august 2022
O nouă premieră la Radio România Muzical - albumul "Sopranista", realizat de contratenorul venezuelean Samuel Mariño, în compania Orchestrei baroce elvețiene La Cetra conduse de dirijorul italian Andrea Marcon, director artistic al ansamblului. Disc lansat pe 27 mai 2022 de casa Decca.
De fapt, Samuel Mariño, în vârstă de 29 de ani, deține un uluitor timbru natural de sopran, vocea este condusă în mod firesc, fără să apeleze la falset așa cum mai procedează contratenorii. Ceea ce îi oferă posibilitatea de a aborda un vast repertoriu, pornind de la partiturile din repertoriul standard al unui contratenor, continuând cu cele scrise pentru bărbați cu voce de sopran (care iată, după secole de uitare acum pot fi din nou cântate, iar muzicologii îi sugerează diferite titluri lui Mariño) și până la cele compuse pentru vocile standard de soprană. Un exemplu este Oscar din Bal mascat de Verdi, rol deja abordat de Samuel Mariño. Iar muzicianul se gândește chiar și la Lucia de Donizetti. O voce pe care casa de discuri Decca a catalogat-o drept once-in-a-lifetime voice. M-a frapat cum sună glasul lui Samuel Mariño în registrul acut, chiar și în supra-acut. Este cu adevărat un fenomen, căci vocea sa își menține omogenitatea de la un registru la altul, sunând extraordinar în partiturile cu o țesătură vocală înaltă. Ca dovadă, vă invit să ascultați albumul "Sopranista" ce conține arii din opere compuse de Wolfgang Amadeus Mozart, Domenico Cimarosa, Christoph Willibald Gluck, Joseph Boulogne - Chevalier de Saint-Georges.
În prezent, La Cetra este una dintre cele mai importante orchestre baroce din lume, ansamblul derulând anual un număr impresionant de concerte și spectacole, fiind prezent la prestigioase festivaluri internaționale. Înființată în Basel, orchestra colaborează frecvent și cu teatrul liric din localitate. Iar pentru acest album s-a dovedit a fi un partener ideal pentru Samuel Mariño.
La vârsta adolescenței, muzicianul și-a rugat mama să îl ducă la un medic care să îl opereze pentru a-i coborâ laringele astfel încât vocea să i se poată îngroșa. Era sătul de umilințele îndurate din cauză că vocea sa nu se transforma precum a celorlați băieți. Consultându-l, medicul i-a recomandat să-și aprecieze vocea pe care o are, povestindu-i despre vocile de operă, repertoriul unui contratenor și importanța unui asemenea timbru natural în lumea muzicii clasice. Încurajat și de mama sa, Samuel Mariño a început să studieze canto, mai întâi la Caracas, apoi la Paris. Acum deține o tehnică bună, o uimitoare voce plină, dar strălucitoare, capabilă să redea impecabil pasajele de agilitate, cu un acut ideal, frazând aparent fără niciun efort.
Albumul "Sopranista" include și Uvertură și 2 arii din opera Iubitul anonim de Joseph Boulogne - Chevalier de Saint-Georges. Compozitor de operă și de muzică instrumentală, violonist apreciat, dirijor al unor importante orchestre din Paris, cunoscut drept primul creator de muzică clasică de origine africană. Un Mozart negru, cum era supranumit în epocă, ce a trăit între 1745 și 1799. Saint-Georges s-a născut în Guadelupa, în prezent departament de peste mări al Franței, tatăl fiind francez, iar mama o sclavă africană. Saint-Georges a activat în Franța atât ca muzician cât și în domeniul militar. În baza competențelor sale a fost propus pentru conducerea Operei din Paris, dar, solistele instituției au înaintat Reginei Maria-Antoaneta o petiție prin care își exprimau refuzul de a primi ordine de la un mulatru, astfel că nu a putut fi numit. În armată, Saint-Georges a avansat până la gradul de colonel. În timpul Revoluției a condus o legiune alcătuită doar din soldați proveniți din Africa și din Indiile de Vest, luptând de partea republicanilor. Fiind mulatru, nu a putut obține niciodată funcții importante, în niciun domeniu de activitate, dar a fost deosebit de apreciat ca muzician.
Așadar, vă recomand să-l ascultați pe Samuel Mariño, artistul cu o senzațională voce naturală de soprană lirico-lejeră, în compania Orchestrei baroce La Cetra conduse de dirijorul Andrea Marcon.
Un disc inclus în proiectul "Discurile anului 2022" derulat la Radio România Muzical.