Aveti nevoie de Flash player 8 sau mai recent pentru
a asculta acest clip
|
Festivalul Lipatti organizat de Radio România Muzical în anul 2000
Iată cum își aduce aminte de acest proiect chiar cea care l-a organizat, doamna Mihaela Doboș, în acel timp director al postului Radio România Muzical :
Am considerat că este un gest minim de afirmare publică a ceea ce înseamnă Dinu Lipatti pentru cultura universală din toate timpurile. Și spun un gest minim pentru că statura uriașă a celui de la a cărui dispariție se împlinesc pe 2 decembrie șase decenii capătă contuturi din ce în ce mai profunde. Trecerea timpului în cazul lui Dinu Lipatti nu estompează, ci, dimpotrivă, amplifică valoarea de unicat a moștenirii pe care ne-a lăsat-o.
Atunci, în 2000, la împlinirea a 50 de ani de la dispariția sa, Festivalul "Dinu Lipatti" a fost primit ca un adevărat eveniment de deschidere internațională. El a reunit artiști importanți din România și din străinătate - mă gândesc la pianiștii François-Joël Thiollier - de origine franco-americană, la germanul Bernd Glemser, la Dana Protopopescu, născută în România și stabilită în Belgia, la Viniciu Moroianu, la Cvartetul ConTempo, la tenorul Marius Brenciu, la violonistul George Cosmin Bănică, la un cvartet de suflători alcătuit, special pentru a interpreta compoziția lui Lipatti, "Aubade", din Mihaela Zamfir, Marian Măereanu, Andrei Cristian Teodoru și Gabriel Laurențiu Sava și care a reușit atunci o prestație artistică demnă de context. Și nu în ultimul rând mă gândesc la excelentul dirijor clujean Emil Simon.
Cele patru seri programate, în perioada 12 noiembrie - 3 decembrie a anului 2000, au avut o structură destinată nu numai omagierii interpretului prin includerea pe afiș a unor compozitori iubiți de Dinu Lipatti, cum ar fi Mozart, Enescu, Beethoven, Brahms sau Bach, ci și sublinierii multilateralității sale, căci în personalitatea sa complexă a lui Dinu Lipatti interpretul se întâlnește cu compozitorul într-o fericită armonie. Astfel Coralul pentru orchestră de coarde, Trei dansuri românești pentru două piane, Patru melodii pentru voce și pian, Sonatina pentru vioară și pian, Două nocturne pentru pian și Cvartetul "Aubade" pentru suflători au evidențiat ceea ce Liviu Dănceanu nota în caietul program: "Compozitorul nu plătește tribut nici epigonismului, grație excepționalului său instinct artistic, ori snobismului - datorită vocației sublime, nici facilului - consecință a unei inteligențe sclipitoare, sau imposturii - ca urmare a talentului său debordant".
Pentru a organiza un festival este nevoie de o echipă și aș dori să menționez că reușita acelei ediții se datorează în egală măsură colegilor Carmen Dincă, Laura Simion, Călin Doboș, Violeta Crăciun, Mirela Enăchescu. Doresc succes postului, inițiatorilor proiectului actual, Monica Isacescu și Ștefan Costache, în eforturile de a organiza o atât de diversă și complexă manifestare ca cea din această perioadă destinată celui pe care Francis Poulenc îl numea un artist de o spiritualitate divină.