I. Simfonia a II-a - difuzare 15 aprilie

II. Simfonia a III-a op. 21 în Do major (Corul Radio France) - difuzare 22 aprilie

III. Rapsodiile române op. 11 nr. 1 și 2, Simfonia I op. 13 - difuzare 5 mai, ora 13.00

Un album mult-așteptat: o colecție cu trei discuri ce cuprinde cele trei simfonii finalizate de George Enescu și cele două rapsodii române de George Enescu, înregistrate de Orchestra Națională a Franței, condusă de Cristian Măcelaru. Este un album apărut pe 12 aprilie 2024, sub sigla celebrei case Deutsche Grammophon: înregistrări realizate de Radio France, în 2022 și 2023, cu suportul Institutul Cultural Român.

Pot să vă spun că am ascultat cu multă emoție acest album care reprezintă, în opinia mea, un act cultural de o imensă importanță pentru România, acea Românie care se definește prin valorile sale incontestabile la nivel mondial.

Este un album care a primit deja calificativul Supersonic (maxim) de la una dintre cele mai respectate publicații dedicate recenziei de disc, Pizzicato din Luxembourg. În cronica sa, Remy Franck, care este și președintele juriului International Classical Music Awards, notează, printre altele: "Când în interpretarea Rapsodiei române nr. 1, Cristian Măcelaru transformă Orchestra Națională a Franței într-un ansablu românesc, făcând această muzică dansantă și foarte colorată, ridică ștacheta pentru aceste înregistrări la un nivel extrem de înalt. Sub mâinile sale inspirate, muzicienii parizieni vibrează într-un mod pe care nu l-am mai auzit până acum în această lucrare. Cât despre simfonii, nu există multe înregistrări ale simfoniilor de George Enescu, dar acestea sunt clar cele mai bune disponibile în prezent."

Cristian Măcelaru a acordat un interviu pentru Radio România Muzical despre acest album (autor: Ioana Țintea), din care citez: "Când am devenit director muzical al Orchestrei Naționale a Franței, primul proiect pe care mi l-am dorit a fost să interpretăm muzica lui George Enescu, deoarece acesta a fost un adevărat compozitor român cu care ne mândrim și pe care îl păstrăm în inimile și sufletele noastre, dar în același timp, a locuit, a trăit, a cunoscut viața franceză foarte bine. El s-a și format la Paris ca tânăr muzician studiind cu Fauré, Massenet și de aceea am crezut că este foarte bine pentru o orchestră franceză, cum este Orchestra Națională a Franței care menține și continuă tradiția muzicii franceze să interpreteze muzica lui Enescu. Atunci am propus acest proiect orchestrei. Împreună am propus și casei de discuri Deutsche Grammophon, care nu avuseseră muzica lui Enescu în catalogul lor. Cu toții am căzut de comun acord să facem acest proiect, care a fost foarte dificil, deoarece muzica lui Enescu este o muzică care necesită foarte mult timp pentru a fi înțeleasă. Este o muzică complexă, dar o muzică atât de frumoasă și atât de unică în lume. Enescu, ca nici un alt compozitor pe care îl cunosc a creat un univers aparte în tot ceea ce a făcut. Sunt foarte mândru că am ajuns la acest prim pas ca aceste înregistrări să devină realitate.

Când au fost realizate înregistrările și de pe ce partituri s-a lucrat?

Înregistrările au fost făcute în ultimii trei ani. Eu personal am cerut acces la manuscrisele care există la muzeul George Enescu, acces care mi-a fost acordat de Ministerul Culturii și de Muzeul George Enescu pentru a mă documenta. Partiturile lui Enescu, din păcate sunt pline de greșeli în edițiile care există la ora actuală și pot spune că am petrecut zeci de ore corectând aceste greșeli și uitându-mă la sursa originală a ceea ce Enescu a compus. Mă bucur să pot prezenta aceste discuri într-o versiune în care sper, ca aceste corecturi să rămână de-acum încolo.

Sunt înregistrări din concert sau înregistrări speciale?

Sunt înregistrări speciale în studio.

Cum l-ați redescoperit pe George Enescu, lucrând la acest proiect?

Pe George Enescu îl redescopăr de fiecare dată când deschid o partitură a lui, deoarece complexitatea muzicii este atât de profundă, încât nu cred că mi-ar ajunge o viață întreagă să cunosc totul despre ceea ce a scris. De aceea, de fiecare dată când mă reîntorc cu bucurie, curiozitate, plăcere pentru a redescoperi ceea ce Enescu a compus."

În Rapsodia întâi, cea mai cunoscută și cântată lucrare de George Enescu, la nivel internațional, avem un model național în interpretarea legendară din anii șaptezeci lăsată de Sergiu Celibidache la pupitrul Orchestrei Filarmonicii George Enescu; nu avem însă niciun model cu o orchestră străină și un dirijor de calibru la nivel internațional, deși aceasta este, totuși, cea mai înregistrată dintre lucrările enesciene la casele mari de discuri la nivel mondial. Iar Rapsodia a doua, mai introspectivă, așteaptă încă, la peste 120 de ani de crearea ei, să fie mai dens cântată pe scene internaționale.

