Invitații mei din această seară sunt cântăreața de jazz și compozitoarea Luiza Zan alături de compozitorul, aranjorul, pianistul și dirijorul Andrei Petrache. Bună seara, bine ați revenit în studioul Radio România Muzical!

Luiza Zan: Bună seara.

Andrei Petrache: Bună seara. Mulțumim de invitație.

Luiza, proiecte ambițioase pentru tine la acest început de an. Dacă stau bine să îmi aduc aminte, ai avut un recital la Sala Mică a Ateneului Român cu cvartetul Muse, în februarie, după aceea un concert Nat King Cole simfonic cu Andrei Petrache pe scenă la Brașov, proiectul de la teatrul Godot cu Amphitrio, concertul de la Sala Radio cu Corul Academic Radio, în care ai fost invitată. Care dintre aceste concerte pe care le-am enumerat eu ți s-a părut mai provocator?

Luiza Zan: Mi-e foarte ușor să răspund. Concertul de la Sala Radio cu Corul de Cameră Radio a fost cel mai provocator, pentru că a fost prima dată în viața mea când am cântat solistă cu cor. Acesta a fost din start cel mai provocator și dacă mă întrebați care a fost preferatul meu, nu am să răspund. Abia aștept concertul de mâine seară și după aceea mai discutăm încă o dată.

La unele dintre aceste evenimente ai fost pe scenă împreună cu Andrei Petrache. De când colaborați?

Andrei Petrache: De foarte curând.

Luiza Zan: De la Brașov.

Andrei Petrache: Da, am mai avut poate mici concerte în variantă camerală de band, dar iată că proiectele în care am șansa să colaborez alături de Luiza Zan sunt de o anvergură din ce în ce mai mare.

Luiza Zan: Am început să colaborăm, eu ca invitat a cvartetului Răzvan Florescu pe albumul său.

Ai cântat două piese.

Luiza Zan: Am două piese pe acel album la care am pus o voce și atunci am început să colaborăm, iar ideea de a-l aduce pe Andrei în proiectul cu Nat King Cole Simfonic este de fapt foarte veche. Noi știam, deci tatonarea venea de mai bine de un an, așa că mă bucur că se întâmplă lucrurile așa. Sunt un om care are foarte puțină răbdare și mă bucur că viața m-a obligat cumva să trag un pic de timp ca să se așeze cum trebuie, cum este acest concert de mâine, plănuit deja de cinci ani.

Pregătirea lui.

Luiza Zan: Pregătirea lui ține de cinci ani de când am început să scriu primele idei pentru materialul care stă la baza aranjamentelor pe care le-a scris Andrei.

Albumul din 2023 In My Village?

Luiza Zan: Da, nu numai atât. Pe materialul sonor de mâine seară mai sunt și alte lucrări muzicale.

Ai spus într-un interviu că vei cânta o piesă pe care ai interpretat-o în primă audiție la Ateneul Român împreună cu cvartet.

Luiza Zan: Da, în formula de cvartet, așa este. Acea piesă am început s-o scriu în 2007 și atunci am cântat-o pentru prima dată, câteva acorduri și o melodioară, după care anul trecut m-a lovit într-un moment precis tot aranjamentul de coarde. Am început să îl scriu, l-am înregistrat și Andrei i-a dat forma finală, aceasta pe care o veți asculta mâine seară în primă audiție.

Tot suntem la amintiri, te leagă amintiri frumoase la Sala Radio, după câte mi-aduc eu aminte, înainte de pandemie chiar ai avut un concert cu sala plină alături de Big Band-ul Radio, dirijat atunci de Ionel Tudor.

Luiza Zan: Da, arhiplină și țin minte foarte bine cuvântul acesta, pentru că mă bucuram foarte tare, deoarece știam că este sold-out și cineva din orchestră, din Big Band mi-a zis să nu mă bucur așa de tare că de obicei scrie sold-out, dar cei cu abonamente nu prea vin. Erau foarte mulți oameni în picioare. Era arhiplin, era foarte frumos. A rămas din fericire o amintire și anume, albumul pe care l-am lansat tot în pandemie cu Big Band-ul Radio.

Lansat aici la Editura Casa Radio.

Luiza Zan: Exact. Abia aștept să se lanseze și în online.

