Pianista Clare Hammond - piese de Edmund Finnis - CD Review, 2 februarie 2024

În 2 februarie 2024 a fost lansat oficial albumul Youth la casa de discuri Pentatone. Albumul este dedicat de pianista Clare Hammond muzicii lui Edmund Finnis, compozitor contemporan britanic în vârstă de 40 de ani, ale cărui partituri au fost cântate de artiști renumiți precum violoncelistul Sheku Kanneh Mason sau pianistul Vikingur Olafsson, dar și de ansamblurile Britten Sinfonia, London Sinfonietta, Orchestra Regală din Liverpool și Orchestra Scoțiană BBC. Edmund Finnis este profesor de compoziție la Academia Regală de Muzică, iar în trecut a studiat la Guildhall School of Music and Drama, acolo unde a fost coleg cu pianista Clare Hammond, punând încă de atunci bazele acestui proiect - înregistrarea suitei Youth, un set de 10 scurte piese bogate în imagini sonore, senzații și culori intense.

Acesta este primul album cu muzică pentru pian solo de Edmund Finnis. Compozitorul mărturisește: "Încă din copilărie, claviatura pianului a fost mereu pentru mine un spațiu privat în care am putut să gândesc, să compun și să visez. Multe dintre sunetele și ideile transpuse în această colecție au fost în mintea mea și sub degetele mele de mult timp. Îi sunt recunoscător prietenei mele, pianistei Clare Hammond pentru măiestria, grația și luciditatea pe care o conferă acestei muzici personale". Albumul cuprinde și piesa Lullaby for Emmeline, comandată de Clare Hammond și de soțul său cu prilejul nașterii fiicei lor, o compoziție inspirată de experiențele copilăriei - magică, diafană și plină de fantezie. Despre creația lui Edmund Finnis, pianista Clare Hammond spune: "Este o muzică relativ simplă, dar pare să atingă imediat inima ascultătorilor. Splendidă, evocatoare, emoționantă, rămâne în suflet mult timp după ce s-a încheiat".

Clare Hammond a colaborat până acum cu majoritatea orchestrelor britanice importante, dar și cu alte ansambluri europene, prezentând un repertoriu amplu, centrat pe creația contemporană. A cântat peste 50 de lucrări în premieră absolută, Arlene Sierra, Robert Saxton, Graham Fitkin și Michael Berkeley fiind doar câțiva dintre compozitorii contemporani cu care a colaborat.


Larisa Clempuș