... Notabilă pentru noi pare distincţia pe care Împăratul Franz Josef i-o va conferi – ordinul Leopold, ca şi invitaţia la Hamburg pentru decernarea distincţiei de cetăţean de onoare al oraşului.

...În sfârşit, ai lui îl vor recunoaşte oficial. Pentru aceasta scrisese ceva special şi concertul coralei Sfânta Cecilia va aduce la viaţă sub conducerea lui Hans von Bulow cele 3 Maxime şi cugetări festive... Opusuri bazate pe texte biblice, marcate de sobrietate şi solemnitate...

...Succesul a fost peste aşteptări, hamburghezii l-au chemat la rampă de nenumărate ori, a fost urcat pe scenă, aclamat, în fine i s-a acordat toată onoarea de care merita să se bucure de mult în aceste mai mult de 3 decenii şi jumătate de când părăsise oraşul natal dar îi dusese faima pretutindeni în lume. Şi mai ales, îl evocase cu mereu sporită implicare prin stilul său crescând de la muzica salonardă sau mai exact de tavernă cu care începuse, la opusurile mustind de legendar, fantomatic, misterios – epitete puse în legătură cu spiritul nordic.

Poate cel mai pregnant va fi fost găsit în Simfonia a patra, în Dublul concert – ultima lui pagină simfonică – dar şi în Sonata pentru vioară op. 108. Mergând mai departe, acest spirit se va împleti inteligent în Cvintetul al doilea pentru coarde op. 111 ce va apărea în curând ... după cea de-a şaptea călătorie în Italia făcută în primăvara lui 1890 cu Widman.
Tot atunci, au apărut cele 13 canoane vocale feminine adunate, din creaţii mai vechi şi mai noi, în opusul 113. Pentru mulţi a părut că aici se încheie activitatea componistică a lui Brahms. El însuşi a dat această impresie...

...Până într-o zi când a hotărât să petreacă o vreme pe domeniul ducelui Georg de Saxa-Meiningen. Anul 1891 semnează o nouă cotitură în viaţa artistică a compozitorului. Cunoscuse în insistenta colaborare cu orchestra lui von Bulow, un clarinetist de excepţie... Ca într-un vis, se vor naşte 4 opusuri marcante destinate în principal clarinetului – un trio, un cvintet şi două sonate.

...Trecuseră 36 de ani de când înregistrase strălucitorul şi incontestabilul fiasco al primului opus de gen. Acum, presa exulta împreună cu publicul de la Gewandhaus. Brahms a venit azi într-o stare de mare bucurie. Este în cea mai bună dispoziţie din lume. Primirea entiziastă de la Leipzig i-a făcut o imensă plăcere. O mare satisfacţie pentru el. Şi pentru Robert care până la urmă a avut dreptate!”scria Clara în jurnalul ei la pagina datată 13 februarie 1895.
De acum înainte, însă, biografii notează la fiecare întâmplare din viaţa lui Johannes – pentru ultima dată...

Pentru ultima dată va apărea la Zurich într-un Festival destinat deschiderii noii săli de concerte, Festival Brahms în perioada 19-22 octombrie.
Apoi, pentru ultima dată ca pianist împreună cu mezzosoprana Alice Barbi la Viena în sala Bosendorfer.
Şi ultima oară ca dirijor – în Uvertura Academică şi cele două concerte de pian cu Eugen d’Albert la Berlin...

...Patru cântece serioase ... scrise la moartea tatălui unui prieten, Max Klinger par totodată să exprime sentimentele pe care le resimte acum Brahms. Suntem în primăvara lui 1896 şi nu va mai trece mult până când va afla vestea devastatoare: la 20 mai pleacă la Robert al ei, Clara Schumann...
...Revine la Viena apoi din nou la Ischl unde se adânceşte în scris şi dă la iveală ... ultimul său opus: 11 preludii de coral pentru orgă op. 122.

Sub imperiul durerii lăsate de moartea Clarei, dar şi de dispariţia treptată a celorlalţi apropiaţi lui, va scrie aceste ultime opusuri marcate de sentimentul apropierii morţii. Parcă şi-ar lua adio de la lumea pe care atât a iubit-o. El însuşi, cel cunoscut drept posesorul unei sănătăţi de fier, călătorul de zeci de km pe jos, se va simţi din ce în ce mai rău...

...Sărbătorile Crăciunului şi Anului Nou le petrece cu familia Fellinger, iar imediat la Viena apare Joachim cu Cvartetul său pentru două concerte. După ultimul, iau masa împreună iar aceasta este ultima lor întâlnire. Sfârşitul uneia dintre cele mai frumoase prietenii din istoria muzicii – cum scrie Rostand.

Câteva coruri a cappella vor mai răsuna la Gesellschaft, apoi Simfonia a patra la Filarmonică, după concertul lui Dvorak. Ne amintim, ultima simfonie care nu prea le fusese pe plac vienezilor... Acum va fi un veritabil triumf.

După prima parte, s-a abătut o furtună de aplauze încât Brahms, ascuns în loja directorială a trebuit să vină şi să salute publicul. Aceste ovaţii s-au repetet la finalul fiecărei părţi, iar după final am crezut că nu se vor încheia niciodată. Un frison de admiraţie şi de dureroasă simpatie a traversat întreaga asistenţă cu un clar presentiment că îl aplaudă pe maestrul bolnav şi mult iubit pentru ultima dată în această sală. Aşa comenta Hanslick atunci, pe 7 martie 1897 şi se pare că a avut dreptate.

Curând, nu va mai putea fi văzut la concerte şi va fi ţintuit la pat. Prietenii îl vor vizita până în ultima zi când, tânărul doctor venit la obişnuita vizită în dimineaţa de 3 aprilie, a aflat că noaptea precedentă fusese foarte grea pentru pacient, dar că suferinţa nu-i era intolerabilă, apoi l-a întrebat dacă doreşte un pahar de vin, la răspunsul dat afirmativ prin aplecarea capului, i-a adus un pahar de vin bun, renan din pivniţele de la Meiningen, l-a băut în două reprize şi – ne mai spune Claude Rostand în finalul monografiei sale destinate compozitorului – ...cu vocea sa aspră de nordic a exclamat cu satisfacţie. Da, asta e!
Şi, gata...!