"London Cello Connection - Ovidiu Marinescu, London Symphony Orchestra, dirijor Miran Vaupotiæ" - CD Review, 23 mai 2023

Lucrări contemporane în premieră pe disc, compuse de Marvin Lamb, John Robertson, Joanna Estelle, Diane Jones, Arthur Gottschalk, Peter Laurence Deutsch și Katherine Price.

"Opt compozitori excepționali, opt înregistrări în premieră pe disc, o orchestră legendară și un solist spectaculos. "London Cello Connection" este o colecție captivantă care cuprinde compoziții contemporane interpretate de celebrul violoncelist Ovidiu Marinescu și de Orchestra Simfonică din Londra, cu Miran Vaupotic la pupitrul dirijoral." - notează reprezentanții casei de discuri Navona Records, unde a apărut, în 10 martie, albumul pe care vi-l propun în premieră la Radio România Muzical. Ovidiu Marinescu este un violoncelist virtuoz, dirijor, profesor la West Chester University, poet și compozitor român cu o bogată activitate în Statele Unite ale Americii și Europa, pe care avem ocazia de a-l asculta la CD Review în piese pentru violoncel și orchestră create de compozitori contemporani nord-americani și canadieni precum John Robertson, Joanna Estelle, Diane Jones și Arthur Gottschalk.

Ovidiu Marinescu a studiat la Liceul de muzică George Enescu din București, apoi la Universitatea Wisconsin, cu Wolfgang Laufer și la Temple University din Philadelphia cu Orlando Cole. A susținut concerte în România, la Sala Radio dar și pe scene filarmonice din țara noastră, precum și în Statele Unite ale Americii, Spania, Italia și Elveția. În prezent este membru al trioului Casals, profesor la Universitatea West Chester și director al Orchestrei aceleiași instituții de învățământ din Pennsylvania. Cântă pe un valoros violoncel Matteo Gofriller și realizează proiecte discografice deosebite. Ovidiu Marinescu este de peste 10 ani artist al casei Parma Recordigs, pentru care a înregistrat până acum 15 de albume. Acestea acoperă o paletă stilistică amplă, de la suitele pentru violoncel solo de Johann Sebastian Bach imprimate în anul 2011 până la creația contemporană care ocupă un loc primordial în repertoriul violoncelistului, compozitorului și dirijorului Ovidiu Marinescu.

Discul "London Cello Connection" a fost imprimat în iunie 2022 la Biserica St. Luke, un istoric locaș de cult din Londra construit în anul 1733, devenit locul în care London Symphony Orchestra își desfășoară în prezent înregistrările și programele muzicale educaționale. Cu acest renumit ansamblu, Ovidiu Marinescu a colaborat pentru noul său album, despre care spune: "Este un proiect fantastic. Din când în când avem oportunități care sunt nu doar captivante și importante pentru carieră, ci au și semnificație. Ca artist, sunt profesionist dar, de asemenea, caut mereu sensul și conexiunea în tot ceea ce fac, indiferent că este vorba despre conexiunea cu un student sau în interpretarea unei piese. Acest album este unic, include opt mini-concerte, fiecare având durata de aproximativ 5 minute… Pentru emisia radiofonică, o astfel de piesă își găsește locul, iar compozitorii își pot transmite mesajul mai ușor decât prin intermediul unei lucrări lungi. Am lansat o invitație compozitorilor de la Parma Recordings și astfel s-a născut acest album", precizează violoncelistul Ovidiu Marinescu, un artist virtuoz, cu o tehnică ireproșabilă, un sunet viguros, plin de vibrație sonoră, pasiune și căldură.


Larisa Clempuș