Radio România Muzical

Cele mai bune 20 discuri ale anului 2024 la Radio România Muzical

Pianistul Bruce Liu – albumul “Waves”.

Primul disc ca artist exclusiv Deutsche Grammophon al pianistului de 26 ani, Bruce Liu, înregistrări realizate în noiembrie 2022 la Berlin. Waves – 200 ani de muzică franceză pentru instrument cu claviatură: de la Rameau la Alkan și Maurice Ravel.

Bruce Liu este născut în Franța din părinți chinezi și stabilit în Canada – el este în prezent cetățean canadian. Dincolo de o tehnică strălucitoare, “ca de elf” cum remarca revista Diapason, Bruce Liu are o înțelegere a muzicii specială, cu foarte multă poezie, un tușeu ieșit din comun și o paletă de nuanțe foarte largă.

Orchestre de Paris, dirijor Klaus Mäkelä.

Al doilea disc al Orchestrei din Paris, conduse de Klaus Makela, din seria baletelor ruse, album lansat pe 24 martie 2024. Pe acest disc, alături de muzica baletului Petrușka de Igor Stravinski, figurează și lucrări de Claude Debussy: Preludiu la după-amiaza unui faun și Jocuri.

O orchestră foarte maleabilă și un dirijor foarte inventiv, inteligent și muzical pe acest album, pictând împreună o adevărată pânză sonoră, cu delicatețe și fantezie.

Pianistul Daniil Trifonov – albumul “My American story – North”.

Povestea americană a lui Daniil Trifonov a început în urmă cu 16 ani, când tânărul muzician, atunci în vârstă de 17 ani, pleca din Rusia natală către Institutul de muzică din Cleveland, pentru a studia cu Serghei Babayan, la rândul său, binecunoscut pianist, care l-a introdus pe Trifonov în atmosfera culturii americane.

După jumătate din viață petrecută în Statele Unite ale Americii, Daniil Trifonov, ajuns unul dintre marii pianiști ai timpurilor noastre, aduce un omagiu țării lui de adopție cu acest album în care explorează piese americane pentru pian solo, dar și două concerte emblematice: Concertul în Fa de George Gershwin și Concertul pentru pian și orchestră de Mason Bates.

Orchestra Națională a Franței, Corul Radio France, dirijor Cristian Măcelaru.

Un album care reprezintă un act cultural de o imensă importanță pentru România, acea Românie care se definește prin valorile sale incontestabile la nivel mondial. Pe el regăsim primele trei simfonii de George Enescu și cele două rapsodii române.

Acest album este finalist la categoria muzică simfonică la prestigioasele premii International Classical Music Awards și a primit numeroase și entuziaste cronici la nivel internațional. Remy Franck, președintele juriului International Classical Music Awards a scris în revista online Pizzicato pe care o conduce: “nu există multe înregistrări ale simfoniilor de George Enescu, dar acestea sunt clar cele mai bune disponibile în prezent."

Orchestra Filarmonicii din Berlin, dirijor Kirill Petrenko. Serghei Rahmaninov – Dansurile simfonice op. 45

Un extraordinar album lansat pe 9 februarie 2024, la casa de discuri proprie a filarmonicii berlineze. Este un omagiu adus de celebrul ansamblu compozitorului Serghei Rahmaninov, aniversat în 2023, la 150 ani de la naștere, dar și un gest de reverență făcut lui Kirill Petrenko, directorul muzical al orchestrei din 2019, pentru care muzica lui Rahmaninov are, evident, o importanță foarte mare, fiind intrinsec legată de moștenirea lui culturală: Kirill Petrenko este născut la Omsk, în fosta Uniune Sovietică, fiind format muzical în spiritul culturii ruse. Imediat după deschiderea granițelor URSS, tânărul Petrenko, pe atunci în vârstă de 18 ani, a emigrat în Austria, devenind și cetățean austriac.

În mod cert, Kirill Petrenko are muzica lui Serghei Rahmaninov în ADN: prin ascendența sa rusă, printr-un destin comun, legat de exilul din țara de origine, și printr-un mod de a servi muzica foarte implicat și, dacă vreți, lipsit de orgoliu personal.

Petrenko a preluat mandatul de dirijor șef al Filarmonicii din Berlin în 2019 și a rămas egal cu sine însuși: dirijorul pentru care contează în primul rând muzica, mai puțin faima personală - în continuare se comportă ca un anti-star - ceea ce e, desigur, foarte neobișnuit într-o perioadă când brandingul personal pare să fie atât de important.

Violonistul Valentin Șerban și pianista Daria Tudor.

Cristina Comandașu: “Mi s-a părut firesc ca laureații români ai Concursului George Enescu din ultima perioadă să realizeze înregistrări speciale pentru Radio România Muzical, o modalitate de a conserva în timp munca unor artiști cu care ne mândrim.

Câștigător al ediției 2020-2021 a secțiunii vioara din cadrul Concursului George Enescu, Valentin Șerban a realizat o primă serie de înregistrări speciale în iulie 2022, mai toate lucrările interpretate intrând cu calificativul AUR în fonoteca Radio România.

