Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Premii acordate de Președinția României cu prilejul Zilei Culturii Române

Publicat: luni, 18 Ianuarie 2021 , ora 8.10

În urma ceremoniei desfășurate la Palatul Cotroceni în ziua de 15 ianuarie, cu ocazia Zilei Culturii Naționale, mai multe personalități ale vieții culturale au participat la festivitatea prin care Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a conferit o serie de ordine și medalii.

În acest context, s-a conferit Centrului Național de Artă „Tinerimea Română” Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Ofițer, Categoria F – „Promovarea culturii”, în semn de apreciere pentru contribuția importantă avută la dezvoltarea culturală a țării noastre, pentru dăruirea pusă în procesul de educare prin cultură a publicului de toate vârstele, dovedind excelență la nivel național și international.

În cadrul aceleiași ceremonii s-au conferit următoarele ordine și medalii:

Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Comandor, Categoria B – „Muzica”, Filarmonicii de Stat Sibiu;

Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Comandor, Categoria D – „Arta spectacolului”, Teatrului de Comedie București, Teatrului Național „Mihai Eminescu” Timișoara, Teatrului Național de Operetă și Balet „Oleg Danovski“ Constanța și Teatrului Național de Operetă și Musical „Ion Dacian“ București;

Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Ofițer, Categoria D – „Arta spectacolului”, Operei Comice pentru Copii București;

Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, Categoria D – „Arta spectacolului”, Asociației „UNTEATRU”;

Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Comandor, Categoria E – „Patrimoniul cultural național”, Muzeului Național de Artă al României.

Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, Categoria E – „Patrimoniul cultural național”, Asociației Monumentum și Asociației Mioritics;

Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Ofițer, Categoria F – „Promovarea culturii”, Centrului Național de Artă „Tinerimea Română”.

Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, Categoria F – „Promovarea culturii”, Centrului Cultural Clujean.

Totodată, în semn de înaltă apreciere pentru contribuția deosebită avută, de-a lungul întregii sale activități, la promovarea culturii și a identității naționale românești, Președintele Klaus Iohannis a conferit Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Ofițer domnului Ștefănescu Alexandru, scriitor, critic literar.

Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, Categoria A – „Literatura”, domnului Feldman Radu Alexandru, scriitor, și domnului Pantea Aurel, scriitor, critic literar.

Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, Categoria H – „Cercetarea științifică”, domnului Borțun Dumitru, profesor universitar.

Medalia „Meritul Cultural”, Clasa a III-a, Categoria C – „Artele plastice”, doamnei Ciocan Ioana, curator independent, director general al Pavilionului de Artă București – Art Safari.

Medalia „Meritul Cultural”, Clasa a III-a, Categoria F – „Promovarea culturii”, doamnei Vulcu Codruța, fondatorul și directorul festivalului ARTmania Sibiu și Vicepreședinte al Asociației Română a Organizatorilor de Concerte și Evenimente Culturale; doamnei Simion-Mercurian Chris, scriitor și regizor; domnului Radu Șerban, director general Cărturești; domnului Kessler Erwin, istoric de artă, curator, filosof, director al MARe – Muzeul de Artă Recentă.

Larisa Clempuș