Votează discul de muzică clasică al anului 2016
VIDEO. Martin Fröst - albumul Roots, CD Review, 19 aprilie
Scor : 4.20 ( 5 voturi)
Un album neconvențional
Martin Fröst nu se dezminte nici pe cea mai recentă apariție discografică a sa, albumul intitulat Roots (Rădăcini), lansat pe 11 martie anul acesta, o selecție subiectivă de sonorități extrase din aproape 2000 de ani de dezvoltare muzicale Occidentale și nu numai. Clarinetistul pune laolaltă pe acest album muzică inspirată din arta populară, extrase din ritualuri sacre, sonorități de divertisment pur, ecouri ale Evului Mediu timpuriu, un imn gregorian, pentru ca să ajungă la semnăturile în clar ale lui Hildegard von Bingen, Georg PhilippTelemann, Bernard Henrik Crusell, Robert Schumann, Johannes Brahms, Bela Bartok și Astor Piazolla, toate aceste nume unite de inspirația dansului și a muzicii tradiționale.
Martin Fröst spune: Am petrecut mult timp pentru a selecta materialul pentru acest album. Am dorit ca el să fie potrivit atât pentru a fi ascultat pe CD, dar și pentru a fi prezentat publicului în concert. De aceea am încercat să pun împreună diferite tipuri de muzică potrivite fie după tonalitate, fie după ritmică sau idei melodice, fără să renunț desigur la elementul surpriză.
Cu toate astea preferam ca Fröst să aleagă ca argument muzica inaintea spectacolului muzical, deatfel de foarte bună calitate, spectacol cu care iși obișnuiește publicul. Este frunstrant, in opinia mea, să asculți din cele 5 piese în stil popular de Schumann doar 3, iar din cele 6 dansuri populare românești de Bela Bartok să il omiți pe primul. Nu cred că trebuie să vă vorbesc de concepția unitară pe care au urmărit-o compozitorii acestor opusuri.
Cine este Martin Fröst?
Clarinetistul are 35 de ani și locuiește la Stockholm, în Suedia, dar susține concerte peste tot în lume. Fröst a studiat clarinetul cu Hans Deinzer in Germania și cu Sölve Kingstedt si Kjell-Inge Stevensson in Suedia. Repertoriul său actual cuprinde, pe lângă clasicele literaturii pentru clarinet și o serie de lucrări contemporane care i-au fost dedicate. De altfel Martin Fröst este un activ promotor al muzicii contemporane și al concertelor neconvenționale. Un exemplu elocvent este lucrarea Peacock Tales de Anders Hillborg, o partitură ce încorporează elemente de mimă și dans. Alti compozitori care au scris special pentru Martin Fröst sunt: Krzysztof Penderecki, Kalevi Aho, Rolf Martinsson, Bent Sørensen, Victoria Borisova - Ollas, Karin Rehnqvist și Sven - David Sandström.
Muzica Central și Est Europeană deschide noi posibilități de exprimare pentru clarinet
Într-un interviu Martin Fröst declară: În trei dintre ultimele albume ale mele, "Fröst and Friends", "Dance of the Black Pipe"s și acesta, "Roots", am explorat muzica din Europa Centrală și de Est, inspirat în special de Brahms și klezmer (muzica tradițională evreiască provenită din Europa de Est). Cred că o explorare a acestei muzici deschide noi posibilități de exprimare pentru clarinet pentru că aceste sonorități se potrivesc atât de frumos și în mod natural acestui instrument.
Nu pot să nu observ strădania lui Martin Fröst de a ne arăta cât de versatil este clarinetul, iar alegerea sa, în privința repertoriul acestui album, poate fi pusă în slujba instrumentului. Fröst a dorit să etaleze mai degrabă cele mai interesante posibilități de exprimare ale clarientului, nu neapărat muzica în sine. Piesele alese sunt doar pretextul pentru a face din clarinet vedeta albumului. Iar acest demers, recunosc, îi reușește pe deplin. De aceea vă invit să votați acest album.