Împreună cu colegii de la Editura Casa Radio, ne-am gândit că Valentin Șerban ar putea fi protagonistul unui disc – primul din cariera lui. Valentin și-a dorit o nouă sesiune de înregistrări speciale, care să aibă în prim plan Sonata nr. 2 de Robert Schumann; sesiunea a fost programată în iulie 2023, și iată că în septembrie 2024, discul a apărut.

În calitate de membru al juriului International Classical Music Awards ascult multe discuri, câteva sute pe an. Și când și aici, acasă, descopăr aceeași certă calitate de nivel internațional, nu pot decât să mă bucur și să apreciez cu atât mai mult munca unor muzicieni care în viața de zi cu zi duc mai departe performanța școlii românești interpretative: Valentin Șerban, concertmaestru al Filarmonicii bucureștene, dar și cu prodigioasă activitate solistică, Daria Tudor, pianist acompaniator la reputata Academie Barenboim Said din Berlin, cu o carieră internațională prodigioasă ce se conturează în acest domeniu atât de dificil, al acompaniamentului instrumental.”

Orchestra Simfonică din Pittsburgh, dirijor Manfred Honeck.

Cristina Comandașu: “În această muzică, vorbește ceva de dincolo noi, de timp, de spațiu și de concret. Cu condiția ca muzica să fie înțeleasă și interpretată la cele mai înalte standarde, condiție îndeplinită pe acest disc.

Muzica aceasta ne învață lecția răbdării, a sacrificiului și a aspirației spre înalt. Nu, nu e deloc indiferent ce muzică ascultăm, pentru că nu oricare muzică ilustrează transcendentul din noi, în lipsa căruia ne simțim goi și singuri, chiar dacă uneori nici nu realizăm asta.

Poate că nu toți vor alege să asculte într-un trafic infernal Simfonia a VII-a de Bruckner, cum am făcut eu când am ascultat prima dată acest disc,. Dar poate vor fi câțiva care atunci când simt că se pierd cu firea, își vor aminti că s-ar putea să găsească un panaceu în muzica lui Bruckner. Nu știu să spun despre ce este, de fapt, muzica lui Bruckner, dar știu sigur că îmi vorbește despre fragilitatea și frumusețea vieții umane. Și e suficient.
Este o interpretare magistrală a acestei simfonii, poate cea mai emoționantă pe care am ascultat-o vreodată, înregistrată pe parcursul a trei concerte live din martie 2022.”

Pianista Yuja Wang – Vienna recital.

În 26 aprilie 2022, celebra pianistă chineză a susținut la Konzerthaus din Viena un recital despre care s-a spus că a ridicat acoperișul binecunoscutei săli mari a complexului Konzerthaus din Viena, recital imortalizat pe un disc lansat de casa Deutsche Grammophon pe 3 mai 2024.

O concepție eclectică a programului, cu numeroase accente inedite, trecând printr-un repertoriu foarte extins stilistic, de la muzica lui Beethoven la studii de Ligeti și Glass.

Un extraordinar recital care a entuziasmat publicul de la Viena, punând în lumină calitățile cunoscute și recunoscute ale pianistei Yuja Wang, care este, indubitabil, unul dintre starurile pianisticii actuale internaționale: o tehnică entuziasmantă și o muzicalitate ieșită din comun, alături de o minte ascuțită ce-i permite să polișeze, ca un laser, fiecare lucrare interpretată.

Poemele simfonice „Patria mea” de Bedřich Smetana, în interpretarea Orchestrei Filarmonicii Cehe, dirijor Semyon Bychkov

În data de 1 martie 2024, Orchestra Filarmonicii Cehe şi directorul său muzical, Semyon Bychkov, au lansat un album cu ocazia Anului Muzicii Cehe şi a împlinirii a două secole de la naşterea marelui compozitor Bedřich Smetana - unul dintre cei mai importanţi creatori romantici, considerat părintele muzicii cehe.

Coperta acestui album, apărut la casa Pentatone, ilustrează un peisaj al artistului contemporan ceh Zdeněk Daněk, oferind o concepţie modernă asupra picturii realiste din secolul al 19-lea. Aceasta a jucat un rol important în reînvierea culturii naţionale cehe, un curent în care muzica lui Bedřich Smetana şi în special colecţia sa "Patria mea" s-a evidenţiat.

Vă propun acest set de poeme simfonice în recenta versiune a Orchestrei Filarmonicii din Praga, una dintre cele mai valoroase orchestre din lume, impresionantă prin forţa sa expresivă, incisivitatea ritmică, omogenitatea şi dinamismul interpretărilor sale. Filarmonica Cehă a fost fondată acum 130 de ani, având o tradiţie deosebită în Europa.

Cu un repertoriu consistent şi o discografie bogată, Orchestra din Praga este recunoscută pentru interpretarea creaţiei cehe şi a beneficiat de-a lungul timpului de experienţa unor dirijori iluştri precum Vaclav Talich, Rafael Kubelik sau Jiri Belohlavek, iar din anul 2018 directorul muzical al Orchestrei este dirijorul Semyon Bychkov.

