Actualitatea internațională Înapoi

Înscrierile pentru Programul Ambasador Classeek 2025-2026 - deschise până pe 13 februarie 2025

Publicat: vineri, 24 Ianuarie 2025 , ora 0.00

Până pe 13 februarie 2025, tinerii muzicieni se pot înscrie în Programul "Ambasador Classeek" - o platformă dedicată descoperirii, susținerii și promovării talentelor muzicale la nivel global.

Programul oferă un parcurs de un an axat pe dezvoltarea carierei și este destinat instrumentiștilor cu vârste între 18 și 27 de ani, precum și compozitorilor între 18 și 30 de ani.

Pentru a fi eligibili, instrumentiștii trebuie să dețină o diplomă de licență în muzică sau echivalentul acesteia.

Pe durata programului, participanții vor beneficia de o pregătire personalizată, acces la resurse profesionale și îndrumare în carieră, toate concepute pentru a-i ajuta să-și atingă obiectivele artistice și să-și consolideze drumul în lumea muzicală.

Taxa de înscriere este în cuantum de 40 de euro, programul fiind gratuit pentru cei acceptați.

Ioana Țintea