Anton Bruckner - Simfonia nr. 3 - versiunea 1889 - Music box, 26 februarie 2024

Integrala Bruckner24: propusă de dirijorul Markus Poschner alături de două dintre orchestrele importante din Austria, Orchestra Bruckner din Linz și Orchestra Radiodifuziunii ORF din Viena. Această integrală cu 19 discuri propune toate versiunile cunoscute ale celor 10 simfonii brucknerine - un omagiu adus compozitorului Anton Bruckner, care va fi aniversat în septembrie 2024 la 200 ani de la naștere.

Este cunoscut că Bruckner a revenit măcar o dată asupra partiturilor simfoniilor sale, de aceea și există 19 partituri pentru 10 simfonii - numerotate de la 0 la 9.

Este și cazul simfoniei a III-a, compusă în 1873, revizuită o dată în 1877 și, în fine, în 1889. Cel mai des, această simfonie poate fi auzită astăzi în versiunea din 1873, care este, de altfel, și cea mai lungă dintre toate. Această simfonie vorbește și despre legătura din Bruckner și Wagner -Bruckner i-a prezentat lui Wagner partiturile simfoniilor lui cu numerele 2 și 3, rugându-l să aleagă cea care îi place mai mult. Wagner a ales-o pe a treia, pe care Bruckner i-a și dedicat-o. Versiunea originală a Simfoniei a III-a de Bruckner include motive wagneriene, pe care însă nu le vom mai găsi în versiunile ulterioare ale ei; de altfel, el însuși spunea că versiunea din 1889, mai concentrată, a simfoniei este incomparabilă mai bună decât precedentele.

În seria Bruckner24, Markus Poschner a publicat deja versiunea 1873 a Simfoniei a III-a de Bruckner; versiunea 1889, de pe prezentul disc, urmează să fie lansată pe 1 martie 2024. Înregistrările au fost realizate în februarie 2023 de Orchestra Bruckner din Linz, al cărei director muzical este Markus Poschner, cu un mandat care se va încheia în 2027, după cum a anunțat dirijorul de curând.

Vom asculta, așadar, o versiune concentrată, și cu tempouri destul de alerte luate de Markus Poschner, care însă găsește echilibrul între a desena temele melodice și construcția amplă a formei acestei simfonii. Recunosc însă că Orchestra Radiodifuziunii din Viena, cu care a înregistrat Simfonia a II-a, pe care am ascultat-o la începutul lunii februarie, mi s-a părut mai omogenă și maleabilă.