Violonista Rachel Podger şi ansamblul Brecon Baroque – albumul „The Muses Restor’d”

Printre cele mai valoroase înregistrări cu muzică barocă lansate în 2024 se numără albumul „The Muses Restor’d” înregistrat la Biserica Sf. Ioan Evanghelistul din Londra de violonista Rachel Podger.

Artista britanică în vârstă de 57 de ani ne oferă de această dată un interesant program englez şi scoţian, din perioada cuprinsă între anii 1660 şi 1750, cu piese ale unor compozitori precum Georg Friedrich Händel, Mathew Locke, William Lawes, Henry Purcell sau John Jenkins, interpretate cu graţie şi sensibilitate. Despre muzica aleasă pentru acest album, lansat în 24 mai 2024, Rachel Podger spune: „Cu un bas continuu plin de imaginaţie, cu magia diferitelor combinaţii instrumentale, culori şi timbruri, acest repertoriu oferă un caleidoscop profund asupra expresiei muzicale de aproape un secol al vieţii artistice britanice”. O specialistă în interpretarea repertoriului baroc şi clasic, Rachel Podger este director artistic al festivalului de muzică barocă de la Brecon, profesoară la Academia Regală de Muzică din Londra şi la Colegiul Regal Galez de Muzică, iar din stagiunea trecută a acceptat postul de director principal invitat al renumitului ansamblu Tafelmusik.

Rachel Podger a condus până acum ansambluri prestigioase precum The English Consort, Orchestra of the Age of Enlightenment sau Arte dei Suonatori, iar în anul 2007 a fondat ansamblul Brecon Baroque, alcătuit din violista Reiko Ichise, Felix Knecht la violoncel, Elizabeth Kenny – la teorbă, lăută şi chitară barocă şi Marcin Swiatkiewicz la clavecin şi orgă.

Pianistul Lucas Debargue – integrala pieselor pentru pian solo de Gabriel Fauré

Unul dintre cei mai talentaţi şi nonconformişti pianişti ai generaţiei sale, Lucas Debargue este apreciat pentru viziunea sa artistică originală şi pentru creativitatea sa, el luându-şi sursele de inspiraţie din literatură, pictură, cinematografie şi jazz, pentru a etala un stil interpretativ personal şi un repertoriu selectat cu atenţie. În 22 martie 2024, pianistul Lucas Debargue a lansat un excepţional album cu integrala pieselor pentru pian solo de Gabriel Fauré, o colecţie care cuprinde patru CD-uri însumând peste patru ore de muzică: valsuri, preludii, romanţe, mazurci, impromptu-uri, nocturne şi alte piese miniaturale. Anul trecut, în 4 noiembrie, s-a împlinit un secol de când s-a stins din viaţă marele compozitor francez, un prilej potrivit pentru interpreţi de a evoca muzica sa.

Lucas Debargue găseşte creaţia lui Gabriel Fauré „impregnată de melancolie gentilă şi armonii sofisticate”, subliniind aceste calităţi în interpretarea sa. Pianistul a cercetat în întregime acest repertoriu, începând de la primele piese ale compozitorului până la ultimele sale contribuţii la literatura pianistică. „Înregistrarea lor mi-a transformat viaţa, atât ca persoană cât şi ca muzician”, spune Lucas Debargue. O notă particulară în imprimarea sa este dată şi de instrumentul pe care l-a ales pentru acest album, un pian „Opus 102” creat de Stephen Paulello la Bourgogne, în Franţa. Este crezul ferm al lui Debargue că muzica pentru claviatură semnată de Gabriel Fauré merită un sunet special, iar acest pian i-l conferă pe deplin, având o claritate ideală şi capacitatea de a-şi schimba sonoritatea, de la tonurile catifelate până la cele aspre.

Francesca Dego şi Orchestra Simfonică BBC dirijată de Dalia Stasevska – Concertele pentru vioară şi orchestră de Ferruccio Busoni şi Johannes Brahms

Anul trecut s-a împlinit un secol de când s-a stins din viaţă compozitorul italian Ferruccio Busoni. Printre cele mai importante proiecte discografice dedicate aceste comemorări se numără cele realizate de Francesca Dego, o excepţională violonistă italiană stabilită în prezent la Londra, care a debutat stagiunea trecută ca solistă a unor prestigioase orchestre precum cele ale Filarmonicilor din Bergen şi Londra, Orchestrele Simfonice din Utah şi Queensland.

În 1 martie 2024, muziciana a lansat, la casa Chandos Records, un album care cuprinde concertele pentru vioară şi orchestră de Ferrucio Busoni şi de Johannes Brahms, imprimate împreună cu Orchestra Simfonică BBC sub conducerea dirijoarei finlandeze de origine ucraineană Dalia Stasevska. Francesca Dego spune: „Unul dintre motivele pentru care m-am îndrăgostit de concertul lui Busoni constă în faptul că este pătruns de spiritul muzicii lui Johannes Brahms. Este o bijuterie în sine. Dar faptul că foloseşte ţesături sonore tradiţionale pentru idei personale şi inovatoare, îl face şi mai atractiv. Esenţa şi sufletul compozitorului Ferrucio Busoni, virtuozitatea spectaculoasă sunt prezente în această piesă veselă şi incredibil de dificilă”. Tocmai acest stil impetuos şi optimist care străbate Concertul în re major de Ferrucio Busoni este redat cu o tehnică impecabilă, cu un tuşeu fin şi expresiv de solista Francesca Dego susţinută de Orchestra Simfonică BBC.

