Pianiștii Daniil Trifonov și Serghei Babayan - albumul "Rachmaninoff for 2" - Music box, 13 mai 2024
Una dintre cele mai frumoase teme din istoria muzicii - cea din partea lentă, a treia, din Simfonia a II-a de Serghei Rahmaninov, într-o versiune pentru două piane realizată de unul dintre cei mai cunoscuți pianiști ai prezentului, Daniil Trifonov și interpretată la Konzerthaus din Viena, în iulie 2023, de același Daniil Trifonov și profesorul său, Serghei Babayan.
Acesta mi s-a părut unul dintre cele mai emoționante momente de pe albumul Rahmaninov for 2, Rahmaninov pentru 2, apărut la casa Deutsche Grammophon pe 29 martie.
În 2023, când s-au împlinit 150 ani de la nașterea lui Serghei Rahmaninov, interpretarea muzicii lui a fost unul dintre punctele de interes atât ale stagiunilor, cât și ale caselor de discuri. Rachmaninoff for 2 prelungește în 2024 această aniversare, prezentând într-o interpretare de top, câteva dintre lucrările relevante scrise de celebrul compozitor rus pentru două piane: cele două suite op. 5 și op. 17, dansurile simfonice op. 45, la care Rahmaninov a lucrat în paralel cu versiunea pentru orchestră și transcripția abia ascultată realizată de Daniil Trifonov după una dintre cele mai frumoase muzici scrise de Rahmaninov vreodată, partea a III-a din Simfonia a doua.
Indubitabil, ne aflăm în fața unor interpretări extraordinare, semnate de doi pianiști formați în spiritul și litera culturii ruse pianistice, din care își trage seva și muzica lui Serghei Rahmaninov. Doi pianiști, care, ca și Serghei Rahmaninov, sunt stabiliți în Statele Unite ale Americii - Daniil Trifonov a studiat între 2009 și 2016 cu Serghei Babayan la Institutul Curtis din Philadelphia și în prezent locuiește la New York. Serghei Babayan, pianist armean în vârstă de 63 ani, a emigrat în Statele Unite ale Americii în 1989, odată cu participarea sa la Concursul internațional de la Cleveland, pe care l-a și câștigat, dezvoltându-și ulterior o carieră pe marile scene americane și în paralel, una de profesor - cel mai cunoscut elev al său rămânând până în prezent Daniil Trifonov.
Elev și profesor împreună, dar mai mult decât atât: este evidentă colaborarea aproape simbiotică între acești doi mari pianiști, care simt, gândesc și interpretează muzica folosindu-se de aceleași repere de înaltă calitate. Nu poți să nu remarci aceeași calitate pusă în evidență de un precedent disc Deutsche Grammophon pe care apare numele lui Serghei Babayan: Prokofiev for 2, în care pianistul armean evolua alături de celebra Martha Argerich. De altfel, însuși Babayan explică faptul că în viața sa, doar cu doi alți muzicieni a simțit acest nivel de comunicare - cu Martha Argerich și Daniil Trifonov.
Discul prezentat a fost înregistrat în iulie 2023 la Viena, la finalul unui turneu susținut începând cu luna mai 2023 de cei doi pianiști, cu același repertoriu. Un turneu care a entuziasmat critica internațională, numit un festival de virtuozitate pianistică. Iar revista britanică Gramophone acordă în numărul său din luna mai calificativul Editor's choice acestui album, notând: "Suntem răsfățați cu versiuni noi originale, extraordinare ale acestui minunat repertoriu, un fel de regietheater pentru pian, și chiar cei care nu sunt prea convinși vor fi de acord că acesta este un spectacol absolut inspirator".
Da, într-adevăr inspirator și înălțător, mai ales, aș spune, în interpretarea versiunii pentru două piane a celor Trei dansuri simfonice de Serghei Rahmaninov, ultima lucrare relevantă scrisă de compozitorul rus, care a și interpretat în premieră această lucrare, în 1942, alături de Vladimir Horowitz. Virtuozitate, lirism și o viziune filosofică asupra lumii - o versiune de cel mai înalt calibru artistic, realizată de doi mari pianiști ai timpurilor noastre.