Votează discul de muzică clasică al anului 2016

For the Love of Brahms - Albumul în premieră al violonistului Joshua Bell, la CD Review pe 3 și 4 octombrie

Scor : 4.29 ( 7 voturi)

Din iubirea noastră pentru Brahms

Este titlul unei proaspete apariții discografice, pe care aștept cu nerăbdare să v-o ofer în premieră la Radio România Muzical. Cu multă dragoste pentru Brahms, vedetele acestui album sunt violonistul Joshua Bell, violoncelistul Steven Isserlis și pianistul Jeremy Denk. În această iubire declarată pentru Brahms îi urmează Academia St. Martin in the Fields sub bagheta violonistului. Joshua Bell spune despre acest disc: Din iubirea noastră pentru Brahms, Steven Isserlis și cu mine am cântat Concertul pentru vioară și violoncel de multe ori de-a lungul anilor. De aceea ne-am dorit în cele din urmă să-l înregistrăm. Și pentru că am dorit ca alături de noi să participe și Jeremy Denk, un alt îndrăgostit de Brahms, am interpretat și Trioul cu pian op.8 în Si major.

Albumul are, fără doar și poate, personalitatea lui Joshua Bell în prim-plan. Câștigător al premiului Grammy în 2014 pentru mult lăudatul album Bach, violonistul american este directorul muzical al renumitei Academii de St. Martin in the Fields. Violonistul este primul artist care deține postul de director muzical al ansamblului după Sir Neville Marriner, cel care a fondat orchestra în anul 1958.

Joshua Bell a înregistrat acest album, în cea mai mare parte, de pe scaunul de concert-maestru, dar a fost practic și dirijorul partiturilor cu acompaniament orchestral.

Extremele creației brahmsiene

Albumul este o explorare a extremelor creației lui Johannes Brahms, juvenilul Trio cu pian op.8 în Si major alături de dovada maturității reprezentată de Concertul o 102 în la minor pentru vioară, violoncel și orchestră. Cele două extreme sunt despărțite de a doua parte din Concertul în re minor pentru vioară și orchestră al mentorului lui Brahms, Robert Schumann, o înregistrare, ce îl are pe Joshua Bell în prim-plan, a partiturii cu coda semnată de Benjamin Britten, interpretată pentru prima dată în 1958 ca o elegie în memoria legendarului cornist britanic Dennis Brain, care a murit într-un tragic accident de mașină.

Trioul cu pian Op. 8 in Si Major, cu declarațiile sale pasionale, considerate de unii indicii ale sentimentelor pe care le nutrea pentru Clara Schumann, îi are ca protagoniști pe Johsua Bell și Steven Isserlis cărora li s-a alăturat de pianistul Jeremy Denk. Cei trei au ales prima versiune a acestei partituri, mai puțin cunoscută, compusă de Brahms în anul 1854. Deși versiunea revizuită a acestei lucrări este cea mai cântată astăzi, Joshua Bell declară că versiunea originală este mult mai emoțională și mai plină de mișcare.

Partitura vedetă a albumului este fără îndoială Concertul op.102 în la minor pentru vioară, violoncel și orchestră. Așa cum a declarat Joshua Bell, împreună cu Steve Isserlis, a interpretat de mai multe ori această lucrare brahmsiană, în ultimii 30 de ani și de fiecare dată această întâlnire cu partitura amintită a adus ceva în plus prieteniei care îi leagă. Este o lucrare celebră pentru că a reușit să reînnoade prietenia dintre Brahms și legendarul violonist Joseph Joachim. Bell explică: Brahms a fost atât de legat de Joachim pentru mulți ani, dar undeva, spre ultima parte a vieții lor, s-a produs o ruptură. Probabil că Brahms s-a gândit că e ridicol să-și piardă prietenul, așa că a ales să îi dedice acest concert ca o cale de împăcare.

Bell și Isserlis, acompaniați de Academia St. Martin in the Fields, ne oferă o interpretare prietenească, un dialog amabil și plin de respect între doi muzicieni cu cariere de mare succes. Bell și Isserlis se bucură de faptul că s-au întâlnit în studio, că fac muzică împreună și, nu în ultimul rând, sunt fericiți că interpretează Brahms, iar acest lucru se simte în fiecare moment al interpretării lor.

Iată de ce vă invit să ascultați, pe 3 și 4 octombrie de la 12.15, în premieră la CD Review acest album For the Love of Brahms

Gabriel Marica


Nume, prenume

Localitatea

Vârsta


Comentariu