Orchestra Filarmonicii din Copenhaga, dirijor Toshiyuki Kamioka. Richard Strauss (I, II) - CD Review, 8, 9 ianuarie 2023
Având peste 120 de concerte de stagiune pe an, reprezentații de operă, balet și multe alte activități artistice, Filarmonica din Copenhaga este una dintre cele mai importante orchestre daneze. Din stagiunea 2016-2017, orchestra îl are ca dirijor principal pe muzicianul germano-japonez în vârstă de 63 de ani Toshiyuki Kamioka. Iar din stagiunea trecută, maestrul Christoph Eschenbach a devenit dirijor onorific invitat al prestigioasei orchestre care are o discografie consistentă, reflectând vastul său repertoriu. Orchestra Filarmonicii din Copenhaga tocmai a sărbătorit 180 de ani de la înființare.
Cel mai recent album al formației a apărut în 17 noiembrie la casa Orchid Classics și a fost înregistrat la Sala de concerte a Conservatorului din Copenhaga, sub bagheta lui Toshiyuki Kamioka. Discul cuprinde piese de Richard Strauss. În 2024 se împlinesc 160 de ani de la nașterea acestui compozitor și 75 de ani de trecerea sa în eternitate, astfel încât există în lumea muzicii clasice proiecte dedicate omagierii marelui compozitor. Prima lucrare de pe album este Concertul în Re major pentru oboi și orchestră, una dintre ultimele creații ale lui Richard Strauss, compusă în anul 1945 și prezentată în primă audiție anul următor la Zurich, de oboistul Marcel Saillet și Orchestra Tonhalle. Piesa este structurată în trei părți - prima cu un deosebit caracter pastoral, cu linii melodice delicate și ornamentate în partitura solistică, împletite cu o temă contrastantă mai animată care pregătește partea mediană Andante în Si bemol major de o expresivitate aparte. Ultima mișcare Vivace Allegro, un rondo plin de vitalitate se încheie în ritmuri de vals. Lucrarea a fost înregistrată de Orchestra Filarmonicii din Copenhaga împreună cu solistul Andreas Fosdal, unul dintre cei mai activi și apreciați muzicieni ai scenei daneze, oboist principal al Filarmonicii din Copenhaga.
De pe același album vă propun Concertul nr. 1 op. 11 pentru corn și orchestră compus de Richard Strauss în jurul anului 1883, care a avut prima audiție la Meiningen sub conducerea lui Hans von Büllow și a rămas una dintre cele mai populare și interpretate partituri de secol 19 dedicate cornului. Solist - Jakob Keiding, un excepțional cornist danez care a concertat ca solist cu renumite ansambluri europene precum Orchestra Radiodifuziunii Bavareze, Orchestrele Simfonice din Goteborg, Singapore și Bergen. El activează din 2013 ca profesor de corn la Academia Regală de Muzică din Danemarca. Este admirabilă interpretarea acestui solist, viguroasă și intensă în părțile rapide, lirică și sensibilă în mișcarea mediană a Concertului nr. 1 de Richard Strauss.
Ultima lucrare din programul albumului este Suita op. 60 Burghezul gentilom, o piesă cu accente neoclasice, bazată pe comedia barocă omonimă creată de dramaturgul Moliere și compozitorul Jean-Baptiste Lully. În anul 1917 Richard Strauss a extras o suită orchestrală din muzica de scenă pe care a compus-o cinci ani mai devreme și a prezentat-o pentru prima dată la Berlin, aflându-se la pupitrul dirijoral. Suita s-a bucurat de succes, apreciată fiind pentru umorul discursului muzical, lirismul și parfumul său baroc. Sunt trăsături pe care le regăsim și în interpretarea Orchestrei Filarmonicii din Copenhaga, un ansamblu omogen, cu tradiție și experiență muzicală consistentă.