Wolfgang Amadeus Mozart – Concertele nr. 6, 7, 8 pentru pian si orchestră (Robert Levin – pian tangent, Ya-Fei Chuang – fortepiano, Academia de Muzică Veche, Laurence Cummings – clavecin/dirijor, Bojan Čičić – dirijor)

Un nou album Mozart. Poartă semnătura Academiei de Muzică veche, înființată cu 50 de ani în urmă de Christopher Hogwood, fiind primul ansamblu britanic cu instrumente vechi. Iubitorii muzicii baroce sunt familiarizați cu performanțele acestui ansamblu, care în prezent este condus de Laurence Cummings.

Prin ce se distinge acest nou album Mozart ce cuprinde trei concerte pentru instrumente cu claviatură și orchestră – nr.6 ,7 și 8, compuse la Salzburg în primele luni ale anului 1776 ? În primul rând vine să completeze un proiect mai vechi al ansamblului britanic realizat împreună cu pianistul Robert Levin – o integrală începută în anul 1993, nefinalizată până în prezent din varii motive, o integrală care și-a propus să restaureze o componentă improvizatorică ”la locul cuvenit în inima fiecărei compoziții”, am citat din comunicatul de presă lansat odată cu apariția noului album, în 8 martie sub sigla casei de discuri a Academiei de Muzică Veche. O ”noutate” pentru noi, o reprezintă și unul dintre instrumentele folosite - pianul tangent, cu o mecanică specială și un sunet neobișnuit, asemănător ca design clavecinului și primelor forte-piano-uri. Se folosea destul de mult acest instrument la mijlocul secolului al XVIII-lea pentru că permitea obținerea unui sunet mai puternic și a unei expresivități mult mai mari prin comparație cu clavecinul. Academia de Muzică Veche și clavecinistul Laurence Cummings, în egală măsură dirijor, colaborează în acest proiect cu Ya-Fei Chuang interpretă la fortepiano și Robert Levin, un specialist în muzica lui Mozart cu un doctorat la Harvard pe tema lucrărilor sale neterminate , având abilitatea de a re-crea ambianța versiunilor originale, dar și de a improviza cadențe în stilul lui Mozart. El declară: ”Călătoria și descoperirea acestei practici de a cânta pe instrumente vechi înseamnă a te deplasa într-o lume, fizic, emoțional și estetic, locuită de geniile care au scris această muzică”.

Este un material care surprinde o nouă atitudine, dincolo de interpretările standardizate. Robert Levin și-a luat libertatea de a improviza fără constrângeri cadențele, de asemenea a intervenit și la nivel de ornamente, conducând discursul așa cum se presupune că o făcea Mozart însuși. Ne-am străduit să identificăm cele trei instrumente, le descoperim cu o infinită plăcere ca într-un joc care ne-a acaparat toată atenția și în mod categoric, ne-a încântat, după cum și Mozart, în fața acestei noi versiuni, ar fi fost cu siguranță cu zâmbetul său fabulous pe buze.

Invocazioni Mariane (contratenorul Andreas Scholl, Accademia Bizantina, dirijor Alessandro Tampieri)

Orice nouă apariție discografică sub semnătura contratenorului Andreas Scholl reprezintă un eveniment pentru iubitorii muzicii vechi, și nu numai. Doar numele oferă garanția excelenței, a unui rafinament generat de experiența și talentul uriaș al acestui artist aflat acum în cel de-al cincilea deceniu al vieții. Este primul său album lansat sub sigla Naive, în 8 martie, reunind pagini dedicate Fecioarei Maria, până acum neînregistrate pe disc, anume selecțiuni din oratorii compuse de Nicola Porpora, Leonardo Vinci, Pasquale Anfossi, două concerte instrumentale de Giovanni Battista Pergolesi și Angelo Ragazzi alături de cunoscutul Stabat Mater de Antonio Vivaldi, pentru a doua oară înregistrat de Andreas Scholl. I se alătură în acest pelerinaj marian, Accademia Bizantina sub conducerea violonistului Alessandro Tampieri, de peste 20 de ani împreună pe scenele de concert într-o colaborare ideală ce generează o alchimie resimțită de ambele părți - Accademia Bizantina, ansamblul baroc favorit al contratenorului german, dezvoltând, după cum declară, o înțelegere a ideilor muzicale aproape telepatică.

Muzica se înfiripă aparent firesc în frumusețea sa, făcându-ne să uităm uriașa știință muzicală care face posibilă o asemenea redare, și mai ales o asemenea așezare sufletească. ”Ascultând această muzică este ca o călătorie, care poate aduce multă alinare în aceste timpuri dificile”, declară Andreas Scholl în materialul promoțional. Albumul oferă ”câte ceva pentru muzicologi, se referă la repertoriul înregistrat în premieră și altceva pentru cei care sunt bucuroși să asculte un vechi prieten în haine noi”.