Mâine revii la Sala Radio cu un alt proiect ambițios spun eu, este prima dată când muzica ta se aude pe o scenă împreună cu orchestră simfonică. Despre ce este vorba?

Luiza Zan: Nu vreau să vă spun prea multe lucruri, pentru că va fi și în direct concertul.

Radio România Muzical transmite în direct concertul.

Luiza Zan:Da, Radio România Muzical și Cultural. Să vorbești despre muzică este ca și cum ai dansa despre arhitectură. Este mai bine să lași muzica să povestească sau criticii să judece sau să îl las pe Andrei să spună despre ce este vorba din punct de vedere muzical. Eu pot să vă spun doar poveștile care au stat la baza compozițiilor și anume, sursa de inspirație pentru piese, dar aș vrea să las și surpriza asta pentru mâine seară. Piesele vor fi ușor descrise înainte de a le cânta, ca să lăsăm oamenii să intre în atmosfera muzicii, dar mi-ar place să vorbim mai puțin și să cântăm puțin mai mult.

La un moment dat ți se spunea jazz-ista rebelă, acum cum te vezi ca artist?

Luiza Zan: Mi se spune din nou jazzista rebelă, s-a deschis un cont pe Instagram. Încerc să nu mă gândesc prea mult la mine. Mă gândesc la artă mai mult decât la mine.

Prin muzica ta, evident, cum te vezi?

Sunt o fire melancolică. Prin muzica mea se simte asta mai mult decât altceva. Genul acesta de a scrie cu acorduri suspendate, adică nu foarte clare, nu, e cumva între. Așa cred că sunt ca muzician, cumva între două lumi.

Andrei, tu ai orchestrat piesele Luizei, deci ai intrat în laboratorul de lucru al artistei. Cum vezi muzica ei? Cum se aude ea în variantă cu orchestră, pentru că bănuiesc că tu o ai în cap, deja.

Andrei Petrache: Da. Am avut-o din ce în ce mai mult în cap în ultima perioadă. A fost un interval de timp nu foarte lung, dar foarte intens de pregătire pentru concertul de mâine. Ideea al acestui simfonism al materialului de band al Luizei cu In My Village este mai veche, dar practic, de când a început să fie concretizat este foarte recent. A fost foarte intensă toată această perioadă. M-am bucurat bineînțeles foarte mult că Luiza a avut încredere absolută într-o abordare, poate mai liberă, pe alocuri, a mea asupra materialului.

Să înțelegem că ai intervenit.

Luiza Zan: Da, da.

Andrei Petrache: Îmi place să cred că am reușit să nu mă depărtez de intențiile și nucleul atmosfereri pe care Luiza l-a imaginat și pe care l-a compus, ci doar poate să îl îngroș, poate să îl subțiez, să îi dau diferite culori, bineînțeles, cu ajutorul orchestrației, dar inclusiv cu anumite adăugiri, chiar de formă sau de secțiuni. Sper eu că toate acestea se încadrează armonios sub egida ideilor inițiale ale Luizei. Chiar invit publicul care va veni alături de noi mâine să asculte varianta de band. O poate regăsi pe toate platformele de streaming și această comparație a experienței de la concertul simfonic și comparația cu versiunea de band sunt chiar curios ce părere au.

Luiza Zan: Practic, noi am încercat să descriem un sat. Când am început să lucrăm la In My Village am pornit de la ideea de a descrie muzical viața unui sat, dar nu într-un fel care să fie neapărat etnic, ci viața rurală așa cum este ea în zilele noastre, cu omul modern care s-a mutat la sat, dacă vreți, veneticul. Avem și o emisiune la radio cu veneticii. Acel venetic care s-a mutat de la oraș la sat, transplantând în viața satului, obiceiurile urbane, internetul, conexiunile moderne, la viața în toate aspectele ei, nu doar cele care țin de natură și legătura omului cu natura. Mi-am dat seama că în varianta mică de cvintet, pe alocuri, cu niște adăugiri desigur, am mai avut și un trombon pe album, nu este suficient. Un cvintet nu ajunge să descrie viața satului și cred că formula aceasta orchestrală trebuia extinsă, chiar și ca formă, ca să cuprindă în brațele ei muzicale toată viața de la țară, tot ce înseamnă aspectele naturii. Andrei a făcut o treabă atât de frumoasă. Mă feresc să spun a nu știu câta oară cuvântul extraordinar, dar este atât de frumos, felul cum este pictat muzical, în acest aranjament frumos de orchestră viața la țară, încât am să invit ascultătorii care sunt în sală mâine seară să închidă ochii, să nu ne vadă, la fel cum nici cei care ne ascultă la radio nu ne vor vedea. Foarte păcat că nu îmi veți vedea rochia, dar pot să vi-o descriu mâine. Da, să închidă ochii și să facă acest efort de a se desprinde de ce înseamnă bruiajul vizual pe care uneori îl simțim când suntem în mijlocul orașului.

