Discul de muzică clasică al anului 2015

Valentina Lisitsa plays Glass - Arpeggio, 6 mai 2015

5 4 3 2 1

Scor : 3.60 ( 5 voturi)

Valentina Lisitsa s-a născut în Ucraina însă se consideră o pianistă americană. Deși formată în fosta Uniune Sovietică, nu se declară adeptă a școlii ruse, vorbește chiar despre momentul în care a început să lucreze cu o profesoară faimoasă, ca despre un moment de luptă. Foarte competitivă, a fost însă decepționată de "aranjamentele" care apar adeseori în concursuri. Declară că întotdeauna a iubit să cânte pentru oameni, să împărtășească, să transmită bucuria pe care o trăiește în fața claviaturii. 

Existau două lumi - cea a concursurilor și a orelor de pian, cu totul opusă orelor de muzică de cameră, de acompaniament în care descoperea această bucurie de a împărtăși muzica împreună cu ceilalți. După ce a câștigat Concursul "Murray Dranoff" pentru două piane din Florida, în 1991 (alături de soțul său), pianista se stabilește în Statele Unite ale Americii.

A devenit cunoscută publicului larg prin postările pe youtube (Studiile de Chopin oferite gratis), prin integrala Concertelor pentru pian și orchestră de Serghei Rahmaninov, apărută sub sigla Decca în 2012, alături de un album cu Sonate de Charles Ives pentru care a colaborat cu violonista Hilary Hahn. Amintim și "Valentina Lisitsa Live at the Royal Albert Hall", un album de asemenea apărut în 2012, ce reține recitalul ei de debut în prestigioasa sală londoneză.

Proiectul ei pentru anii ce vor urma este înregistrarea integralei Sonatelor pentru pian de Beethoven - un demers pe care îl compară cu a urca pe Everest, sau a zbura în spațiu. Iubește pianele Bösendorfer și internetul, care i-a adus o popularitate uriașă. Ea își postează online recitalurile și stream-uri ce conțin orele de studiu (nesfârșite).

Valentina Lisitsa își oferă cu generozitate arta. Această deschidere o manifestă și în ultima sa apariție discografică - muzica lui Philip Glass, accesată în desfășurări ample, cu o dispoziție către culoare, desigur repetitivă, desigur în binecunoscuta accepțiune minimalistă, atât de iubită mai ales de noile generații. Ne referim la cele două compact-discuri apărute în 5 martie 2015, la casa de discuri Decca. Cuprind selecțiuni din coloana sonoră a filmului "The Hours", transcrisă pentru pian de Michael Riesman, ciclul "Metamorphosis", inspirat din Metamorfozele lui Franz Kafka, "Mad Rush", o lucrare "de o nedefinită lungime" compusă în 1979, evocându-l pe Dalai Lama într-una dintre călătoriile sale în Statele Unite ale Americii, și multe altele.

Pentru unii dintre noi muzica își poate epuiza, la un moment dat resursele, pentru alții își poate păstra o amprentă ambientală. Pentru cei care își doresc să redescopere virtuțile tehnice uluitoare ale acestei pianiste, tot Chopin și Rahmaninov rămân opțiunile ideale. Însă nu pierdem din vedere expresivitatea și accesibilitatea peisajelor nesfârșite, așteptările și nuanțele născute din armonii simple - amprenta Philip Glass care ne oferă un alt gen de experiență în sfera receptării muzicii. Iar marea calitate a pianistei este tocmai aceea de a regăsi resurse variaționale la nivelul expresivității. "Lisitsa nu este doar devotată muzicii minimaliștilor contemporani. Ea este exemplară, poate definitivă, în interpretarea ei. " (Record Review)

(Arpeggio - Cd review 6 mai, ora 11,15)

Marina Nedelcu


Nume, prenume

Localitatea

Vârsta


Comentariu