Cinci stele a primit din partea publicației The Sunday Times, cel mai recent album realizat de pianistul Pierre-Laurent Aimard în colaborare cu Orchestra Simfonică din San Francisco, dirijată de Esa-Pekka Salonen. Sub sigla Pentatone, ei au înregistrat cele trei Concerte pentru pian și orchestra de Bela Bartok, album lansat cu mult succes în 15 septembrie - Pierre-Laurent Aimard, unul dintre cei mai străluciți pianiști ai generației sale, cu o deschidere evidentă către muzica secolului XX. Amintesc doar Catalogue d'Oiseaux și Visions de l'Amen de Olivier Messiaen sau împreună cu pianista Tamara Stefanovich, Etudes and Frames de Vassos Nicolaou, tot un album al anului 2023. El are un contract în exclusivitate cu casă de discuri Pentatone, în schimb este prima colaborare pentru dirijorul Esa-Pekka Salonen, în calitatea sa de director muzical al Orchestrei Simfonice din San Francisco.

Ni se oferă în acest context o lectură de o acuitate și o personalitate distinctă asupra Concertelor de Bela Bartok, atât de diferite ca structură și profil, acoperind perioade distincte din viața și parcursul creator al compozitorului maghiar. Pianistica lui Pierre-Laurent Aimard slujește aceste partituri cu o inteligență a sunetului și a expresiei de o mare calitate. Superlativele nu contenesc în presa de specialitate. Iar pianistul francez declară într-un interviu: "Chiar înregistrările făcute de Bartok - el însuși pianist, ne învață modul în care fiecare dimensiune muzicală hrănește fiecare moment al lucrărilor sale, inclusiv virtuozitatea sa. Mă refer la modul în care totul în creația sa este melodică, armonică, ritmică architecturală, dar și frazată, cu un puls propriu, vorbită, cântată și experimentată. Pentru mine, Concertele pentru pian de Bartok sunt printre cele mai dificile din repertoriul de profil datorită combinației între provocările de natură instrumentală și semnificația muzicală. Intensitatea lor este incandescentă."

Tocmai această intensitate și precizie , această pulsație perpetuă, percutantă, redată cu o vigoare remarcabilă, și de o dificultate excesivă, se combină cu cantilena părții mediane, dramatică, aidoma unui lamento - mă refer la cel de-al doilea Concert în Sol major compus în anii 1930 - 1931, oferind un tablou contrastant, de o forță interioară atât de robustă și de particulară. Nu suntem lăsați în expectativă, un Presto dezlănțuit restabilește discursul acid, necruțător, pregătind finalul în aceeași cadență monumentală, percutantă și copleșitoare, în această nouă versiune cucerind un public exigent și erudit, cu atât mai mult cu cât se cunoaște dificultatea acestor partituri. Pianiști de talia lui Andras Schiff sau Stephen Kovacevich recunosc efortul care trebuie depus pentru a interpreta mai ales Concertul nr.2 în Sol major, care la sfârșit "lasă o claviatură acoperită de sânge". Atmosfera este ușor "îndulcită", ascultând partea a II-a a Concertului nr.3 în Mi major - Andante religioso, de această dată o partitură ce contrastează cu precedentele prin caracterul lin, meditativ, privind către trecut și desprins de o lume beligerantă, indiferent de natura acesteia. Aici admirăm filonul poetic, sunetul frumos conturat și natura contemplativă a pianistului Pierre-Laurent Aimard, de asemenea cu rafinament acompaniat de Orchestra Simfonică din San Francisco, și dirijorul Esa-Pekka Salonen.