Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Violonista Mihaela Martin și dirijorul Nicolas Simon - în concert la Ateneul Român

Publicat: vineri, 21 Martie 2025 , ora 0.00

Orchestra Filarmonicii "George Enescu" reia astăzi, 21 martie 2025, programul prezentat ieri seară pe scena Ateneului Român.

Cu această ocazie, în calitate de solistă evoluează violonista Mihaela Martin, care va interpreta două partituri concertante: Concertului BWV 1042 în mi major pentru vioară, orchestră de coarde și basso continuo de Johann Sebastian Bach, urmat de Concertul nr. 1 op. 26 în sol minor de Max Bruch.

În partea secundă, Simfonia a IV-a op. 98 în mi minor aparținând creației lui Johannes Brahms.

Dirijează Nicolas Simon.

Evenimentul începe la ora obișnuită, 19:00.

Ioana Țintea