Pianistul repertoriului solo.

Ivan Ilić este un artist de origine sârbă, rezident la Paris, un pianist care incearcă să treacă graniţa celebrităţii. Din activitatea sa muzicală în capitala Franţei am reţinut interpretări ale muzicii franceze, în special Debussy, motiv pentru care, în anul 2008 a obţinut un premiu al postului Mezzo TV. Are câteva nominalizări în topurile albumelor de muzică clasică realizate de publicaţii de specialitate franceze (Fanfarei şi site-ul Classique News) , engleze (The Daily Telegraph) şi germane (Mitteldeutscher Rundfunk), dar aceste lucruri nu l-au ajutat să treacă, aşa cum spuneam, graniţa celebrităţii la care tânjeşte cu tenacitate. Evident mă refer la elita pianisticii mondiale.

Ivan Ilić a ales să se concentreze pe repertoriul pentru pian solo. În acest context el a inregistrat partituri de Bach, Haendel, Haydn, Beethoven, Chopin, Schumann, Liszt, Brahms, Godowsky, Debussy, Ravel, Lucien Durosoir. Totodată el a adăugat repertoriului său muzică contemporană semnată de John Metcalf, Keeril Makan, Dmitri Tymoczko şi Morton Feldman. Toate înregistrările lui Ivan Ilić au devenit disponibile pe internet din iunie 2011. Este de menţionat faptul că clipurile lui Ivan Ilić Studiile de Chopin-Godowsky de pe un anumit site de muzică au atras sute de mii de vizualizări.

A Critique of Pure Music

Critica muzicii pure - este titlul albumului lansat în de curând de pianistul Ivan Ilić, un album cu pretenţii filozofice ale cărui atuuri sunt semnăturile componistice ale celor 3 mari "B" Bach, Beethoven şi Brahms. El propune Johann Sebastian Bach - Partita nr.2 BWV 826 în do minor, Trei Intermezzi Op 117 de Johannes Brahms și Ludwig van Beethoven Sonata nr 30 în Mi Major.

Ivan Ilić spune: Titlul este menit să evoce mai multe lucruri, unele dintre ele în mod indirect. De exemplu capodopera lui Immanuel Kant "Critica rațiunii pure"(1781), deşi această referire poate părea subversivă în contextul în care Kant afirma că muzica neînsoţită de text este banală şi nu poate să inducă plăcere culturală, pentru că e lipsită de conţinut explicit. Poate Kant şi-ar fi schimbat părerea dacă ar avut şansa să asculte muzica lui Beethoven.

Ivan Ilić este un pianist cu o mare curiozitate, dornic să arate publicului că are un repertoriu foarte bogat, că se adaptează oricărui gen sau perioadă muzicală. Acest lucru se reflectă în multele sale înregistrări. După explorarea muzicii revolutionare a lui Morton Feldman, Ilić se întoarce la fundamentele literaturii pianistice pe cel mai recent album. El spune: Johann Sebastian Bach este văzut ca o figură precum Dumnezeu, Beethoven ca omul care transcende mortalitatea, la fel ca Isus, iar Brahms este moștenitorul de drept al tradiţiilor muzicale germane şi ca urmare, sacru prin asociere.

Ivan Ilić se străduieşte să iasă în evidenţă, să combată sub acest titlu, A Critique of Pure Music, eventualele critici nefavorabile. Am spus bine cred, Ivan Ilić se străduieşte, poate prea mult, e prea preocupat de asccensiunea sa. Şi acest lucru se simte în interpretările sale. Nu neg calităţile lui Ivan Ilić, carisma, inteligenţa artistică, de aceea albumul este ales pentru a face parte din Campania radio România Muzical "Votează discul de muzică clasică al anului 2016".

Toate acestea sunt argumente pentru a asculta cea mai recentă apariţie discografică semnată de pianistul Ivan Ilić, în premieră la CD Review (12,15) pe 13 octombrie.