La iniţiativa postului nostru, special pentru a marca anul comemorativ Dinu Lipatti şi totodată prima ediţie a "Zilelor Lipatti" organizate de Radio România Muzical, Societatea Comercială "Romfilatelia" a realizat o serie de întreguri poştale dedicate pianistului. Amănunte ne-a oferit într-un interviu Cristina Popescu, directoarea societăţii.
Ce v-a convins să vă alăturaţi proiectului "Zilele Lipatti"?
Este o obligaţie morală într-un fel şi este important să evidenţiem tot ce este valoros în România. Sunt evenimente, personalităţi care au contribuit de-a lungul timpului la dezvoltarea culturală, istorică a poporului şi au consacrat numele României în lume.
Care sunt detaliile tehnice legate de tiraj şi unde vor fi distribuite plicurile?
În luna decembrie a acestui an, pianistul român Dinu Lipatti va fi comemorat de întreaga lume muzicală. Romfilatelia a introdus în circulaţie un întreg poştal de corespondenţă dedicat marelui artist, plic ce poate fi găsit în toate oficiile poştale din ţară. În scurta sa viaţă, Dinu Lipatti a demonstrat lumii întregi că este geniu al interpretărilor pianistice de excepţie şi totodată a demonstrat că s-a născut pentru a fi nemuritor. Plicul este dedicat în mod special acestei comemorări; el este, de fapt, şi un obiect de colecţie pentru filatelişti.
În concertul de gală de duminică, 28 noiembrie, Romfilatelia va fi prezentă cu un moment deosebit. Despre ce este vorba?
Va fi o surpriză! Credem că vom bucura publicul şi vom comemora într-un fel trecerea în eternitate a pianistului şi compozitorului Dinu Lipatti într-un moment special pe care îl vom dezvălui în acea seară frumoasă.
Interviu de Larisa Clempuş