Trei muzicieni din ultima treime a secolului al XIX-lea care s-au cunoscut şi s-au apreciat reciproc

Un atu al acestui album, mai ales pentru cei ce iubesc literatura violonistică, sunt lucrările alese: Concertul nr.1 op.26 în sol minor de Max Bruch, Melodiile lăutăreşti de Pablo de Sarasate şi Simfonia spaniolă op 21 în re minor de Edouard Lalo. Cu siguranţă sunt opusuri arhicunoscute din literatura pentru vioară, compuse de trei muzicieni din ultima treime a secolului al XIX-lea - un francez, un spaniol și un german - care s-au cunoscut şi s-au apreciat reciproc.

Cele trei lucrări, s-au auzit pentru prima dată în deceniul dintre anii 1868 şi1878. Edouard Lalo a dedicat Simfonia Spaniolă legendarului violonist Pablo de Sarasate. Max Bruch la rându-i a compus Fantezia Scoţiană pentru acelaşi Sarasate, câțiva ani mai târziu. Totuşi, meritul pentru lansarea Concertului nr 1 de Bruch ii aparţine altui nume de legendă din istoria viorii, Joseph Ioachim.

Am început să studiez aceste partituri când aveam 12 ani

Renaud Capuçon a realizat înregistrările împreună cu Orchestra din Paris condusă de dirijorul Paavo Järvi în noua ei casă, La Philharmonie, inaugurată în capitala Franţei la începutul anului 2015. O sală de concert cu o acustică superbă ce aduce un plus de plăcere la ascultarea acestui album.

Despre programul albumului violonistul spune: Am început să studiez aceste partituri când aveam 12 ani, la Conservatorul din Paris, cu Veda Reynolds - un apreciat profesor de vioară american. Am cântat Concertul de Bruch la primele mele concursuri, iar Simfonia Spaniolă de Lalo a fost prima partitură pe care am prezentat-o lui Gerard Poulet un alt profesor de renume de la Conservatorul din Paris cu care am studiat, iar Melodiile lăutăreşti de Sarasate- spune violonistul au făcut parte din primul meu recital.

Iată deci un program cu destule conotaţii personale, demne de un album aniversar semnat: Renaud Capuçon. Violonistul interpretează Concertul nr 1 op 26 de Max Bruch arătând o înțelegere deplină a contururilor expresive ale acestei partituri. Se foloseşte de tot arsenalul său tehnic cu finețe. Trasează cu grijă liniile părţii lente, arcuieşte cu eleganţă cantilenele, fără să piardă nici un moment pulsaţie interioară care pregăteşte finalul. Un final căruia ii oferă generos o energie şi un impuls ritmic molipsitor, într-un perfect dialog cu orchestra.

Simfonia Spaniolă este cea mai lăudată înregistrare a albumului. The Sunday Times scrie cu entuziasm: Nu există asperităţi în această înregistrare a Simfoniei Spaniole de Lalo... avem parte de o intepretare plină de un farmec care accentuează optimismul lucrării... Capuçon cu siguranță nu duce lipsă de pasiune arzătoare.

Într-adevăr este o partitură romantică pe care Renaud Capuçon o interpretează cu dezinvoltură. Este o muzică pe care violonistul se simte că o cântă cu o mare plăcere. Pune pasiunea incandescentă pe care Lalo şi-a dorit-o, are uşurinţa şi agilitatea pe care compozitorul le-a remarcat la Pablo de Sarasate atunci când i-a dedicate lucrarea. Renaud Capuçon are o nobleţe în sunet care reuşeşte să capteze harul şi spiritul acestei partituri dincolo de gravitatea dramatică a melosului spaniol.

Iată câteva argumente pentru care pe 17 şi 18 octombrie la CD Review (12,15), vă invit să ascultaţi o minuntă interpretare a unor partituri celebre.

.