Știri muzicale din Bucuresti
Înapoi
Trei spectacole în programul Operei Comice pentru Copii

Opera Comică pentru Copii din capitală prezintă astăzi, 15 februarie 2025, trei titluri.
Celor mai mici dintre spectactori, cu vârste de până în 3 ani, le este dedicat spectacolul "Bubu la zoo". Regia este semnată de Andreea Soare și Irina Furdui, scenografia - de Vladimir Turturica, iar aranjamentele și producția muzicală sunt realizate de Damian Vlad. "Bubu la zoo" este prezentat de la orele 10:00, 11:30, 13:00, 14:30, 16:00 și 17:30.
Pentru cei cu vârste peste 3 ani, Opera Comică pentru Copii propune spectacolul "Anotimpurile lui Vivaldi (Toamna și Iarna)". Celebrul concert al lui Antonio Vivaldi este prezentat sub forma unui concert-lecție, în care dirijorul îi ghidează pe cei mici în lumea magică a muzicii. Violonista Roxana Cioran evoluează în ipostază solistică. Orele de începere ale concertelor-lecție sunt 10:00 și 11:30.
Începând cu ora 17:00, pe scena Sălii Mari a Operei Comice pentru Copii se desfășoară spectacolul cu musical-ul "Annie", destinat celor cu vârste de peste 7 ani. Muzica scrisă de Charles Strouse va fi interpretată de micii artiști din programul "School of musical" al instituției. Regia poartă semnătura Antoanetei Cojocaru, costumele sunt realizate de Iolanda Mutu, iar decorul - de Vladimir Turturica. Teodora Jaworski, cea care asigură pregătirea muzicală, se va afla la pupitrul dirijoral.