Regăsim aici și o practică a epocii baroce, când personajele feminine, Fecioara Maria, Maria Magdalena erau interpretate de castrati, potrivit interdicției papale de a nu permite femeilor să apară pe o scenă. Andreas Scholl se declară fascinat de această idee și mai ales de faptul că Fecioara Maria, ca ființă umană devine un mijloc prin care putem identifica divinitatea. În Stabat Mater, mama își plânge Fiul crucificat și omorât. ”Este o poveste universală care îi face pe Dumnezeu și pe Iisus, într-un anume mod, mai accesibili”. Andreas Scholl vorbește și despre virtuozitatea specială a acestei muzici. Ea nu este destinată să arate calitățile cântărețului așa cum se întâmplă în opera barocă, în care ornamentele da capo sunt esențiale pentru cântăreți, în ideea de a-și etala măiestria. Andreas Scholl consideră că în repertoriul religios trebuie eliminat ego-ul cântărețului, ”atunci când este vorba despre moartea lui Iisus și suferința Fecioarei Maria, nu pot să am nici un fel de vanitate”. Se referă în mod special la Stabat Mater de Antonio Vivaldi, lucrarea cu care se încheie acest nou album. O primă versiune înregistrată de artistul german datează din anii 90, dar de atunci el declară că s-a schimbat mult, a dobândit mult mai multă cunoaștere, este o persoană diferită, de asemenea tesitura vocii sale este mai joasă, el poate interpreta părțile grave mult mai ușor. În plus nu a avut nici o îndoială că trebuia să înregistreze din nou Stabat Mater de Antonio Vivaldi, un episod care fără îndoială va rămâne un reper în discografia de profil, prin acest rafinament atât de subtil al interpretării și mai ales prin trăirea interioară a artistului german, de o autenticitate care nu are cum să fie trucată. De-altfel albumul este finalist la premiile ICMA, ediția 2025.

Chopin – Studii (Yunchan Lim – pian)

Yunchan Lim este cel mai tânăr câștigător din istoria prestigiosului Concurs Internațional de pian ”Van Cliburn” din Texas, Statele Unite ale Americii – ediția 2022. Avea 18 ani. A debutat cu un succes fulminant și la Proms în această vară, într-unul dintre primele concerte vândute integral din celebrul festival britanic. Ziariștii se întreabă: ”este acest tânăr în vârstă de 20 de ani cel mai mare pianist al zilelor noastre?”

”Cel mai captivant nou artist clasic de pe planetă”, afirmă și directorul casei de discuri Decca, Tom Lewis, care aflăm că s-a luptat să semneze un contract cu pianistul sud-coreean, ”unul de o asemenea factură într-o generație”. A fost lansat ca atare un prim album în luna aprilie - Yunchan Lim interpretând Studiile op.10 și op.25 de Frédéric Chopin, desigur o confirmare a victoriei care l-a adus în atenția întregii lumi. Albumul a câștigat de-altfel la categoria pian, în acest an, premiul Gramophone.

Cu alte cuvinte, Yunchan Lim creează senzație, atât de ușor depășind toate provocările tehnice, de asemenea oferind o calitate sonoră a discursului de un mare rafinament, fluiditate, impetuozitate și forță. Nici o provocare la nivel de virtuozitate, nu constituie un prag de netrecut pentru tânărul pianist format în școala sud-coreeană. El în continuare se pregătește cu profesorul său Minsoo Sohn, transferat de la Universitatea Națională de Arte din Coreea de Sud, la Conservatorul New England din Boston. Remarcăm de-altfel această disponibilitate către o perfecțiune tehnică aproape inumană, pe care în general școlile de interpretare ale Extremului Orient o promovează prin metode specifice, de asemenea claritatea, ritmica imaculată și concentrarea de o mare intensitate resimțită spontan, fără a exclude profilul unui talent incredibil, care are darul de a se exprima și cu o infinită finețe în plan expresiv. Yunchan Lim declară: ”Îmi doresc să fiu un artist care poate interpreta orice. Imi doresc să fiu un muzician cu posibilități infinite, așa cum este universul.”

”Venice” (Anastasia Kobekina – violoncel, Orchestra de Cameră din Basel, dirijoare Julia Schröder, Azul Lima – teorbă)

În fonoteca Radiodifuziunii Române există o înregistrare cu Anastasia Kobekina, ca interpretă a Concertului în mi minor pentru violoncel și orchestră de Edward Elgar în finala Concursului Internațional ”G.Enescu” – ediția 2016, când a câștigat premiul al II-lea. Trei ani mai târziu Anastasia Kobekina era desemnată câștigătoarea Concursului ”Ceaikovski” de la Sankt Petersburg, performanțe care au propulsat-o pe scenele lumii.

