Știri muzicale din țară Înapoi

„Britten… Șostakovici… Bizet…” la Filarmonica „Ion Dumitrescu” din Râmnicu Vâlcea

Publicat: luni, 18 Noiembrie 2024 , ora 0.00

"Britten… Șostakovici… Bizet…" este titlul concertului ce are loc astăzi, 18 noiembrie 2024, în Sala "Lahovari" a Filarmonicii "Ion Dumitrescu" din Râmnicu Vâlcea - eveniment realizat în colaborare cu Filarmonica "Oltenia" din Craiova.

Sub conducerea dirijorală a lui Daniel Manasi, vor fi interpretate opusuri semnate de cei trei compozitori amintiți: "Simple Symphony" op. 4 de Benjamin Britten, Concertul nr. 2 pentru pian și orchestră de Dmitri Șostakovici, avându-l solist pe Sabin Bănescu, și o pagină instrumentală de Georges Bizet - Simfonia în Do major.

Își dă concursul orchestra simfonică a filarmonicii.

Ora de începere este 19:00.

Ariadna Ene-Iliescu