Votează discul de muzică clasică al anului 2016
VIDEO. Nicola Benedetti – Albumul Șostakovici și Glazunov la CD Review pe 14 septembrie
Scor : 4.33 ( 3 voturi)
Am fost aruncată într-o lume diferită, terifiantă pe alocuri.
După albumele din 2012 (Silver Violin) și 2014 (Homecoming), acesta ar putea fi cel mai bun album al momentului pentru Nicola Benedetti, un disc pentru care a colaborat cu Orchestra Simfonică din Bournemouth, sub bagheta actualului ei Director Muzical, dirijorul ucrainean Kirill Karabits.
Într-un contrast frapant, violonista a așezat, strălucitorul Concert op. 82 în la minor pentru vioară, compus de Alexander Glazunov în anul 1904, alături de Concertul nr 1 op 99 în la minor, creat de elevul acestuia, Dmitri Șostakovici, în 1947. Doi compozitori ruși, profesor și elev, două partituri de Secol XX, despărțite de doar 4 decenii, dar ce perioadă de tulmult istoric pentru Rusia: Revoluția bolșevică, teroare lui Stalin și al Doilea Război Mondial
Despre pregătirea acestui album, violonista declară: "Am fost aruncată într-o lume diferită, terifiantă pe alocuri, extrem de solicitantă emoțional, dar plină de iubire și căldură".
Un album cu lumini și umbre.
Întunericul introspectiv al partiturii lui Șostakovici este adus la viață cu o energie plină de convingere. Chinul compozitorului are în interpretarea Nicolei Benedetti tensiunea unei pasiuni care taie respirația. Pe ansamblu, audiția acestui concert, în varianta Nicola Benedetti - Kirill Karabits, este aproape dureroasă și poate fi considerată exagerată de cei care iau ca reper, de pildă, interpretarea lui David Oistrach, violonistul care a lansat în lume Concertul nr 1 pentru vioară de Sostakovici, în 1955.
În schimb Concertul lui Glazunov este așezat la polul opus. Nicola Benedetti se transformă pe sine pentru a scoate la iveală lirismul acestei partituri romantice, viu colorate. Este generoasă, radiază strălucire, desenează frumos melodiile lui Glazunov, dorește parcă să se îndepărteze cu repeziciune de tenebrele dureroase ale lui Sostakovici. Poate cu un ton mai generos în cantilenele concertului, violonista ar fi reușit să intre mai bine în lumea acestui romantic-târziu al Rusiei.
Discul a fost inclus în campania Radio România Muzical "Votează discul de muzică clasică al anului 2016".
În rubrica CD Review din 14 septembrie, difuzată în jurul orei 12,15 minute, vă invit să ascultați partea luminoasă a acestui album, Concert op. 82 în la minor pentru vioară de Alexander Glazunov.