Votează discul de muzică clasică al anului 2016
Recital din Festivalul Verbier – album în premieră la CD Review din 12 octombrie
Scor : 4.14 ( 7 voturi)
Verbier un eveniment muzical al cărui nivel e impus de fundalul Alpilor
În fapt, albumul pe care vă invit să îl ascultați a luat naștere la Festivalul Verbier ediția 2003. Înregistrările au rămas ascunse în arhiva Deutsche Grammophon timp de 13 ani. Tezaurul? Un recital dintr-o seară caldă de vară desfășurat în mijlocul Alpilor elvețieni. Atmosfera? Creată de niște artiști minunați care s-au întâlnit pe scenă pentru că iubesc liedul și tot ce înseamnă el. Scena? Cea a prestigiosului Festival de la Verbier, un eveniment artistic al cărui nivel este parcă impus de fundalul Alpilor Valais. Aproape 35.000 de spectatori sunt atrași în fiecare an de această întâlnire inedită între muzicieni de renume mondial și tineri aspiranți veniți aici pentru a-și întâlni idolii, pentru a interacționa și cânta alături de ei pe aceeași scenă.
O cale de acces ideală către lumea liedului lui Brahms
Motivul pentru care discul n-a fost editat până acum aproape că trece neobservat în fața plăcerii constante pe care o produce ascultarea celor 70 de minute ale albumului, mai ales pentru cei ce iubesc acest gen de muzică. De fapt, albumul este până la urmă o cale de acces ideală în lumea liedurilor lui Brahms. Prin alegerea celor două cicluri Liebeslieder-Walzer universul brahmsian dezvăluit este fermecător și senin. Chiar și pentru cei neinițiați acest album înseamnă o audiție plăcută auzului pentru că puterea emoțională a celor peste 90 de lieduri alese are un impact irezistibil.
Trebuie să recunosc strădania editorului de a crea un program foarte bine elaborat. Pe lângă ciclurile amintite au fost alese disparat lieduri interpretate de cei 4 cântăreți-vedetă ai albumului, înregistrări care completează portretul lui Brahms adăugând un plus de nuanțe lirice, stări de nerăbdare și entuziasm, dar desene riguroase ale arhitecturii sonore.
Și pentru că vorbeam de vedetele albumului și implicit ale recitalului care a avut loc pe 30 iulie 2003, a adus laolaltă nume evident sonore cum este bas-baritonul Thomas Quasthoff, atunci o steaua mondială în lumea cântului, tânăra mezzosoprană cehă Magdalena Kozena, cu uluitoarea ei ascensiune din acei ani, astăzi o incontestabilă celebritate internațională, acompaniați la pian de veteranul și totodată legendarul James Levine și mai tânărul său coleg și maestru în arta pianistică, Yefim Bronfman. Lor li s-au alăturat tenorul Matthew Polenzani, cu tonurile sale ideal de netede și luminoase, aducând o notă de eroism acestui recital. Dar și mai puțin menționata în cronicile evenimentului, soprană Andrea Rost pe care am remarcat-o pentru măiestria sa în interpretarea liedului, o voce controlată când plină de inocență, când incandescentă, nuanțe cu care completează acest minunat cvartet vocal.
Iată argumentele pentru care vă invit pe 12 octombrie să ascultați la CD Review (12,15) un album în premieră dedicat liedului brahmsian.