Valentina Lisitsa s-a născut în Ucraina însă se consideră o pianistă americană. Deşi formată în fosta Uniune Sovietică, nu se declară adeptă a şcolii ruse, vorbeşte chiar despre momentul în care a început să lucreze cu o profesoară faimoasă, ca despre un moment de luptă. Foarte competitivă, a fost însă decepţionată de "aranjamentele" care apar adeseori în concursuri. Declară că întotdeauna a iubit să cânte pentru oameni, să împărtăşească, să transmită bucuria pe care o trăieşte în faţa claviaturii. 

Existau două lumi - cea a concursurilor şi a orelor de pian, cu totul opusă orelor de muzică de cameră, de acompaniament în care descoperea această bucurie de a împărtăşi muzica împreună cu ceilalţi. După ce a câştigat Concursul "Murray Dranoff" pentru două piane din Florida, în 1991 (alături de soţul său), pianista se stabileşte în Statele Unite ale Americii.

A devenit cunoscută publicului larg prin postările pe youtube (Studiile de Chopin oferite gratis), prin integrala Concertelor pentru pian şi orchestră de Serghei Rahmaninov, apărută sub sigla Decca în 2012, alături de un album cu Sonate de Charles Ives pentru care a colaborat cu violonista Hilary Hahn. Amintim şi "Valentina Lisitsa Live at the Royal Albert Hall", un album de asemenea apărut în 2012, ce reţine recitalul ei de debut în prestigioasa sală londoneză.

Proiectul ei pentru anii ce vor urma este înregistrarea integralei Sonatelor pentru pian de Beethoven - un demers pe care îl compară cu a urca pe Everest, sau a zbura în spaţiu. Iubeşte pianele Bösendorfer şi internetul, care i-a adus o popularitate uriaşă. Ea îşi postează online recitalurile şi stream-uri ce conţin orele de studiu (nesfârşite).

Valentina Lisitsa îşi oferă cu generozitate arta. Această deschidere o manifestă şi în ultima sa apariţie discografică - muzica lui Philip Glass, accesată în desfăşurări ample, cu o dispoziţie către culoare, desigur repetitivă, desigur în binecunoscuta accepţiune minimalistă, atât de iubită mai ales de noile generaţii. Ne referim la cele două compact-discuri apărute în 5 martie 2015, la casa de discuri Decca. Cuprind selecţiuni din coloana sonoră a filmului "The Hours", transcrisă pentru pian de Michael Riesman, ciclul "Metamorphosis", inspirat din Metamorfozele lui Franz Kafka, "Mad Rush", o lucrare "de o nedefinită lungime" compusă în 1979, evocându-l pe Dalai Lama într-una dintre călătoriile sale în Statele Unite ale Americii, şi multe altele.

Pentru unii dintre noi muzica îşi poate epuiza, la un moment dat resursele, pentru alţii îşi poate păstra o amprentă ambientală. Pentru cei care îşi doresc să redescopere virtuţile tehnice uluitoare ale acestei pianiste, tot Chopin şi Rahmaninov rămân opţiunile ideale. Însă nu pierdem din vedere expresivitatea şi accesibilitatea peisajelor nesfârşite, aşteptările şi nuanţele născute din armonii simple - amprenta Philip Glass care ne oferă un alt gen de experienţă în sfera receptării muzicii. Iar marea calitate a pianistei este tocmai aceea de a regăsi resurse variaţionale la nivelul expresivităţii. "Lisitsa nu este doar devotată muzicii minimaliştilor contemporani. Ea este exemplară, poate definitivă, în interpretarea ei. " (Record Review)

(Arpeggio - Cd review 6 mai, ora 11,15)