Vocea cu respiraţia infinită. 

Este una dintre cântăreţele care se află acum în fruntea interpretelor muzicii vechi. Nu pot să nu remarc legatoul unic, puritatea de argint a glasului care o face pe Simone Kermes o voce atât de specială. Are toate atuurile tehnice şi o stăpânire admirabilă a coloristicii vocale, de la sunetul alb, non-vibrat, până la cel încărcat de tensiuni apropiate de drama wagneriană, bineînţeles în limita posibilităţilor sale de soprană de coloratură. Dar ce impresionează cel mai mult este respiraţia, care pare infinită şi îi permite să traseze linii melodice de o amploare instrumental, bogate în arabescuri si ornamentaţii. Se pare că această tehnică de respiraţie nu era necunoscută cântăreţilor din secolul al 17-lea. De la apogeul barocului încoace această amplitudine miraculoasă, aş spune pentru noi, s-a pierdut treptat. Simone Kesmes demonstrează în numeroasele ei concerte şi dovezi înregistrate că a găsit parcă, "piatra filozofală" a acestei tehnici vocale, pe care o etalează triumfătoare în apariţiile sale scenice sau discografice. N-aş spune că e singura, dacă mă gândesc doar la Cecilia Bartoli, dar acesta este un argument nesemnificativ în faţa plăcerii de a o asculta.

Simone Kermes este o soprană de coloratură multipremiată. Pentru albumele ei solo, ea a primit o serie de premii internaționale, cum ar fi Premiul anual Deutsche Schallplattenkritik, premiul Echo Klassik în anul 2011 -" Cântăreaţa anului", Diapazonul d`Or, Premiul Midem şi multe altele. În aprilie 2013, a primit unul dintre cele mai importante premii culturale ale Rusiei, Golden Mask, pentru excelenta sa prestaţie scenică în rolul Fiordiligi din opera "Cosi fan tutt"e de Mozart, la Teatrul Academic de Stat Ceaikovski din Perm.

Un album cu infăţişare pop?

Love este un album care se aseamănă izbitor cu albumele pop sau chiar rock. Şi asta pentru că editorul Sony Classical a dori prin toate mijloacele să ne arate că trăirile noastre nu s-au schimbat, că muzica unor Tarquinio Merula, Claudio Monteverdi, Antoine Boesset, Barbara Strozzi, Henry Purcell, Francesco Mannelli, Michael Lambert, Luis de Briceno, Gionvanni Legranzi, John Eccles, Antonio Cesti sau John Dowland este uimitor de actuală. Prin conţinut, artiştii mă conving pe deplin. Simone Kermes cu interpretarea ei plină de viaţă, dicţia excelentă, fie că vorbim de limba italiană, spaniolă sau de engleza din vremea lui Shakespeare, împreună cu decorul creat de Orchestra "La Magnifica Comunita", dirijor Enrico Casazza se completează firesc într-o muzică pe care o asculţi cu mare plăcere. Nu pot să pun decât pe seama dorinţei, zic forţate, de a lansa un album modern, faptul că nici unul dintre compozitorii acestor arii de dragoste nu se regăsesc pe coperta albumului.

Totusi, dincolo de asta, vă recomand să votaţi acest album în campania noastră "Votează discul de muzică clasica al anului 2016"