Interesant este și faptul că Anastasia Kobekina îmbină cele două școli de interpretare, cea a muzicii vechi și cea modernă, nu doar pe scenele lumii ci și pe disc, fapt ce ne conduce către cea mai recentă apariție discografică a violoncelistei, debutul său sub sigla Sony. ”Nu este un album despre violoncel, nici despre Veneția”, declară artista. Ce ar mai putea fi spus nou despre legendarul oraș din laguna venețiană? Violoncelul este doar mijlocul prin care Anastasia Kobekina își exprimă propriile emoții și sentimente legate acesta, ”nu este un album cu date istorice, în linii clare, este alcătuit din impresii, mai mult dintr-un adevăr metaforic, decât unul istoric, o idee în mintea noastră, un caracter, individual pentru fiecare dintre noi, milioane de Veneții diferite”. Sunt gândurile Anastasiei Kobekina publicate în prezentarea albumului, un material eclectic, ce cuprinde adaptări de la Monteverdi la Benjamin Britten, Nino Rota și Vladimir Kobekin, tatăl artistei, pagini miniaturale interpretate cu o energie telurică (desigur este implicat aici Vivaldi) sau dureros de expresiv, cu o infinită tandrețe și căldură, izvorâte dintr-o sensibilitate care se exprimă deschis și fără nici o barieră.

Albumul este de o melancolie tulburătoare, și aici îi numesc din nou pe Claudio Monteverdi, Johann Sebastian Bach, Gabriel Fauré sau Caroline Shaw, această componenta lirică fiind ”spartă” doar de intervențiile vivaldiene. Două Concerte pentru violoncel, coarde și bas continuu, precum și alte trei părți din alte trei Concerte semnate de creatorul venețian sunt intercalate în sumarul albumului, aducând în prim plan și imaginea virtuozității, a unei exuberanțe de nestăpânit. Se obține astfel contrastul necesar în această pledoarie pentru imaginea unei Veneții în care viața palpită în toate direcțiile, ”un caleidoscop de istorii, amintiri, fantezii, asocieri, ceea ce este real și experimentat, ceea ce este imaginat, pe jumătate visat”, un portret al orașului care există deopotrivă în piatra tangibilă și în mintea artistei.

Pianistul Oliver Triendl – Paul Constantinescu – Concertul pentru pian și orchestră (Orchestra Filarmonică Nord-Germană din Rostock, dirijor Marcus Bosch

Am avut în acest an 2024 satisfacția de a admira două lucrări majore din creația lui Paul Constantinescu înregistrate sub o siglă germană - Hänssler Classic, anume Concertul pentru pian și orchestră avându-l ca solist pe Oliver Triendl, pianist german care promovează și muzica românească și a interpretat acest opus în stagiunea în curs la Ploiesti, și Poemul coregrafic într-un act „Nuntă în Carpaţi”, în versiunea Orchestrei Filarmonicii Nord-Germane din Rostock, dirijată de Marcus Bosch, album lansat în 3 mai.

Ne oprim la Concertul pentru pian și orchestră, o partitură a anului 1952, ”interpretată percutant și în egală măsură extrem de nuanțat de Oliver Triendl, pianist cu un impresionant catalog de înregistrări, care de această dată surprinde parfumul folclorului românesc, caracterul liric al mişcării secunde în stil rubato de doină, exuberanţa şi bogăţia tematică a părţii finale Presto”. Am citat-o pe colega mea Larisa Clempuș cea care v-a prezentat în premieră acest album. Este o versiune poetică în datele sale esențiale, traversată de episoade de o strălucită virtuozitate, în versiunea acestui experimentat pianist german.

Ansamblul ”Concerto italiano” și dirijorul Rinaldo Alessandrini – Alessandro Stradella – Mottetti

Un nou album al ansamblului ”Concerto italiano” condus de Rinaldo Alessandrini ne oferă ocazia de a ne familiariza cu pagini inedite pentru noi, semnate Alessandro Stradella – anume motete pentru soliști și un ansamblu instrumental baroc, alături de două sinfonii miniaturale, prima cu rol introductive, cea de-a doua aidoma unui interludiu instrumental. Este un album lansat în 21 iunie sub sigla Naïve, prin care acest prestigious ansamblu italian, sărbătorește cele patru decenii ale unei cariere cu totul spectaculoase și de o mare importanță în promovarea muzicii vechi și a școlii italiene de interpretare.

Două subiecte se profilează în acest context – unul legat de lărgirea repertorială care ni se propune în ceea ce privește creația lui Alessandro stradella, autor puțin cunoscut iubitorilor muzicii vechi, deși a semnat un număr impresionant de cantate, peste 170, de asemenea opere și pagini instrumentale. Ar fi inventator al concerto-ului grosso, Arcangelo Corelli având întâietate prin faptul că a fost primul care a publicat o colecție – celebrul op.6. Stradella atrage atenția și prin viața sa aventuroasă, încheiată cu o moarte violentă.

