Corul și Orchestra din Cleveland, dirijor Franz Welser-Möst. Franz Schubert - CD Review, 22 noiembrie 2023
Senzația de murmur, de linie melodică șoptită are un impact emoțional extraordinar, chiar din primele minute ale Missei nr.6 in Mi bemol major, D.950 de Franz Schubert, în cea mai recentă versiune apărută pe disc sub semnătura Corului și a Orchestrei din Cleveland, dirijate de Franz Welser-Möst. Există versiuni mai dramatice, Filarmonica din Berlin condusă de Erich Leinsdorf, mai învăluitoare în contrastele dinamice - Filarmonica din Viena, dirijată de Claudio Abbado. În acest caz însă discursul este serafic, are o componentă contemplativă, născută dintr-un legato aproape ireal, în Kirie. Patosul este înlocuit de rafinament, întâlnirea cu sacralitatea impune o notă meditativă, chiar și în uluitoarele modulații cu care începe Sanctus, de un simț dramatic rar întâlnit.
Franz Welser-Möst conduce Orchestra din Cleveland de 22 de ani, o perioadă în care ansamblul a cucerit o poziție de invidiat printre orchestrele americane. Nu uităm este primul ansamblu de peste ocean care a avut o serie de rezidențe la Musikverein din Viena. Sunt foarte multe lucruri de spus, în special faptul că acestă impresionantă Missă a fost compusă de Schubert în ultimul său an de viață - 1828, considerată prin urmare de anumiți cronicari, propriul său Requiem - influențat de Beethoven la nivel de monumentalitate, de Bach în ceea ce privește contrapunctul, în Gloria și Agnus Dei de Requiem-ul lui Mozart - și totuși atât de personal în acest parcurs traversat de afirmații armonice inovatoare, de o subtilitate și un impact uluitor.
"Cu adevărat se poate regăsi o melancolie resemnată în această lucrare, dar și o adâncă înțelegere a condiției umane", susține dirijorul Franz Welser-Möst. Din perspectiva acestei declarații, se conturează profilul acestei noi versiuni lansate în format digital în 1 septembrie. Corul și Orchestra din Cleveland, sunt însoțiți de o echipă de soliști de prim rang - îi numesc pe soprana Joélle Harvey, mezzosoprana Daryl Freedman, tenorii Julian Prégardien și Martin Mitterrutzner, și bas-baritonul Dashon Burton, într-un interesant cvintet ce combină deopotrivă tehnica vocală modernă cu cea a interpretărilor istorice, sub conducerea lui Franz Welser-Möst. Este o versiune, desigur monumentală, dar care în mod particular accentuează sensibilitatea și subtilitatea dincolo de fire a sufletului schubertian.