În 28 aprilie 2014 apărea un album pe care am considerat că este potrivit să-l ascultăm pe parcursul acestei veri: pentru că este o muzică atipică - este şi nu este muzică clasică; este mai curând o formă de artă sonoră contemporană foarte incitantă şi care se bucură de un foarte mare succes la public.

Albumul se intitulează "Recomposed by Max Richter - Anotimpurile de Vivaldi" şi a fost lansat sub sigla binecunoscutei case Deutsche Grammophon care se mândreşte de altfel că a semnat un contract de exclusivitate cu Max Richter, un compozitor britanic de 48 de ani a cărui influenţă este foarte mare în ultimii 10 ani.

Prima ediţie a Anotimpurilor de Vivaldi recompuse de Max Richter a apărut în 2012 şi a fost un foarte mare succes de vânzări - în aprilie 2014 a apărut a doua versiune a acestei lucrări. De altfel, garanţie a calităţii materialului stă şi interpretarea: violonistul Daniel Hope în postură solistică, alături de Orchestra de Cameră Konzerthaus din Berlin, dirijată de André de Ridder.

Ascultând Anotimpurile vivaldiene recompuse de Max Richter m-am gândit la spectacolul "Orfeu şi Euridice" pe care l-am văzut pus în scenă cu ani în urmă la Teatrul Bulandra: un spectacol de operă - meditaţie asupra originalului semnat de Gluck. Aşa ceva găsim şi în muzica lui Max Richter - recunoaştem temele principale din Anotimpurile vivaldiene, dar ştim că este cu totul altceva: este mai curând reflecţia acestei muzici în conştiinţa unui compozitor contemporan extrem de talent.

Este greu de explicat în cuvinte în ce constă magia unei muzici - aşa că aleg să vă ofer Anotimpurile lui Vivaldi, reinterpretate de Max Richter fără alte multe explicaţii. Şi sunt convinsă că această muzică vă va vorbi şi vouă aşa cum mi-a vorbit mie: despre omul contemporan îndrăgostit de Vivaldi.