Al doilea subiect ține de interpretarea de o mare relevanță care ni se propune, deopotrivă la nivel de voci și de instrumente, de așteptat în cazul unui ansamblu cu o asemenea experiență. Evoc o condiție aproape paradisiacă în ceea ce privește profilul sonor – voci de o mare transparență, expresivitate și frumusețe timbrală, modelate potrivit rigorilor și canoanelor de interpretare argumentate istoric - și o numesc aici pe soprana Sonia Tedla, alături de Monica Piccinini, de asemenea pe contratenorul Andrés Montilla, tenorul Luca Cervoni și basul Gabriele Lombardi, pe care îi ascultăm fie ca soliști, fie în duo-uri și terțete, modelate cu o mare creativitate de acest pe nedrept rămas în umbră creator, mult admirat de Handel. Adesea granița dintre operă și registrul muzicii sacre pare a se estompa, în cazul lui Alessandro Stradella.

Patru dintre cele cinci motete prezentate în cuprinsul acestui nou album sunt înregistrate în premieră mondială, fiind descoperite într-un manuscris păstrat în Biblioteca Estense din Modena încă din secolul al XVII-lea, imediat după moartea compozitorului. Aceste pagini acum sunt cercetate de muzicologi, sunt admirate pentru diversitatea formulelor abordate la nivel de soliști, pentru dificultatea tehnicii vocale, care presupune o afiliere la stilul roman – manuscrisele nu sunt datate, cu o singură excepție ”Pugna certamen”, compus pentru un eveniment al anului 1675, legat de Basilica Santi Domenico e Sisto din Roma. Și acest detaliu, și caracterul scriiturii indică această școală romană. În plus prevalează o formă de melodicitate care este impecabil pusă în valoare de ansamblul italian. Dincolo de energia, atacul precis și vigoarea imprimate muzicii, distingem acest cantabile imperios aparținând culturii italiene, indiferent dacă ne referim la secolul al XVII-lea sau al XIX-lea.

Într-un interviu, dirijorul și clavecinistul Rinaldo Alessandrini, compară realizarea unui disc cu modul în care un scriitor își concepe o carte, luându-și tot timpul necesar, citind, recitind, modificând, încercând să creeze o imagine cât mai autentică, mai veridică. Un disc realizat într-un studio presupune același lucru. ”Este oportunitatea de a crea un rezultat absolut perfect. Repetăm, ne acordăm tot timpul pentru a elabora ideea noastră. Este un timp al creației absolute și lucrăm până în momentul în care obținem ceea ce dorim să ascultăm. Dorința mea este ca soluția pe care am ales-o să fie absolut calibrată la toate nivelurile – articulații, culoare, frumusețea sunetului, viteză. Discul este un produs care trebuie să fie dincolo de modă. Un disc bun poate fi ascultat și după 10 ani.” Nu miră în acest context, faptul că și acest nouă tematică - Alessandro Stradella și motetele sale este un teritoriu defrișat și redat cu o aceeași excelență de ansamblul italian și dirijorul său admirat de o lume întreagă.

Pianistul Marc - André Hamelin – Ludwig van Beethoven – Sonata nr.29 op.106 în Si bemol major ”Hammerklavier”

Avem ocazia să vă prezentăm un al doilea album lansat în acest an de pianistul canadian Marc - André Hamelin. Reunește două Sonate de Ludwig van Beethoven, apărute la aceeași casă de discuri Hyperion în 4 octombrie, opusuri din două perioade de creație – impresionanta Hammerklavier op.106, cea mai lungă și mai complexă dintre sonatele Titanului, o piatră de încercare pentru orice pianist la nivel de concepție și tehnică, și Sonata op.2 nr.3, publicată în 1796 și dedicată lui Joseph Haydn. Optăm desigur pentru Sonata anului 1818 în Si bemol major, pentru prima dată interpretată de Franz Liszt 18 ani mai târziu la Salle Erard din Paris. Suntem pe un teritoriu în care cei mai străluciți pianisti și-au demonstrat abilitățile. Acum însă venerația noastră este îndreptată fără nici o rezervă asupra pianistului – compozitor Marc - André Hamelin, care are o calitate cu totul specială în a înțelege și interpreta substratul profund al unei partituri. Artistul așază la picioarele lui Beethoven întreaga sa experiență acumulată într-o carieră de peste patru decenii, tehnica uluitoare, această claritate de cristal a planurilor sonore pe care astfel le distingem mult mai ușor.

Dincolo de calitatea monumentală a partiturii care este aidoma unei simfonii pe claviatură, admirăm finețea tușeului acestui pianist de legendă în pasajele lirice, admirăm faptul că opteză în prima parte pentru un tempo mai reținut care îi permite o accentuare a detaliilor și a sensului frazelor muzicale, de asemenea paleta atât de largă a dinamicii în Scherzo, profunzimea și expresivitatea părții a III-a - Adagio sostenuto, interpretată la nivelul unui lamento dar respectând și indicația lui Beethoven – con molto sentiment, pentru a ajunge la uluitoarea fugă din ultima parte, de o densitate uluitoare, precedată de o introducere contrastantă – o fugă la trei voci temperamentală, aidoma unei tornade care smulge claviaturii un maxim de potențial la nivel de tehnică, declarații definitive și spirit teluric în accepțiunea pianistului Marc Andre Hamelin. Un album Beethoven de referință – se pare primul din discografia uriașă a acestui impresionant pianist contemporan nouă.

