Pianistul Emmanuel Despax - albumul "Après un rêve" (I, II) - CD Review, 15-16 iunie 2023

Gabriel Fauré - "Après un rêve" op. 7; Camille Saint-Saëns - Dans macabru op. 40; Francis Poulenc - "Soirées de Nazalles"; Claude Debussy - "Clair de lune"; Cécile Chaminade - Nocturna op. 165 ; Maurice Ravel - "Gaspard de la nuit". Album în premieră


În 16 iunie 2023 este lansat oficial cel mai nou album al pianistului Emmanuel Despax, muzician francez stabilit la Londra, cu o carieră internațională de excepție, care a concertat pe scene renumite din Europa, America de Sud și Noua Zeelandă și a desfășurat proiecte discografice de succes. Cel mai recent album al său se numește "Apres un reve" după piesa cu același titlu a compozitorului Gabriel Faure și mai cuprinde piese ale creatorilor francezi Camille Saint-Saëns, Francis Poulenc, Claude Debussy, Cécile Chaminade și Maurice Ravel, fiind un tribut adus elegantei perioade Belle Epoque. Cu o tehnică sclipitoare și o interpretare rafinată, Emmanuel Despax aduce un suflu proaspăt acestor creații nemuritoare, caracterizate printr-un deosebit spirit poetic.

În alegerea repertoriului pentru acest disc, muzicianul a fost inspirat de bunicul său, poetul Jacques Charpentreau, un mare iubitor al artei franceze. El l-a încurajat pe talentatul său nepot pe drumul său artistic. "Niciodată nu am avut un dar pentru cuvinte, dar eu și bunicul meu am împărtășit o conexiune puternică între poezia muzicii și muzica poeziei", spune pianistul Emmanuel Despax, amintindu-și cum își petrecea ore în șir vorbind cu bunicul său despre muzică, literatură, poezie și politică. "El a iubit repertoriul Belle Epoque francez și m-a ascultat cântând multe dintre piesele înregistrate aici. Când am decis să înregistrez această muzică, m-am gândit la bunicul meu și la multe dintre poeziile sale care m-au inspirat", mai adaugă pianistul Emmanuel Despax.

Albumul "Apres un reve", înregistrat în octombrie 2022 la Sala Yehudi Menuhin din Surrey, Anglia, a fost lansat la Signum Records. În colaborare cu această casă de discuri din Marea Britanie, Emmanuel Despax a imprimat toate cele șapte albume ale sale, care s-au bucurat de un succes deosebit. Amintesc înregistrările cu cele două concerte de Chopin în versiuni camerale remarcate de publicația "The Times", Concertul nr. 1 de Brahms imprimat împreună cu Orchestra Simfonică BBC și cu dirijorul Andrew Litton, albumul cu Transcripții de Bach precum și cel cu piese pentru pian solo de Frederic Chopin. Toate îl evidențiază pe Emmanuel Despax ca un interpret romantic, înclinat spre introspecție care explorează toate nuanțele și subtilitățile timbrale ale pianului.

Emmanuel Despax a vorbit recent într-un interviu despre noul său disc: "Apres un reve" este un album cu o semnificație specială pentru mine, tribut adus repertoriului francez Belle Epoque, descriind frumusețea viselor și a nopților. Muzica de pe acest disc este inspirată de diferite aspecte ale nopții. Unele lucrări evocă romantismul și reveria, iar altele explorează teme întunecate. Intenția mea cu acest album a fost să aduc laolaltă piese binecunoscute și altele mai puțin cântate. Ca pianist găsesc o bucurie extraordinară în a le aprofunda și a le prezenta publicului".

Pianistul Emmanuel Despax s-a născut la Paris și locuiește în prezent la Londra; el a studiat la Aix-en-Provence, înainte de a se înscrie la Școala Yehudi Menuhin și apoi la Colegiul Regal de Muzică din Londra. A avut-o ca profesoară pe Ruth Nye, una dintre studentele lui Claudio Arrau. În perioada studiilor, Emmanuel Despax a câștigat numeroase premii internaționale și a beneficiat de îndrumarea unor personalități din lumea muzicii clasice, cum ar fi András Schiff, Murray Perrahia sau Yehudi Menuhin. Ulterior s-a impus pe scene importante precum Wigmore și Cadogan Hall din Londra, Palais des Beaux-Arts din Bruxelles, sălile Cortot și Gaveau din Paris. Peste tot a fost admirat pentru personalitatea sa plăcută și sinceră, pentru unicitatea și lirismul interpretărilor sale.


Larisa Clempuș