Interviuri Înapoi

Un dialog cu Domnul Petruț Constantinescu, Director al Filarmonicii "Ion Dumitrescu" din Râmnicu Vâlcea

Publicat: luni, 23 Mai 2022 , ora 9.45

Domnule Director, în fiecare an, perla stagiunii Filarmonicii din Râmnicu Vâlcea este Festivalul "Tinere Talente" ajuns acum la cea de-a 42-a ediție, o ocazie extraordinară pentru publicul vâlcean de a cunoaște noi interpreți și mai ales de a se bucura de o diversitate foarte mare a repertoriului. Ultima zi a Festivalului coincide cu ziua concertului de stagiune care este luni, aici la d-voastră. Simțiți că publicul apreciază acest lucru? Am observat că publicul participă în mod interactiv la concerte, le-ați oferit și un formular cu "Votează publicul" atașat programului de sală.

Așa este. Mă bucur că ați definit Festivalul "Tinere Talente" ca o perlă a stagiunii. De 42 de ani, Festivalul se desfășoară în luna mai, noi trebuie să păstrăm tradiția dar fiecare ediție vine cu ceva nou, cu atât mai mult cu cât, de anul trecut, Festivalul "Tinere Talente" este o marcă înregistrată a Filarmonicii "Ion Dumitrescu". Așadar a devenit un brand de oraș, este în același timp, cel mai longeviv festival pentru tineri pe care o instituție de cultură îl organizează în România. Noi facem tot posibilul să atragem publicul, suntem bucuroși de prezența tinerilor din România, care vin și prin intermediul partenerilor noștri, Fundația Culturală "Remember Enescu", prin intermediul inimoasei profesoare, D-na Mihaela Tomescu, care selectează tineri premiați la nivel național și internațional, apoi d-na Dr. Ilinca Dumitrescu, președinta Festivalului, care de asemenea face recomandări la cel mai înalt nivel și practic promovează tinerii de mare valoare. Dar și noi, cei din Râmnicu Vâlcea, încercăm să fim la înălțime cu talentele locale, copii și tineri care merg de asemenea la concursuri naționale importante dar și internaționale, obținând premii meritorii. Avem în fiecare ediție noutăți, și anul acesta, Concertul de gală al Festivalului, înlocuiește concertul de saptamană din stagiune. Fiind un concert mai special, anul acesta, venim cu o noutate. Prima parte a concertului va fi de fapt un spectacol de operă, al clasei de canto a D-nei Prof. Univ. Georgeta Stoleriu, renumita soprană care ne încântă mereu cu momente de excepție, și care anul acesta va deschide practic Gala. În partea a doua, vom avea cunoscutul Concert de concerte, care va conține două concerte de Mozart, pentru flaut și orchestră și pentru pian și orchestră. Soliști vor fi Eduard Miclea și Andra Mărgineanu iar Orchestra Simfonică a Filarmonicii "Ion Dumitrescu" va fi condusă de Matei Corvin. Încercăm tot timpul să sensibilizăm publicul, să ne apropiem de public, pentru că arta se face prin comparație. Și atunci, cei prezenți în sală, trebuie să aibă posibilitatea să se exprime. Acest formular "Votează publicul" ne ajută foarte mult, deși este doar o formalitate, dar ne ajută să știm dacă cumva, în preferințele publicului, apare un tânăr talent excepțional. Publicul uneori poate să fie mai atent și mai exigent decât noi, și în acest fel vom știi, pentru edițiile viitoare, ce să corectăm sau pe cine să reinvităm. Această scenă este deschisă tinerelor talente până la absolvirea masterului universitar și nu este o limită a participărilor.


Și fiecare concert al Festivalului are un titlu, tocmai pentru a-l face mai accesibil.. Pentru un tânăr interpret este o șansă extraordinară posibilitatea de a cânta cu orchestra, mai ales pentru cei din orașele indepărtate, Timisoara, Cluj, Pitești.. Și cred că acesta este un obiectiv al Filarmonicii d-voastră.

