Luminozitate, sinceritate, modestie, suavitate - cuvinte care definesc personalitatea şi interpretarea lui Dinu Lipatti. Aceste cuvinte - sau echivalentele lor - au fost rostite de foştii foştii săi studenţi de la Geneva, care au vorbit, mai de demult ori mai recent, despre pianistul-profesor.

Evenimentul-omagiu "Zilele Lipatti" - rubrica "Dinu Lipatti văzut de elevii săi".

Jacques Chapuis, pianist şi profesor elveţian, s-a stins din viaţă în urmă cu trei ani. În 1995 i-a acordat Floricăi Gheorghescu un interviu - iată un fragment tradus de Olga Grigorescu.

L-am ascultat de cel puţin 20 - 30 de ori în recital, apoi de vreo 30 de ori cu orchestra. Când interpreta coralele de Bach, la sfârşitul recitalului, deşi le făcuse pe parcursul anilor în mai multe versiuni: mai rapid, mai lent, mai suplu, mai rigid, aveai impresia că-n sală domneşte un fel de reculegere, o liniştire după tot ce cântase mai înainte şi în care exprimase toate sentimentele omeneşti. După aceste corale care pluteau parcă deasupra celor din sală, anumite persoane nu mai erau capabile să se ridice.

Cu Dinu Lipatti a studiat şi pianista Hedy Salquin, prima femeie-dirijor din Elveţia. Alina Velea, coordonatoarea proiectului Lipatti propus de Grupul de Muzică al Uniunii Europene de Radio, a stat de vorbă cu Hedy Salquin la Geneva, în luna aprilie a acestui an.

Sunt foarte emoţionată să mă întâlnesc cu dumneavoastră în amintirea dragului meu profesor Dinu Lipatti. Îl păstrez în inima mea de la vârsta de 15 ani, momentul-eveniment când l-am cunoscut pe acest extraordinar om. Lipatti a fost un înger. Nu-l pot descrie altfel şi nu exagerez deloc. A fost o fiinţă luminoasă care mi-a schimbat viaţa. Eu eram eleva unui profesor foarte bun, Alexandre Motu, care din nefericire a murit, iar în primăvara lui 1943 directorul Conservatorului din Geneva mi-a spus că noul meu profesor va fi Dinu Lipatti. Nu vă pot spune cât de fericită am fost! În cabinetul directorului am făcut cunoştinţă cu un domn mic de statură, brunet, foarte palid – acela era Dinu Lipatti. A fost începutul unei perioade minunate, de neuitat, cel mai bun din cele mai bune timpuri pe care le-am trăit vreodată.

Organistul şi dirijorul elveţian Paul Louis Siron a fost şi el studentul lui Dinu Lipatti la Geneva. Din nou Olga Grigorescu în traducerea unui fragment dintr-un interviu realizat de Florica Gheorghescu în anul 1995.

Am avut privilegiul de a fi elevul lui Dinu Lipatti începând din aprilie 1944 până în iunie 1945, dar l-am revăzut şi după aceea. Şi iată cum l-am descoperit pe Lipatti, chiar în ajunul primei noastre lecţii. Dădea un concert la Marele Teatru din Geneva, împreună cu Orchestra Suisse Romande, în beneficiul Crucii Roşii. Nu ştiam nimic despre el, în afară de faptul că era român. Am auzit primul concert de Chopin, pe care l-a cântat, şi mi-am dat seama imediat că era un foarte, foarte mare pianist. Aş spune că era exigent dar şi modest. Avea o tehnică ce i-ar fi permis să interpreteze într-un mod mai strălucitor decât cei mai strălucitori pianişti din lume; ar fi putut cuceri renumele de cel mai bun pianist din lume. Dar el nu asta voia, nu-l interesa. El urmărea sinceritatea, adevărul, autenticitatea. Aceeaşi atitudine faţă de muzică este extrem de importantă pentru toţi cei care l-au cunoscut.