În 1 octombrie 2013 s-a lansat un dublu album semnat de doi tineri muzicieni formaţi la Academia Mozarteum din Salzburg - violoncelistul german de origine română Valentin Răduţiu şi pianistul suedez Per Rundberg. O apariţie discografică ce merită toată atenţia, atât din punct de vedere repertorial cât şi din perspectivă interpretativă - integrala lucrărilor pentru violoncel şi pian de George Enescu. Este vorba de cele două sonate, alături de care figutează alte două opusuri scrise de Enescu la numai 16 ani - Allegro in fa minor şi Nocturnă şi Saltarello.

Nu este cel dintâi disc al acestor muzicieni formaţi în tradiţia şcolii austriece, ei primind deja excelente recenzii pentru înregistrarea din 2012 cu sonate de Lalo, Ravel şi Magnard, apărute la aceeaşi casă de producţie Hanssler Classic. Şi dacă atunci au fost remarcaţi pentru alegerea repertorială, acum, o data în plus, vin să completeze peisajul discografic cu această integrală enesciană prin care ei se alătură celorlalţi muzicieni, români sau nu, care îşi îndreaptă eforturile artistice în direcţia popularizării creaţiei enesciene.

Allegro in fa minor de George Enescu este în fapt o schiţă a unei părţi de sonată rămasă neternimată şi definitivată de compozitorul Hans Peter Turk, un opus pe care Valentin Răduţiu şi Per Rundberg l-au înregistrat în primă audiţie mondială.

Această schiţă este de fapt un exerciţiu al tânărului Enescu, atunci în vârstă de 16 ani, în încercarea sa de a pune în pagină prima sonată pentru violoncel şi pian. O sonată definitivată un an mai târziu în care se regăsesc influenţe ale unor importanţi creatori romantici precum Brahms sau Saint Saens.Tocmai de aceea poate, această primă sonată op. 26 se remarcă prin efuziunile melodice şi larga respiraţie de tip romantic pe care cei doi muzicieni stiu atât de bine să o reliefeze.

Scrisă la 37 de ani distanţă, cea de a doua sonată dedicată de G. Enescu violoncelului propune un cu totul alt limbaj sonor, mult mai ancorat în melodica populară, explicit menţionat în chiar partea finală a lucrării - Finale a la roumaine. Dedicată lui Pablo Casals, această sonată în do major îi oferă posibilitatea lui Valentin Răduţiu să găsească un stil propriu de exprimare a acestei muzici, punându-şi în valoare atât calităţile tehnice cât şi gândirea introspectivă. Nu pot să nu remarc, de asemenea, echilibrul sonor ideal existent în cadrul discursului între cele două instrumente, sonoritatea bogată şi pătrunzătoare a acestora.

Album ce se incheie cu o altă creaţie de tinerete a marelui creator romţn, scrisă la 16 ani, a cărei partitură a fost redescoperită în urmă cu câţiva ani - Nocturnă şi Saltarello.

Să admiram, din nou, tonul atat de frumos al violoncelului manuit cu atata maiestrie de Valentin Răduţiu, muzicianul care obţinea în 2011 premiul al II-lea al concursului Enescu de la Bucureşti, secondat de un pianist care a stiut să găsească drumul către înţelegerea stilului enescian, în pofida faptului că este suedez - Per Rundberg.