Un album cu totul special, ultimul disc lăsat de unul dintre cei mai importanți compozitori ai zilelor noastre, care din păcate ne-a părăsit în mod tragic în 22 iunie 2015. Întreg mapamondul a vorbit atunci despre accidentul de avion în care și-a piedut viața James Horner, autorul câtorva dintre cele mai aclamate coloane sonore ale tuturor timpurilor: Titanic, Avatar, Braveheart. Doar ca o curiozitate, primele două, Titanic și Avatar sunt și filmele care au generat cele mai mari vânzări din istorie, de ordinul miliardelor de dolari...

Cu certitudine, James Horner a fost unul dintre cei mai inspirați compozitori de coloane sonore și într-un mod neașteptat, totuși, ultimul disc care-i poartă semnătura, lansat în 25 mai 2015, este de fapt, un disc cu muzică clasică contemporană pe care regăsim un Concert pentru vioară, violoncel și orchestră de James Horner, interpretat de norvegienii Mari și Hakon Samuelsen, alături de Orchestra Filarmonicii Regale din Liverpool, dirijată de Vasiliy Petrenko.

La lansare, albumul a fost însoțit și de o mărturie audio cu vocea lui James Horner, referitoare la istoria compunerii acestui concert (interviul integral original în limba engleză îl puteți asculta aici)

James Horner: Mari și Hakon Samuelsen căutau un compozitor care să le scrie un concert și se gândeau cine ar vrea să facă lucrul acesta – să fie din lumea muzicii clasice, pop, a muzicii de film? Dintre toți aceștia, ei m-au ales pe mine și sunt foarte onorat de acest lucru. Nu am înțeles la început de ce m-au preferat tocmai pe mine, iar ei mi-au explicat și chiar - asta mi s-a părut simpatic - au vrut să-mi cânte ca să știu ce pot. Eu auzisem însă deja de ei. Trebuia să ne întâlnim în casa unui prieten comun; eu am întârziat, iar ei mă așteptau foarte emoționați ca să-mi cânte. Apoi, colaborarea a mers în mod natural. Mari m-a întrebat: Nu vrei să scrii o lucrare pentru noi? Iar eu am răspuns: da. M-a atras ideea nu numai pentru că i-am plăcut pe ei, dar și pentru că era o provocare să scrii un concert pentru vioară, violoncel și orchestră, mergând pe urmele lui Brahms. Nimeni nu a mai scris un asemenea concert de la Brahms încoace. Însă mie îmi plac provocările.

Cum a ajuns în lumea filmului

Când am început să studiez muzica serios, am mers la Colegiul Regal de muzică din Londra cu ideea că trebuie să devin compozitor. După ce mi-am încheiat și masterul acolo, am studiat și în străinătate cu o serie de compozitori contemporani și am decis să mă mut în SUA unde puteam obține o slujbă ca profesor la universitate. Am realizat că dacă vrei să primești comenzi de lucrări și burse, trebuie să ai o poziție care să-ți permită acest lucru, de aceea am și vrut să fiu profesor. Mi-am luat și doctoratul, după ce am trecut prin tot ciclul de pregătire. Și în ziua când mi-am încheiat lucrarea de doctorat, mi-am spus că totuși, nu vreau să mai fac asta. Așa că mi-am luat o perioadă liber, am învățat să pilotez avioane. Și într-o zi, din întâmplare, am auzit că se căuta un compozitor pentru muzica unui film produs de Universitatea de film din Los Angeles. Mi s-a părut o provocare, nu mai lucrasem niciodată pentru un film, dar nu le-am spus asta. Am învățat peste noapte cum să scriu o asemenea muzică, cum să o sincronizez cu imaginile. În cele din urmă am ajuns să fac pentru ei 7 coloane sonore. Apoi am fost descoperit de cei care lucrează în lumea filmelor cu buget foarte mic; îmi produceam singur muzica pentru niște filme oribile, însă a fost o experiență pentru mine. Și apoi, am ajuns să fac primul film pentru Paramount și așa a început totul.

