Câteva săptămâni mai târziu, îşi făcea apariţia la poarta casei Schumann un tânăr blond, cu trăsături fine, frumos ca dimineaţa, după cum spunea Maria Schumann. Cu o voce timidă a cerut să-l vadă pe maestru. Acesta lipsea.

A doua zi i-a deschis chiar Schumann. Tânărul avea sub braţ un pachet cu propriile compoziţii, acelaşi pe care soţii Schumann îl găsiseră la uşă cu trei ani în urmă şi îl trimiseseră înapoi fără să-l deschidă. Numele său era Johannes Brahms. S-a aşezat imediat la pian şi a început să cânte. Dar după câteva măsuri Schumann l-a întrerupt. Vă rog, aşteptaţi câteva clipe să o chem şi pe soţia mea.

Părinţii mei, îşi amintea Maria Schumann, amândoi uimiţi şi încântaţi au renunţat la plimbarea de la amiază din acea zi. Brahms le cântase prima sa Sonată pentru pian – op.1. A rămas la prânz la masă. După-amiază a cântat din nou, în prezenţa celei mai mari pianiste a Germaniei. Clara a cântat la rândul ei. Iar Schumann nota în jurnal.1 octombrie. Brahms în vizită – un geniu.