Andrei, tu ești mâine un fel de regizor sonor al acestui întreg, hai să ăi spunem un spectacol. Pentru că ești la pupitrul orchestrei de cameră radio, ești și pianist, cum merg repetițiile cu Orchestra de Cameră Radio în momentul acesta? Răspund muzicienii la nuanțele pe care ai vrut tu să le imaginezi și la muzica pe care și-o dorește a fi expusă Luiza Zan?

Andrei Petrache: Sunt foarte mulțumit de cum au evoluat repetițiile, de la prima zi, la primul contact. Bucuria și nerăbdarea cu care îl așteptam era însoțit și de un anume stres. Mă bucur foarte mult că fiecare zi care a trecut și în care ne-am revăzut eu cu orchestra, apoi cu eu orchestra și band fără Luiza ca solistă, și astăzi, iată, eu cu orchestra band și Luiza. Fiecare această nouă zi a sedimentat cumva, a apucat totul laolaltă, a reunit materialul. Am avut suficient timp să lucrăm și la detalii. Chiar sunt mulțumit de această colaborare cu orchestra de cameră radio, sunt mulți oameni minunați la pupitrul acestei orchestre, cu mulți dintre ei mă știam din diferite alte contexte, cu unii mai demult, poate fiind și colegi în facultate, cu alții văzându-i pe scene cu mulți ani înainte, așa încât sunt realmente onorat să mă aflu în fața dumnealor la acest pupitru, care de fapt este pupitrul pianului.

Mai ales că Orchestra de Cameră Radio chiar îți știe muzica. Din câte mi-aduc bine aminte, pe 15 ianuarie s-a interpretat o piesă de-a ta, Imersiunea, în plină audiție absolută, chiar de Orchestra de Cameră Radio și la pupitrul dirijoral era maestrul Cristian Mandeal.

Andrei Petrache: Așa este.

Cum a fost primită muzica? Ce feedback ai?

Andrei Petrache: Eu sper că bine. Am avut feedback bun. De obicei auzi doar feedback-ul bun, cel rău este undeva mai la spate și mai în umbră.

Poate nici nu trebuie auzit ....

Andrei Petrache: Poate cel mai valoros feedback a venit de la maestrul meu de dirijat, maestrul Cristian Mandeal, care a avut și bunăvoința de a dirija acel concert și de a-mi integra piesa în acel concert. Poate cel mai valoros feedback pozitiv a venit de la dumnealui. Am fost foarte bucuros să am această ocazie și foarte bucuros să pot colabora direct săptămânile acestea cu Orchestra de Cameră Radio.

Aveți niște invitați speciali pe scenă și aș vrea să ne spuneți mai multe despre ei. După câte am înțeles sunt membrii trio-ului Amphitrio, dar și Răzvan Florescu.