Pianistul Igor Levit – Johannes Brahms – Concertele nr.1 op.15 în re minor și nr.2 op.83 în Si bemol major pentru pian și orchestră (Orchestra Filarmonică din Viena, dirijor Christian Thielemann)

Un amplu proiect Johannes Brahms ne-a propus în această toamnă pianistul Igor Levit, un artist care de-altfel se recomandă prin anvergura carierei sale care îl plasează în vârful ierarhiei pianiștilor contemporani nouă. Doar în câteva cuvinte vă reamintesc faptul că a fost modelat în primii ani de mama sa, Elena Levit, discipolă a legendarului Heinrich Neuhaus . În anul 1995 emigrează împreună cu familia la Hanovra, unde devine discipol al unei pleide de mari profesori reprezentând școala pianistică germană - Karl-Heinz Kämmerling, Matti Raekallio, Bernd Goetzke. Urmează seria de concursuri care îi aduc premii importante și îl propulsează în viața de concert internațională. La vârsta de 20 de ani lansează prima sa integrală pe disc – a Concertelor pentru pian și orchestră de Ludwig van Beethoven, vor urma Sonatele pentru pian, integral înregistrate ceea ce îi va aduce din partea publicației Gramophon titulatura de Artist al anului 2020, este pasionat de muzica lui Liszt, Bach și accesează cele mai elaborate partituri precum Variațiunile Goldberg, Partitele, Variațiunile Diabelli de Beethoven și câte altele.

Acum vorbim despre un nou triplu album – ce cuprinde cele două Concerte pentru pian și orchestră de Johannes Brahms, precum și repertoriul pentru pian compus în ultima parte a vieții compozitorului german - Piesele op. 116 – 119, un material lansat în 4 octombrie sub sigla Sony. Concertul nr.1 op.15 în re minor a fost înregistrat live în renumita sală Musikverein din Viena, în aprilie 2024 în compania Orchestrei Filarmonice din Viena, condusă de Christian Thielemann. Colaborarea dintre pianist și dirijor datează de aproape 10 ani, după cum declară cei doi artiști, au o încredere deplină unul în celălalt și un mod de a vedea lucrurile care îi ajută să comunice extrem de ușor și fără prea multe cuvinte rostite. Dincolo de aceasta, pianistul Igor Levit își declară fascinația pentru muzica lui Brahms – ”care nu te poate lăsa fizic și emoțional nemarcat, este cea mai frumoasă, emoționantă și tandră muzică imaginabilă”. Cât despre această nouă versiune a Concertului nr.1 în re minor pentru pian și orchestră de Johannes Brahms, pot spune că oferă o impresie monolitică, solid ancorată în retorica brahmsiană cu profilul său clasic adus pe filiera romantismului. Sonoritățile sunt robuste la nivel orchestral, discursul pianistic apare luminos, de o expresivitate atent stăpânită, cu accente monumentale în prima parte Maestoso și o claritate structurală fără cusur, ce nu exclude o căldură interioară ce traversează deopotrivă discursul orchestrei și al solistului, adesea îngemănate simbiotic. Adagio-ul are această componentă meditativă care impune o detașare într-un plan ideal ce exprimă o infinită tandrețe, nelipsită însă de accente pasionale, cu un impact emoțional evident, contrastând puternic cu finalul , căruia îi descoperim în această versiune măreția și caracterul combatant, puternic articulat, mai ales în accepțiunea solistului.

Concertul nr.2 op.83 în Si bemol major de Johannes Brahms cu cele patru părți ale sale este aidoma unei simfonii, în care pianul aproape devine parte integrantă a orchestrei. Este o înregistrare dintr-un concert care a avut loc în decembrie 2023 tot în renumita sală Musikverein din Viena. A scris presa de specialitate atunci: ” Igor Levit stabilește un nou standard de aur pentru Brahms”. Într-adevăr, pianistul are această capacitate de a surprinde în toată profunzimea sa, complexitatea acestei partituri monumentale, apelând la întregul registru de mijloace tehnice pe care le stăpânește deplin, și dincolo de aceasta oferind un discurs încărcat de sens, un sunet de cristal, ce aduce cu sine acea claritate a plasurilor sonore, în plus se remarcă o atitudine tranșantă, masculină în articularea frazelor în momentele culminante, și aici includ prima parte și ”micul” Scherzo, astfel caracterizat ironic de Brahms, dar și o sensibilitate particulară în scurtele episoadele lirice colaborând impecabil cu Orchestra Filarmonică din Viena, căreia îi recunoaștem excelența și cu dirijorul Christian Thielemann. Am așteptat cu nerăbdare Andantele pentru influzia de lirism, care de asemenea este suspendată în momentele fortissimo, dar minunat exprimată prin solo-ul violoncelului. Finalul apoteotic reține fără îndoială caracterul grazioso și o formă debordantă de romantism conturat cu o creativitate fără limite de Johannes Brahms.