Pianistul Massimiliano Damerini, Orchestra Sinfonica di Roma, dirijor Francesco La Vecchia. Giovanni Sgambati - CD Review, 28 mai 2024

Giovanni Sgambati - Concertul op. 15 în sol minor pentru pian și orchestră.

Album în premieră, lansat în 1 decembrie 2023

Giovanni Sgambati, de la nașterea căruia se împlinesc în 28 mai 183 de ani, a contribuit la reînsuflețirea creației orchestrale italiene în partea a doua de secol 19. Studentul preferat al lui Franz Liszt, admirat și de Richard Wagner, compozitorul născut la Roma a fost unul dintre acei artiști care au încercat îndepărtarea muzicii italiene de sub dominația operei bel canto. Pianist virtuoz, profesor și compozitor de esență romantică, Giovanni Sgambati a creat muzică sacră, partituri simfonice, muzică de cameră și un concert pentru pian și orchestră. Influențat de stilul lui Liszt, dar și al compozitorilor Johannes Brahms și Piotr Ilici Ceaikovski, acestă concert scrisă în anul 1880, a fost de fapt primul opus concertant pentru pian și orchestră compus în Italia. Este o piesă amplă, dificilă, densă în idei și material sonor, care se distinge prin inventivitate, un discurs exuberant și complexitate ritmică, melodică și armonică. Lucrarea este inclusă pe albumul lansat în 1 decembrie 2023, la casa Naxos, album care cuprinde și Sinfonia festivă a aceluiași compozitor. Înregistrările au avut loc în cadrul unui concert la Auditoriumul Conciliazine din Roma. Solist - regretatul pianist Massimiliano Damerini, stins din viață la doar câteva luni după realizarea acestor înregistrări, un muzician cu realizări deosebite, care a colaborat de-a lungul timpului cu Academia Santa Cecilia din Roma, Filarmonica din Londra, Orchestra Simfonică BBC, Orchestra Națională a Spaniei și cu multe alte ansambluri renumite. El a imprimat zeci de albume cu un repertoriu consistent, de la creația clasică la cea contemporană, ultimul său disc fiind înregistrat împreună cu Orchestra Sinfonica di Roma, director muzical Francesco la Vecchia. CD-ul face parte dintr-o colecție dedicată de acest ansamblu creației lui Giovanni Sgambati.

Larisa Clempuș