Luiza Zan: Răzvan Florescu la vibrafon și percuții, nu este doar invitat și solist mâine seară, ci a făcut parte din echipa care a creat albumul In My Village. A stat alături de mine la toată etapa de creație, mi-a suportat toate telefoanele, la fel ca și Andrei: Ce zici, oare cum? Oare ce? Nu este bine. E bine, nu e bine. I-am trimis zeci de variante, de idei micuțe și am dat formă împreună pieselor din start în varianta mică, să zicem așa. Este un muzician excepțional, cu sensibilitate foarte mare. Îi face mare plăcere să îmi accepte provocarea de a improviza pe piese care înseamnă atât de mult pentru mine, atât de emoționante pentru mine și se emoționează și el la rândul lui când cântă și îmi este foarte drag să lucrez cu el. Alături de el am o colaborare cu cvartetul lui care cuprinde și pe Amphitrio. Devenim încet, încet o familie de muzicieni foarte simpatică, iar eu aș fi mama. Este o foarte mare distanță de vârstă între noi, dar îmi place foarte mult să lucrez cu ei. Cred că aveam altfel de așteptări și altfel de temeri, gândindu-mă că lucrăm la spațiul acesta imens de vârstă între noi, că nu o să reușim să ne înțelegem muzical, dar de fapt, muzica nu are vârstă, trece dincolo de barierele pe care le construiește omul, este o formă de limbaj, pe care, din fericire, îl vorbim cu toții. Astăzi la repetiție m-am bucurat să îl văd pe Andrei dirijând, dar nu doar dirijând, ci auzind. Este rar să vezi dirjori care nu doar citesc partitura, ci mișcă mâinile, ci efectiv aud și nu vorbesc de detaliile mici care sunt deja scrise, ci aud dincolo de ce este scris. Aceasta înseamnă că Andrei este un genial muzician, nu doar compozitor, dirijor, toate lucrurile acestea și pe deasupra el face parte din muzică, nu invers.

El face parte și din trio-ul Amphitrio, felicitări, a fost nominalizat la premiile Radio România Cultural, un eveniment ce va avea loc săptămâna viitoare, pe 16 aprilie tot la Sala Radio. Te rog să ne vorbești despre ceilalți invitați de mâine seară.

Să continuăm cu secția de percuție și să vorbim despre Philip Goron, responsabilul ritmului în aceste aranjamente. În mare parte el conduce toate groove-urile, toate ritmurile, toate zonele dansante sau ritmate, el împarte pe de-o parte, împarte în același timp, kit-ul de tobe cu intervenții de instrumente melodice de percuție, ca de altfel și Răzvan. Practic au și rol solistic, dar au și rol de intervenții de percuție, de orchestră. Acesta a fost conceptul la care am ajuns împreună ca o livrare a acestui aranjament, în varianta în care noi întotdeauna vom fi aceiași cinci oameni, care putem să aducem această dublă ipostază solistică și inclusiv să facem parte din orchestră. Îl avem și pe Mike Alex, Marin Alexandru, dar Mike Alex cu numele lui de scenă. Este un des colaborator al Big Band-ului Radio, poate omul casei, aici, în instituțiile instituției cu care am început să cânt jazz prin liceu, să începem să studiem anumite standarde. Mă bucur foarte mult că putem face această echipă împreună alături de orchestră. Ca o completare la ce spunea Luiza, faptul că ne înțelegem muzical, important este faptul că ne înțelegm uman. Acest lucru ne dă mai multe șanse să ne înțelegem și muzical.

Luiza Zan: Aceasta pentru că suntem niște oameni care vorbim numai despre muzică.

De fapt, trăiți prin muzică. Luiza, mâine va fi pus în formă simfonică materialul discului tău In My Village din 2023 și în acest context vreau să te întreb dacă ai cumva în plan vreun proiect discografic, pentru că din 2023 dja a trecut ceva timp și cred că fanii tăi așteaptă un nou disc.

Luiza Zan: Sigur că da. Despre planuri, cred că aș vrea să vorbesc puțin mai încolo. Deocamdată proiectul acesta care mâine seară se lansează în eter, pe undele radioului și viu, îmi ocupă atât de mult din ființa mea, încât nu pot să mă gândesc mai departe de mâine, dar da, sigur că da, fanii mei să aștepte că vine și un album. Mi-am dat seama că pe calculatorul de la studioul meu am material discografic pentru vreo șapte ani după ce nu o să mai fiu. Am înregistrat aproape fiecare concert important din viața mea, dar deocamdată vreau să ascult părerea publicului după concertul de mâine seară. Chiar invit oamenii care simt să își dea cu părerea să o facă, discret și finuț cum este și muzica noastră și să îmi spună dacă aduce un pic de bine în viața lor genul acesta de muzică, pentru că acesta este scopul, să aducem și un pic de bine. Nu avem alt plan, nu am venit cu pretenții, ci dorim doar ca lumea să vină cu sufletul deschis cum suntem noi mâine seară.