Remy Franck: "Acolo unde Mariss Jansons a făcut ceva complet artificial și ultra sentimental, (n.r. referitor la Rapsodia română nr. 1), Măcelaru face ca totul să sune exact cum trebuie, cu culorile și ritmurile potrivite. Rapsodia a doua nu este mai puțin de succes, pentru că Măcelaru, cu instinctul său înnăscut pentru această muzică, o face plină de atmosferă și tensiune".

Da, Cristian Măcelaru și-a rupt ceva din sufletul lui de român când a înregistrat aceste memorabile versiuni ale Rapsodiilor române de George Enescu, alături de Orchestra Națională a Franței, înregistrări realizate în septembrie 2022 pentru Rapsodia a doua și iunie 2023, pentru Rapsodia nr. 1, în studiourile Radio France. Însă mai mult decât atât, a adus o viziune universală a acestei muzici, pentru că el a înțeles exact că Enescu a fost nu doar un mare compozitor român, ci un mare compozitor universal, omul care a pornit din România, a lucrat și a cucerit faimă la nivel mondial, revenind și construind cât a putut și la el acasă. Ca atâția alți români din trecutul nostru recent, cu care ne mândrim astăzi, printre ei, și dirijorul Cristian Măcelaru, dirijorul român cel mai important astăzi, la nivel internațional, directorul muzical al uneia dintre cele mai bune orchestre europene, Orchestra Națională a Franței, și recent anunțatul director muzical al unei cunoscute orchestre americane, cea din Cincinatti.

Rapsodiile române de Enescu în viziunea lui Cristian Măcelaru vorbesc despre România ideală, așa cum o visăm, cel puțin o parte dintre noi. Eu le-am ascultat, deseori cu lacrimi în ochi - versiuni absolut răscolitoare, pentru cine mai înțelege și prețuiește despre ce vorbește această muzică și interpretarea ei.

Enescu a compus Simfonia sa cu numărul 1 în 1905; 8 ani după moartea lui Johannes Brahms, ale cărui influențe se regăsesc în această simfonie, după cum remarcă Remy Franck de la Pizzicato, care continuă: "Interpretarea dramatică a lui Măcelaru ne face să ne gândim mai mult la Wagner și Richard Strauss, însă Măcelaru lucrează la Paris, ca și Enescu, de altfel, care a studiat cu Massenet și Faure, a căror influență se aude de asemenea în această simfonie".

Audiția Simfoniei I de George Enescu, în viziunea lui Cristian Măcelaru și a Orchestrei Naționale a Franței ne prilejuiește din nou întâlnirea cu Enescu universalul, născut în România, format la Viena și Paris, strângând în creația lui seva europenității, a Estului și a Vestului, într-o sinteză în care recunoaștem, cu adevărat, ce înseamnă genialitatea. Măcelaru construiește alături de o orchestra foarte suplă, care are știința interpretării muzicii franceze, planuri sonore multiple, pune lumină pe detalii pe care, parcă, le auzim pentru prima dată. Da, această simfonie întâi avea nevoie de o interpretare internațională de clasă pentru a ieși din anonimatul nemeritat din circuitul marilor valori universale, și iată că acest moment a venit, odată cu acest disc al Orchestrei Naționale a Franței, conduse de Cristian Măcelaru.

Simfonia a II-a de George Enescu este o partitură tulburătoare, o mare partitură, la propriu și la figurat, în care unii au văzut asemănări cu poemele simfonice de Richard Strauss; o partitură care vorbește despre finalul unei epoci, înaintea izbucnirii primului război mondial. Este pusă strălucit în lumină de sunetul special al Orchestrei Naționale a Franței, de știința acestei orchestre de a creiona arcurile largi și ornamentațiile cerute de literatura franceză.

Cristian Măcelaru, în bookletul acestui CD: "După multe ore petrecute în compania Orchestrei Naționale a Franței, am început să înțeleg de ce Enescu a notat atât de minuțios în partiturile sale fiecare detaliu, cum milioanele de însemnări erau, de fapt, încercarea lui de a capta modul în care fiecare muzician care a fost format la Conservatorul din Paris știe să susțină o frază lungă sau să cânte cu lejeritate o ornamentică bogată care atât de des înfrumusețează muzica lui Enescu. Ținând în viață de aproape 100 ani această tradiție franceză a interpretării, Orchestra Națională a Franței a fost ansamblul perfect cu care să aduc la viață ideile lui Enescu atât de minuțios notate în partitură. "

Exact această fluiditate și spirit liber, ca și capacitatea de a construi planuri sonore suprapuse într-o perfectă coeziune, individualizează minunata versiune a Simfoniei a III-a de George Enescu, înregistrată cu participarea Corului Radio France. Într-o călătorie presupusă a fi de la Purgatoriu, prin Iad, ajungând spre Paradis, Enescu ne apare omul universal providențial pe care România a avut șansa să-l aibă și pe care continuă încă să-l descopere, grație unei orchestre franceze de top și unui dirijor plecat din România în urmă cu aproape 30 ani, devenit și el, ca și Enescu, cetățean al lumii.