Vă propun primul disc apărut la Deutsche Grammophon al pianistului rus de 22 ani Daniil Trifonov, pe care l-am mai întâlnit în transmisiunile directe de pe scene europene de la Radio România Muzical. În 5 februarie 2013, Daniil Trifonov a susţinut recitalul său de debut la Carnegie Hall, din care a rezultat discul prezentat, care se deschide cu Sonata-fantezie nr.2 op.19 în sol diez minor de Aleksandr Skriabin. Despre acest disc apărut în 18 octombrie 2013, critica internaţională vorbeşte că relevă "pianistul poet rus al secolului XXI".

Când asculţi o asemenea înregistrare, prima întrebare este firească: cine este pianistul? Daniil Trifonov este laureatul în stagiunea 2010-2011 a trei dintre cele mai importante competiţii pentru pian din lume. În 2010 primea premiul al III-lea la Concursul Chopin de la Varşovia, iar în 2011, premiul I la Concursul Arthur Rubinstein de la Tel Aviv şi premiul I şi Medalia de aur a Concursului Ceaikovski de la Moscova. Aceste distincţii i-au deschis drumul către marile scene ale lumii; a fost invitat în concerte alături de Filarmonicile din Viena şi Israel, de Orchestra Mariinski şi Orchestrele simfonice din Londra, New York şi Cleveland, printre altele.

Este recunoaşterea unui talent cu totul ieşit din comun, care la doar 22 ani reuşeşte performanţa de a interpreta Sonata în si minor de Franz Liszt ca şi un artist matur, cu zeci de ani de experienţă.

Pot spune cu certitudine că un talent autentic străluceşte imediat şi se diferenţiază de medie. Aşa este şi Daniil Trifonov: sunt impresionată de acest pianist şi nu neapărat de tehnica impecabilă, ci de modul în care el înţelege muzica. Pentru recitalul său de debut la Carnegie Hall a ales o serie de lucrări grele - şi mă refer aici nu numai la hăţişul unei partituri, ci la lumea pe care trebuie să o exprime cu ajutorul acestei partituri. De la sonata cu nuanţe impresioniste a lui Skriabin, la lumea noir a sonatei lui Liszt şi în fine, la multitudinea de stări exprimate de cele 24 preludii op.28 de Chopin.

Aşa cum era de aşteptat pentru un recital de un asemenea calibru, a existat şi un bis - o lucrare de Nikolai Medtner.

De Daniil Trifonov vom mai auzi cu siguranţă: Pentru că el are totul şi chiar mai mult - cum spunea Martha Argerich, care continua: "Tot ce face cu mâinile este incredibil din punct de vedere tehnic. Şi apoi este şi tuşeul său - el are totodată tandreţe, dar şi un element demonic - nu am auzit niciodată ceva asemănător."