Ce este specific muzicii de film

Cea mai mare diferență este că în film ești inspirat de imagine și muzica este condusă de suportul vizual. În lumea muzicii de concert, nu am acest suport, totul trebuie să vină din imaginația mea și asta a fost o parte a provocării, să pot să scriu o piesă de 30 minute integral din inspirația mea. Colaborarea însă rămâne, fie că lucrez cu un regizor de film sau cu soliștii mei. Munca mea trebuie să-i satisfacă, fie că e vorba de un regizor, fie de solist, iar eu am pus în muzică cât de mult am putut din personalitatea mea.

Despre istoria compunerii piesei “Pas de deux”

Întotdeauna am ascultat muzică, feluri diverse de muzică. Chiar mă gândeam îaninte de a fi solicitat de Mari și Hakon, că a venit timpul să scriu și piese mai lungi. Am scris la început partiturile solistice, pentru că trebuia să le dau soliștilor să le studieze, iar orchestrația am făcut-o ulterior. Aveam nevoie însă de părerea lor, dacă partitura e prea dificilă sau prea ușoară. Sigur că știu multe despre instrumentele pentru care scriu, dar nu e același lucru cu a cânta efectiv la aceste instrumente, așa că e nevoie de aprobarea soliștilor.

Aveam toată structura lucrării în cap și am început să o pun pe hârtie, să o aranjez; e ca și cum faci un proiect mare de arhitectură și apoi te ocupi de detalii. Soliștii au vrut o lucrare de 27-28 minute și în cele din urmă, chiar a ieșit o lucrare de 28 minute.

Pur și simplu știam ce vreau să fac cu instrumentele. Am vrut să scriu o lucrare foarte romantică în care să ilustrez modul cum îi văd eu pe cei doi soliști. Sunt foarte frumoși împreună, ca într-un dans, de aceea am și intitulat piesa Pas de deux pentru că este atât de fluidă, iar ei chiar o interpretează în acest mod.

Scriind acestă piesă, a trebuit să găsesc acel limbaj ideal, atât de multă muzică contemporană este atonală. Eu mi-am dorit ca această piesă să fie cântată și știu din propria experiență care este zona de confort a publicului și cât de departe poți împinge limitele acestei zone. Așa că am fost atent ca limbajul să fie unul tonal; sigur, există și disonanțe, dar în general, este o piesă foarte consonantă. Mi-am dorit foarte mult să fie o lucrare accesibilă și totuși, provocatoare pentru ascultător și pentru interpreți.”

" class="MsoNormal">Ca un semn al sorții pentru un compozitor care a studiat la Colegiul Regal de Muzică din Londra și și-a pregătit un doctorat în muzică, ultimul disc al lui James Horner este un album cu muzică clasică contemporană. Ar mai fi de amintit că după moartea lui James Horner, alte două filme la care a lucrat vor rula în cinematografe: Southpaw – Lovitură de stânga, care apare și în cinematografele din România din 14 august și un remake pentru Cei șapte magnifici, la care James Horner se pare că a compus muzica în secret, un film programat pentru lansare în 2017.

Mari și Hakon Samuelsen au ales ca pe acest album de aproape 60 minute să figureze și alte trei lucrări contemporane. Una dintre ele este celebra Fratres de Arvo Part, alături de Violoncelles, vibrez! de Giovanni Sollima, compozitor și violoncelist italian născut în 1962. Piesa a fost înregistrată de Hakon Samuelsen alături de o celebră violoncelistă a momentului, Alisa Weilerstein, și de Orchestra Filarmonicii Regale din Liverpool, dirijor Clark Rundell. Ultima piesa inclusă pe disc este Divenire de Ludovico Einaudi.

Albumul "Pas de deux" poate fi ascultat în premieră luni, 3 august 2015, de la ora 19.00 și este inclus în cadrul campaniei Votează discul de muzică clasică al anului 2015.