Așa este. Noi ne-am propus ca acest Festival să îi aducă pe scenă nu doar pe cei mai premiați tineri dar și pe cei mai îndepărtați. Practic, orice tânăr care își dorește să evolueze în cadrul Festivalului "Tinere Talente" are acces necondiționat. Și după cum se știe, în Gală, de trei ani de zile, inimoșii parteneri ai Filarmonicii "Ion Dumitrescu" contribuie semnificativ și le oferă tinerilor participanți câte o distincție, pe lângă premiile oferite de instituția noastră, niște premii de excelență, pe care noi le oferim anual, unor instituții partenere. Acele distincții pentru tineri de care vorbeam, în valoare de 1000 de lei fiecare, sunt oferite de Clubul Rotary, de Fair-MediaSind, de Clinica Oftalmologică "Medicalma" și nu în ultimul rând, șotul regretatei realizatoare de emisiuni Radio, Rodica Sava, oferă în fiecare an o distincție "In memoriam Rodica Sava". Avem așadar anul acesta patru distincții pe care le oferim participanților la Concertul de gală iar pe viitor, ne gândim ca prin generozitatea prietenilor Filarmonicii, să începem să oferim distincții și tinerilor din recitaluri.


Efervescența tinereții este completată și de faptul că în Orchestra Simfonică a Filarmonicii din Râmnicu Vâlcea, sunt de asemenea foarte mulți tineri. Cum reușiți să îi atrageți și să le mențineți performanțele?

Este din nou o încercare, noi ne propunem să încurajăm foarte mult tinerii și atunci, periodic, prin pensionarea unor vechi membri ai orchestrei, cum este și firesc ca periodic să se intâmple acest lucru, facem eforturi să aducem, alături de cei experimentați, și tineri, chiar studenți în ani terminali, care sunt deja integrați în Orchestrele Universităților și Facultăților de Muzică, pornind astfel cu o minimă experiență, și care se adaptează și se supun, în sensul elegant al cuvântului, regulilor unei Filarmonici profesioniste, de înalt nivel, așa cum este și Orchestra Filarmonicii din Râmnicu Vâlcea, pe care nu o laud eu ca manager ci dirijorii care vin în mod regulat, săptămânal, în fiecare zi de luni, la concertele noastre.


Ce evenimente deosebite mai aveți cu orchestra până la închiderea stagiunii? Și când se încheie stagiunea?

Am să punctez doar câteva, pentru că avem foarte multe evenimente, deci pe scurt, imediat după încheierea Festivalului "Tinere Talente", pe data de 19 mai, Corul Euphonia oferă un concert extraordinar, cu percuție, chitară, chitară bas și pian, într-o celebrare a marilor hituri internaționale, pop-simfonic, stilizate pentru o scenă de Filarmonică. Urmează în 23 mai, un recital al Doamnei pianiste Ilinca Dumitrescu, și îl vom avea la pupitru pe maestrul Ovidiu Bălan care va dirija, în același concert, în primă audiție la Râmnicu Vâlcea, Suita a-3-a de Ion Dumitrescu. Acest concert se va numi "Clasici ai muzicii românesti. Mihail Jora și Ion Dumitrescu". Promovăm așadar și muzica românească. Dar nu numai muzica românească din secolele 19-20 ci și muzica mai recentă, pentru că pe 27 mai, tinerii Diana Jipa și Ștefan Doniga vin la Râmnicu Vâlcea cu un recital "România Universalis". După aceea avem Rahmaninov în interpretarea Luizei Borac, ea vine de la Hanovra. Avem Ziua Copilului, și îi așteptăm pe copii cu povestea simfonică "Petrică și lupul", urmează Armoniile Verii", un concert cu un program exclusiv romantic, Schubert-Lalo, avem după aceea un simfonic de iunie, cu lucrări de Beethoven și compozitori romantici și închidem stagiunea cu violonistul Alexandru Tomescu care va interpreta Anotimpurile de Vivaldi, avându-l la pupitru pe Tiberiu Oprea. Va fi o închidere de stagiune de vârf iar apoi va începe Stagiunea estivală unde vom avea invitat un dirijor din Argentina care va face un simfonic latino cu un program exceptional. Va fi apoi și Requiemul de Verdi, acesta nu se va petrece în Râmnicu Vâlcea, este o invitație pe care Filarmonica o va onora. În luna septembrie vom avea un Festival despre care nu pot să spun foarte multe în acest moment, pentru că este la un nivel foarte mare și noi suntem doar o mică părticică, după care vom redeschide Stagiunea, în luna septembrie, sperăm cu Simfonia Fantastică de Hector Berlioz.


Laua Ana Mânzat