Sigur. Trăim niște vremuri în care un pic de bine este mai prețios decât orice. Eu oricum am aflat niște lucruri despre viitorul tău proiect discografic, cum că ar fi în limba română, cum că ar ieși până la sfârșitul anului. Andrei, pe tine unde te vedem după concertul de mâine seară?

Andrei Petrache: În diverse ipostaze. Voi posta următoarele concerte. Cu această ocazie, invităm pe toți ascultătorii bucureșteni dacă au dorința de a vedea și de a asculta un concert în varianta de cvintet, Luiza Zan Quintet, care include astfel de Răzvan Florescu și Amphitrio, la JazzBook, chiar a doua zi după concertul de la radio, joi pe 10 aprilie.

Ce veți cânta? Veți reveni la In My Village în variantă cvintet sau aveți un alt program?

Luiza Zan: Avem și alte piese. Cântăm tot felul de lucruri moderne. Privesc acel concert ca un fel de sărbătoare a faptului că am trecut de concertul de mâine seară. O să fim mai liberi decât suntem acum, cumva mă constrânge emoțional concertul de mâine, adică mi-e teamă de reacția publicului.

De ce? Pentru că eu consider că te-ai pregătit deja. Dacă stau bine să mă gândesc, ai început de la Ateneul Român cu fomula de cvartet care este practic o formulă în miniatura orchestrei, după aceea te-ai dus la Brașov și ai interpretat piese care au fost orchestrate și care se cunosc din repertoriul lui nat King Cole, deci ai probat și varianta vocii tale cu orchestra într-un mediu sonor cunoscut, după care ai venit la Sala Radio. Chiar dacă ai cântat cu Corul Radio, dar ai testat, ca să spunem așa, sonoritatea sălii și iată, acum ajunși la acest moment, într-un concert în care muzica ta va fi interpretată pentru prima dată - muzică scrisă de tine -, cu orchetră. Am dreptate?

Luiza Zan: Da. Cred că toate lumea își dorește să fie iubit de toată lumea, să nu ne urască nimeni pe niciunul dintre noi, însă știu sigur că vor fi mulți oameni în sală pe care îi admirăm foarte mult. Ne vor asculta mulți oameni pe care îi admirăm și de care ne temem un pic la radio. Așa cum spuneam, scopul este să aducem un pic de bine în sufletele lor. Este interesant să pregătești momentul acesta așteptându-te să lași ceva bun, dar în același timp.

Să rămânem cu o impresie bună. Este important că voi vă gândiți la cei care sunt în fața voastră, cei care sunt acasă și vă ascultă la radio. Este cel mai important lucru pentru un artist, că se gândește la publicul care îi oferă feedback.

Luiza Zan: Ar trebui să spunem pentru publicul care anumite așteptări, să demontăm niște mituri. Nu este jazz ce veți asculta. Este muzică originală, modernă, care încearcă să reprezinte viața unui sat. Acel sat poate să fie Sala Radio, cu comunitatea pe care o va găsit acolo și ascultătorii de la Radio România Muzical și Cultural vor fi satul nostru și o să le adresăm întrebări și răspunsuri. Singura dorință este ca oamenii să fie pregătiți pentru a fi conectați cu noi și atât.

Vă urez succes, să aveți sala plină, să îi bucurați pe cei care vă ascultă pe undele Radio România Muzical. Ce poți să ne spui despre piesa She Reigns?

Luiza Zan: Piesa aceasta a fost scrisă în pandemie. Țin minte exact unde eram când mi-a venit ideea, eram pe o străduță, se numește Patto. A fost scrisă în ziua în care copilul meu cel mic a mers la școală pentru prima dată, cu măscuță și legată de o sfoară de colegii din față, respectiv din spate. Un moment declanșator a fost atunci când Abi a trecut de peretele școlii și așteptam să își ițească un pic capul pe după perete și să strige disperată Mama, ia-mă acasă și aș fi luat-o, dar nu s-a întors. A fost foarte fericită că merge la școală și mie mi s-a rupt inima în bucăți și așa a venit piesa asta.

O vom asculta și mâine seară, nu-i așa?

Sigur că da.